spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
12.4 C
Vaslui
12-mai-2025

E Vremea Sărbătorilor

- Advertisement -

Și în acest an dificicil, brandurile consacrate ale județului Vaslui au traversat cu bine criza. Este vorba despre produsele, made în Vaslui, create de companii mari, precum Domeniile Averești, Vascar, Fermele Moraru, Familia Safir, Vanbet, Rulmenți, Mopan, Tehnoutilaj sau Bico Industries. Printre acești mari producători au apărut mici minuni, branduri de nișă, care au uimit România. În numărul de astăzi am prezentat câteva dintre ele. Ne-am axat pe reușita creatoarei de modă, Laura Ștefăniță, care vinde haine pentru doamnele șic ale României, sub brandul Godiya, am prezentat echipa din spatele omului de afaceri Ionel Sandu de la Radical Grup, un jucător important pe piața locală a materialelor de construcții, apoi ne-am axat pe oamenii cheie din unele instituții publice, cum este Gina Chitic de la Primăria Vaslui, inginera chimistă de la Aquavas, Oana Mușat sau poetul jandarm, Vlad Poiană. Am mai prezentat un benzinar local, Vasile Moraru care și-a deschis o stație de carburanți, parcă intenționat să se ia la trântă cu multinaționalele din domeniu.

Aquavas și povestea jumătății de miliard de euro

În final, am prezentat în cinci pagini, marile investiții pe care operatorul județean de apă, Aquavas, le-a făcut în județ, dar și planul de viitor al acestei companii care va aduce în comunitatea noastră, în patru ani, investiții de jumătate de miliard de euro. Vă dați seamă că în Vaslui se va relansa piața construcțiilor, dar și cea a utilajelor necesare în stațiile de epurare și tratare a apei. În realizarea acestui ziar și-au adus suportul o serie de primari care au înțeles demersul redacției noastre de a lansa o ediție specială, dedicată special Vasluiului. Mulțumim în mod special primarului de la Băcești, Horațiu Cărăușu, primăriței de la Solești, Mona Bujor, dar și edililor din Delești, Ferești, Oltenești, Lunca Banului, Iana, Ciocani sau Banca, care s-au implicat foarte mult în materializarea acestei idei. Cum am vrut diversitate în această ediție, redacția sport a venit cu propunerea să acordăm titlul de sportivul anului, campionului lui Hagi, vasluianul Louis Munteanu, care sigur va juca la Europeanul din Germania, dar și cântăreței cu origini hușene, Gilberta, care a lansat un mesaj sfâșietor de pe scena de la Vocea României: “România, strângeți-vă copiii din țările străine!”

Bunești – Averești, de la monedele de aur, la vinurile promovate pe Times Square

Surpriza anului a venit de la Banca Națională a României, când Avereștiul a devenit cunoscut grație vinurilor de soi pe care le-a lansat pe piață Constantin Duluțe și după ce reclama cu vinurile sale a rulat pe celebrele afișaje din Times Square – New York City.

Surpriza a venit din partea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, să bată o monedă de aur, cu valoarea nominală de 10 lei, pe care este inscripționat Bunești – Averești și diadema de aur descoperită pe dealul bobului, ca să dea o strălucire aparte comunității care s-a înscris pe drumul satului european modern. Iată doar câteva motive să ne facă să credem că Vasluiul are puterea să renască, după 34 de ani de umilințe, sărăcie și disoluție.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.