Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a asistat la un moment mai puțin dorit când a mers la Galați unde a constatat că unitatea mobilă de Terapie Intensivă nu funcționează, deși a ajuns în oraș în urmă cu trei săptămâni. De atunci, unitatea cu 12 paturi pentru bolnavii de Covid 19 în stare critică este nefolosită deoarece nu există personal.
- Advertisement -
Luni, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a ajuns la Galați și a anunțat că la spitalul gălățean vor fi detașați medici rezidenți din Iași și București. Demnitarul a spus că aceștia vor începe să lucreze la Galați cât de curând. În timpul vizitei, ușa unității mobile ATI s-a blocat și ministrul a așteptat minute în șir pentru a intra în interior. „Eu am venit să văd dacă este pregătită această unitate mobilă. Ați văzut și dumneavoastră ce s-a întâmplat”, a spus ministrul Tătaru. Ministrul Sănătății s-a aflat în județul Galați pentru a inaugura două dispensare sătești.
- Advertisement -