spot_img
17.4 C
Vaslui
17-iun.-2024
spot_img

Emil Boc a inaugurat noul terminal de pasageri al Aeroportului Otopeni

- Advertisement -

Noul terminal de pasageri al Aeroportului Otopeni reprezintă unul dintre paşii realizării politicii investiţionale a Guvernului, precum şi o carte de vizită a României pentru străinii care vin în ţara noastră, a declarat premierul Emil Boc, marţi, la inaugurarea obiectivului.

”Este o investiţie de 60 milioane de euro derulată de Guvern prin Compania Aeroporturi Bucureşti şi reprezintă un succes al politicii investiţionale a Guvernului. (…) Este un pas mic, dar sigur pe linia corectă pentru perioada următoare de ieşire din criza economică, un bun început pentru consolidarea economică”, a spus şeful Executivului, care a adăugat că inaugurarea terminalului reprezintă şi ”o victorie în bătălia cu nihilismul, cu cei care spun că nu se întâmplă nimic bun în România”.

Potrivit premierului, inaugurarea acestui obiectiv indică şi faptul că România este pregătită să adere la spaţiul Schengen şi îndeplineşte toate condiţionalităţile tehnice în acest sens.

Prezent la inaugurare, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a insistat pe îndeplinirea standardelor Schengen pentru acest terminal, el exprimându-şi încrederea că România şi Bulgaria vor adera la spaţiul Schengen în cursul acestui an. Ministrul de Interne a menţionat că la momentul festiv au fost invitaţi şi ambasadorii ţărilor europene, pe care i-a rugat să transmită în capitalele lor mesajul că România e pregătită pentru aderare.

La eveniment a fost prezent şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

Realizarea noului terminal face parte din Faza a III-a a programului ‘Dezvoltarea şi Modernizarea Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti’. Lucrările au demarat în august 2009, valoarea investiţiei pentru acest obiectiv ridicându-se la 60 de milioane de euro. Sursele de finanţare au fost asigurate din sursele proprii ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti şi din credite interne, rambursate de CNAB. Noul terminal a fost proiectat pentru a răspunde şi cerinţelor impuse de aderarea României la spaţiul Schengen. Numărul pasarelelor de îmbarcare/debarcare a crescut de la 5 la 14. În prezent, terminalul dispune de 24 de porţi de îmbarcare, faţă de 9 câte erau înainte de începerea lucrărilor. Pe o suprafaţă nou construită de 16.600 mp, pasagerii au la dispoziţie facilităţi performante şi servicii la o clasă superioară, susţinute de o tehnologie de vârf şi integrate într-un design modern şi expresiv.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.