spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
6.1 C
Vaslui
13-mai-2024

Acoperişul unei şcoli din Buzău a luat foc

- Advertisement -

Panică la şcoala din comuna buzoiană Gălbinaşi! Elevii şi profesorii au întrerupt orele şi au ieşit din clase după ce acoperişul clădirii a luat foc. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea focului.

Acoperişul şcolii dintr-o comună buzoinană a luat foc, iar profesorii şi elevii au fost evacuaţi.

„Eram în sală cu copiii, la ora de educaţie fizică. Copii au simţit miros de fum. Un coleg de-am meu a venit şi ne-a avertizat că de fapt de sus din tavan, din pod iese fum”, a declarat o profesoară.

„Am ieşit unii peste alţii nu am avut cum să ieşim încolonaţi la impactul care a fost şi am ieşit repede”, a povestit un elev.

Profesorii din şcoala din comuna buzoiană Gălbinaşi au simţit mirosul de fum. Au dat alarma, apoi au scos copii din clase şi au sunat la 112. „Se manifesta arderea în acoperiş. Ardere mocnită. Am intervenit cu trei autospeciale de apă şi spumă. Am decopertat acoperişul”, a declarat Dan Manciulea, adjunct şef ISU Buzău.

Până la repararea şcolii, elevii vor fi nevoiţi ca ultima zi de şcoală din acest semestru să o facă într-o singură clasă.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.