ISTORIE…Legati sufleteste de Elena si Alexandru Ioan Cuza, solestenii au fost parte a ceea ce a însemnat întregirea neamului românesc. De la Mica la Marea Unire, sãtenii au trudit si au vãrsat sânge pe glia strãmoseascã, cu arma în mânã în Rãzboiul de Independentã, dar si în Primul Rãzboi Mondial. Astãzi, solestenii cred cã patriotismul are nevoie sã fie alimentat si cea mai bunã sursã este reprezentatã de povestile bãtrânilor ce trebuiesc ascultate si duse mai departe. Istoria locurilor de astfel de oameni este pãstratã, iar generatiile de astãzi au obligatia moralã de a o duce mai departe. La Alba Iulia au plecat tãranii cu pantalonii rupti, dar au tinut, cu orice pret, sã fie acolo unde s-a înfãptuit istoria. Acum au un singur regret: palatul Rosetti – Solescu mai are putin si se dãrâmã si, odatã cu el, se va pierde si o parte importantã a istoriei României moderne. În memoria celor care au luptat în cele douã rãzboaie, la biserica din Solesti a fost ridicat un monument si acolo sunt trecuti, cu nume si prenume, toti eroii solesteni care si-au dat viata pentru România de astãzi.
Într-o perioadã a istoriei României plinã de lupte crâncene pentru întregirea neamului, printre cei care s-au jertfit se numãrã si solestenii care astãzi au numele trecut pe monumentul ridicat în memoria lor în curtea bisericii din localitate. Chiar istoria locurilor este apropiatã de Cuza si de Mica Unire prin faptul cã la Solesti a copilãrit cea care avea sã devinã prima doamnã a României Unite sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Nici Marea Unire de la Alba Iulia nu a trecut fãrã ecouri. Cu pantalonii rupti, chiar dacã erau cele mai bune haine pe care le mai aveau, tãranii din Solesti au plecat sã fie pãrtasi la întregirea neamului românesc. Ca peste tot, în acele vremuri, sãrãcia era cea care stãpânea si meleagurile Solestiului. Istoria locurilor este spusã acum de singura persoanã interesatã sã adune povestile bãtrânilor satului. „Povestile bãtrânilor trebuiesc ascultate pentru cã istoria locurilor de ei este spusã si pãstratã. Astfel putem cultiva patriotismul ce se poate alimenta tocmai din astfel de povesti. Despre Unire povesteau cã în acele vremuri stãpân la palat era Theodor Rosetti, dar nu prea stãtea pe aici, ci mai mult pe la Paris. Aici aveau un administrator de mosie, un neamt pe nume Carol Shill. Theodor Rosetti era nepotul Elenei Cuza, ultimul descendent, un om foarte bun la suflet. În acea perioadã, dupã Rãscoala din 1907 si foamete era foarte greu. Atunci când trebuia sã culeagã boierul recolta cei care veneau la muncã primeau bani, dar mai mult produse agricole. Dacã o familie avea mai multi copii si o situatie mai dificilã, se duceau la boier de unde primeau un bonulet. Cu acel bon veneau la administratorul mosiei, Carol Shill, un neamt cãsãtorit cu învãtãtoarea Aurora Toma, si primeau produse. În 1944, administratorul a fost obligat sã plece. A încãrcat averea conacului în 12 care si avea de gând sã fugã cu ele în Germania. A fost anuntat Theodor Rosetti care a reusit sã-l prindã din urmã. I-a luat totul si a împãrtit apoi la oameni. Povesti sunt multe, dar, din pãcate, majoritatea au rãmas nescrise si s-au pierdut. Nu stiu dacã vom mai reusi vreodatã sã punem cap la cap ceea ce stiau bãtrânii satului”, spune Marcela Isac, secretara scolii din comuna Solesti si cea care a fãcut o adevãratã pasiune pentru pãstrarea istoriei locurilor.
