ANUNȚ… Poșta Română va lucra vineri, 2 decembrie, astfel încât toate pensiile să fie achitate până în 15 decembrie, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.
Marius Budăi a anunțat că pensiile vor fi plătite la timp în decembrie 2022 și ianuarie 2023 pentru toți românii. Potrivit ministrului Muncii, Marius Budăi, angajații Poștei Române se vor întoarce la lucru vineri, 2 decembrie, pentru a efectua plățile pentru ca pensiile să fie achitate până la data de 15 decembrie. Pensiile vor fi crescute cu 12,5% în ianuarie 2023, față de cele din luna decembrie 2022. Ministrul a asigurat că cei ce primesc pensiile pe card vor primi banii în conturi în perioada 12-14 ianuarie, iar pensiile în numerar vor întârzia o zi sau două. “Calendarul în plata la cont pe card se păstrează, așa cum se știe, în 12-14 ale lunii. Este început de an, o zi-două va fi decalată plata cu efectuarea plăților. Dar comprimăm plățile și așa cum am beneficiat întotdeauna de sprijinul Poștei Române și chiar acum, în 2 decembrie, când este liber, se vor face plăți. Cu siguranță vom asigura aceste plăți”, a declarat Marius Budăi.