spot_img
spot_imgspot_img
14.4 C
Vaslui
29-mai-2024

LIGA 3 | După o serie neagră, a venit și victoria pentru Brodoc

- Advertisement -
SUCCES… Rapid Brodoc a rupt seria neagră și a câștigat după 4 eșecuri consecutive. “Alb-vișinii” au învins Aerostar Bacău și păstrează șanse reale pentru evitarea retrogradării.

MAI BUNI… Rapid Brodoc dă semne de revenire, după ce a reușit să se impună în duelul cu Aerostar Bacău, scor 2-1 (1-1), din etapa a 14-a a Ligii 3, Seria 1. Fotbaliștii conduși acum de Vlad Sârbu au avut altă atitudine și au adus ceea ce a lipsit în ultimele meciuri: motivație, sacrificiu și determinare.

Cu Vlad Sârbu pe bancă, la primul său meci ca antrenor, Rapid Brodoc a rupt seria neagră și a câștigat derby-ul suferinței cu Aerostar Bacău. Aflată în mare criză de puncte, Rapidul a început bine meciul de pe “Municipal”, cu două ocazii semnate de Târșa și Țicu. Însă, golul a venit la poarta opusă, după ce Dumea a comis un fault stupid în careu. Penalty-ul a fost transformat de Marian Prentu (min. 37), iar Aerostar spera că va pleca cu toate punctele de la Vaslui. Doar că, “alb-vișinii” au răspuns imediat, prin Burghele, care a executat repede o lovitură liberă de la 20 de metri, Vlad Mocanu a scăpat singur cu portarul și a restabilit egalitatea, 1-1, chiar înainte de pauză. Repriza secundă a debutat cum nu se poate mai bine pentru rapidiști, Valentin Țicu a înscris cu capul, în minutul 48, după o centrare de pe partea stângă. Rămași fără antrenorul Romică Dorin, care și-a dat demisia în cursul săptămânii trecute, jucătorii Rapidului au înțeles că doar ei mai pot salva situația, acest lucru văzându-se încă din primele minute ale partidei. Victoria și evoluția echipei l-a bucurat și pe Cezar Bahrim, unul dintre sponsorii echipei: “ Toată lumea ne cânta prohodul, însă astăzi (n.r sâmbătă) am demonstrat că nu suntem o echipă îngenuncheată!”. În clasament, Brodocul rămâne pe ultimul loc, cu 10 puncte, la două puncte de evitarea retrogradării. În runda următoare, ultima din 2023, Rapidul joacă, în deplasare, contra rivalei locale, CSM Vaslui.

Liga 3, etapa a 14-a:

  • Foresta Suceava – Bucovina Rădăuți  1-3
  • Rapid Brodoc – Aerostar Bacău 2-1
  • CSM Bacău – CSM Vaslui  1-0
  • Știința Miroslava – Șomuz Fălticeni 3-2
  • FC Bacău a stat.

Clasamentul Ligii 3, Seria 1:

Loc   Echipă                 M      V       E       Π       Gm-Gp       Puncte

  • 1        CSM Bacău          12      8        1        3        18-9            25
  • 2        Foresta Suceava    12      7        3        2        30-17           24
  • 3        Bucovina Rădăuți 12      5        5        2        19-12           20
  • 4        Știința Miroslava  13      6        1        6        20-20           19
  • 5        CSM Vaslui          13      4        5        4        21-19           17
  • 6        FC Bacău             12      4        3        5        17-16           15
  • 7        Șomuz Fălticeni    13      2        6        5        17-24           12
  • 8        Aerostar Bacău     13      3        3        7        12-19           12
  • 9        Rapid Brodoc       12      3        1        8        10-28           10
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.