Marea Unire si Mica Unire, mânã în mânã, la Solesti
La Solesti, cele douã evenimente sunt strâns legate unul de celãlalt si asta datoritã istoriei locurilor. Pe aceste meleaguri a copilãrit cea care avea sã devinã prima doamnã a României Unite, femeia care a stat în spatele domnitorului Alexandru Ian Cuza. La Solesti, Elena Cuza a crescut pânã la vârsta de 7 ani, iar oamenii locului si mai ales bãtrânii cunosc istoria locurilor si ceea ce-i leagã de Cuza. Cei care au venit dupã au dovedit dragoste de oameni. Din acest motiv, astãzi, solestenii pãstreazã vie amintirea acelor vremuri prin povestile spuse, de-a lungul timpului, pãstrãtoarei de istorie Marcela Isac. Construit în 1827 de cãtre bunica Elenei Cuza, castelul Rosetti de la Solesti stã mãrturie a timpurilor care au trecut peste comunã si a ceea ce a reprezentat pentru oamenii locului. Ceea ce se poate spune, cu certitudine, este faptul cã solestenii au iubit-o pe Elena Cuza si pe descendentii acesteia. „La moartea Elenei Cuza, de funeralii s-a ocupat Theodor Rosetti, nepotul acesteia, iar fiecare sãtean a primit câte o pâine si un bãnut înfipt în pâine. Lucrul acesta îl stiu de la o femeie din sat. Strãbunica ei, bucãtãreasã la palat, i-a povestit cum a fost atunci. Dacã ne gândim cã si pâinea reprezenta o valoare, atunci ne putem imagina mãrinimia si bunãtatea acestor oameni. Multi au lucrat la întretinerea grãdinii care înconjura palatul care avea, la acea vreme, 200 de hectare. Dupã venirea comunistilor la putere, palatul a mai rãmas cu doar 50 de hectare. Se auzise despre rechizitionarea averilor boierilor vremii, astfel cã Rosetti a fãcut o cerere scrisã de mâna lui prin care dona castelul pentru a fi folosit lãcas de scoalã, dar a cerut sã-i fie lãsate douã odãi în partea de est. Oamenii l-au iubit si pe Theodor Rosetti si mi-au povestit cã ultimul mostenitor era un om bun la suflet. Venea aici cu un avion de mici dimensiuni si ateriza pe un ses. Avionul era pãzit apoi de tinerii satului. În schimb, Theodor Rosetti le aducea haine, papuci sau dulciuri din Franta. De acolo se urca, alãturi de mos Ghitã Sandu, în „bihoncã” (o cãrutã de dimensiuni ceva mai mari – n.r.) si mergeau pe câmp sã verifice culturile. Nu aveau nevoie de analize, ci doar cu privirea îsi putea da seama dacã anul va fi bun sau nu”, povesteste Marcela Isac.
Palatul Rosetti, o bucatã de istorie lãsatã de izbeliste
În zilele noastre, palatul în care a copilãrit pânã la vârsta de 7 ani Elena Cuza a ajuns o ruinã si asta din cauza celor care se pretind mostenitorii de drept ai averii sotiei primului domnitor al României Unite. „De-a lungul timpului a fost orice doar casã memorialã sau muzeu nu. A fost luat de o firmã de constructii si folosit ca depozit de ciment si var. Apoi a fost crescãtorie de cai, de gâste. A venit cu pusca în sat si s-a apucat de tãiat câtiva salcâmi japonezi, dar a fost alungat, într-un final, de oamenii din sat. Asta se întâmpla la scurt timp dupã Revolutie. A fost trecut de la un proprietar la altul, pierdut la jocurile de noroc iar, într-un final, a ajuns în starea în care este astãzi”, spune Marcela Isac. Astãzi, solestenii mai au sperante doar în aparitia unor legi care sã conserve, sã pãstreze si sã renoveze astfel de monumente ale istoriei românilor.
