spot_imgspot_img
11.1 C
Vaslui
30-apr.-2024

Copil strivit de un monument funerar

- Advertisement -

O fetiţă se zbate între viaţă şi moarte după ce a fost strivită de un monument funerar. Incidentul a avut loc în cimitirul Roşiori, unde copilul de nouă ani, se afla împreună cu familia, cu ocazia Adormirii Maicii Domnului. Deşi se afla tot timpul sub supravegherea părinţilor, la un moment dat, fata a dispărut printre morminte. După doar câteva clipe mama a auzit un ţipăt şi apoi un zgomot puternic. Femeia s-a alarmat, iar după ce a făcut câţiva paşi, a văzut cu groază un monument funerar prăbuşit peste copilul ei.

Speriată, aceasta şi-a scos fata inconştientă şi plină de sânge de sub bucăţile de granit, după care a apelat imediat serviciul 112. La faţa locului a ajuns în scurt timp un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA). Cadrele medicale i-au acordat primul ajutor copilului, după care l-au transportat la Pediatrie.
„Au fost afectate în special capul şi toracele. Prezenta un politraumatism prin strivire, cu hemoragie, edem la ochiul drept, sângerare din urechea dreaptă, cu pierderea stării de cunoştinţă. A fost transportat imediat la Urgenţe Pediatrie pentru evaluare”, a spus medicul Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoşani.

Transport de urgenţă la Iaşi

Din cauza traumatismelor craniene, copilul a fost ulterior transportat cu o altă ambulanţă la Spitalul Judeţean. Acolo a fost supus mai multor examinări radiologice, pentru a se vedea gravitatea traumatismelor craniene. În urma diagnosticului pus de medicii radiologi a fost luată decizia direcţionării copilului la Iaşi.

Iniţial s-a dorit transportul micuţei pe calea aerului, din cauza riscului de agravare a traumatismelor. Însă, din cauza nopţii şi a lipsei unui heliport la Botoşani, acest lucru a fost imposibil. În acest context, micuţa a fost transportată la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi cu o ambulanţă cu medic.

„Pacienta a fost transportată la Iaşi pe cale terestră, în regim de urgenţă, având în vedere starea gravă. În urma examenului CT s-a evidenţiat un traumatism cranian acut deschis, o fractură la nivelul craniului, otoragie fiind în comă de gradul I. Un fragment osos punea presiune pe o porţiune a creierului”, a precizat medicul Eduard Gurău, din cadrul SJA Botoşani….. https://www.monitorulbt.ro/prima-pagina/2020/08/17/copil-strivit-de-un-monument-funerar-video/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.