spot_imgspot_img
21.1 C
Vaslui
30-apr.-2024

Fostul ministru al Justiţiei Rodica Stănoiu, audiată în calitate de martor în dosarul Mătuşa Tamara

- Advertisement -

Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiţiei, a fost audiată, joi, în calitate de martor în dosarul „Mătuşa Tamara”, în care este judecat Adrian Năstase. Stănoiu a dat detalii, în faţa instanţei, în legătură cu şedinţa de Guvern din 30 decembrie 2000, când s-a decis numirea lui Ioan Melinescu la ONPCSB.

Rodica Stănoiu a susţinut, joi, în faţa completului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) care judecă dosarul „Mătuşa Tamara”, că în şedinţa de Guvern din 30 decembrie 2000 s-a discutat şi despre numirea unui nou şef la Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB), Stănoiu precizând că a aflat, în şedinţa respectivă, că fostului preşedinte al Oficiului îi fusese retrasă acreditarea de către Ministerul Finanţelor.

Stănoiu a precizat că a fost nevoită să iasă din şedinţă pentru a se informa de la secretarul său de stat în legătură cu Ioan Melinescu, propus pentru conducerea Oficiului, susţinând că a existat şi o notă de fundamentare privind această numire. Fostul ministru al Justiţiei a precizat că nu îşi aminteşte dacă numirea lui Melinescu era pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern sau dacă a fost introdusă în acea zi.

Fostul ministru al Justiţiei în Cabinetul Năstase a precizat că, în momentul în care a aflat că se pune problema numirii unei alte persoane la conducerea Oficiului, a cerut detalii despre motivele schimbării de la premierul Adrian Năstase, precizând totodată că acesta nu i-a impus sau sugerat vreodată vreo numire. De asemenea, cu privire la persoana lui Ioan Melinescu, Stănoiu a susţinut că nu a colaborat direct cu acesta, dar că nu a avut nicio semnalare că nu era un om competent. De altfel, Rodica Stănoiu a explicat că nu ştie de unde a venit propunerea numirii lui Ioan Melinescu la ONPCSB.

ÎCCJ a decis, joi, că audierile martorilor din dosar vor continua la termenul din 10 iunie, pentru care au fost citaţi Genică Boerică, Niculina Stănescu şi încă un martor din dosar.

La ieşirea din sala de judecată, fostul premier Adrian Năstase a subliniat că declaraţia dată de fostul ministru Rodica Stănoiu „a arătat foarte bine, foarte clar, cum s-au întâmplat lucrurile şi că evident a fost o decizie politică”, referindu-se la numirea lui Melinescu la conducerea Oficiului.

Adrian Năstase a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, în octombrie 2009, pentru dare de mită în dosarul Mătuşa Tamara, în acelaşi dosar fiind judecat Ioan Melinescu, fostul şef al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, şi Ristea Priboi.

REALITATEA.net

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.