spot_imgspot_img
19.4 C
Vaslui
30-apr.-2024

Iasul, alãturi de românii din strãinãtate

- Advertisement -
Indignati… Câteva sute de ieseni si-au arãtat, asearã, nemultumirea fatã de modul în care s-a organizat primul tur al alegerilor prezidentiale

Iesenii au protestat, aseară, în fata Palatului Culturii, în semn de solidaritate cu românii din diaspora, care nu au putut vota în primul tur al alegerilor prezidentiale, din cauza proastei organizãri. Oamenii au scandat sloganuri de mobilizare a orasului pentru turul doi de scrutin, dar si sloganuri prin care cereau demisia a trei lideri PSD, Victor Ponta, Titus Corlãtean, Gheorghe Nichita, considerati vinovați pentru situatia României: „Jos Ponta!”, „Jos Nichita!”, „Nichita, la puscărie!”, „Stop comunistii!”, „Jos ciuma rosie!”, „Jos golanii!”.

Cristian Cernescu este unul dintre organizatorii protestului de solidaritate cu românii din diaspora

„Suntem solidari cu românii din diaspora, care nu au fost lãsati sã voteze. Au fost prea puține sectii de vot, o proastã organizare. Noi credem cã s-a dorit o proastã organizare, astfel încât, cei care sunt de dreapta sã nu voteze. E un protest de mobilizare a iesenilor, pentru turul doi, dar, da, si un protest împotriva guvernãrii, care, acum, e defectuoasã. Reactiile sunt mai mult decât cele asteptate, pentru cã sunt oameni care îsi doresc o schimbare în Iasi, dar nu numai, proteste sunt în toatã tara. Sperãm ca în turul doi sã aibã posibilitatea mai multi oameni sã voteze”, a declarat, pentru Vremea Nouã, Cristian Cernescu, unul dintre organizatorii protestului. Un alt organizator a povestit cã „în 2009, la prezidentiale, la fel, s-a votat greu în diasporã, dar s-a votat. Au rãmas vreo doi-trei, o sutã, dar nu cu miile. S-au speriat, au văzut cã diaspora e cea care voteazã. Deci, să fim solidari cu ei”.

Petitia de la Iasi

Grupul organizator, echipat cu mai multe portavoci si tricouri cu mesaje ca „Voi vota, chiar de nu vrei. Votul ãsta nu mi-l iei!” si îndemnuri de „Hai la vot!”, a sustinut în fata multimii si o cerere publicã, pe care au numit-o „Petitia de la Iasi”. O redãm, mai jos, exact cum asa cum a fost rostitã:

„Noi, sustinãtorii acestei miscãri civice nationale, suntem solidari cu românii din diaspora si sanctionãm comportamentele politice care încalcã principiile democratiei. Pe 2 noiembrie, procesul de votare din sectiile din strãinãtate, la fel ca în cele destinate marilor centre universitare, s-a desfãsurat impropriu, a oprit românii sã-si exercite liber dreptul de vot. Suntem generatia care se autorganizeazã fãrã sã stea în umbra unui partid sau lider politic. De aceea, vocea noastrã nu poate fi amutitã prin intimidare, presiune sau cumpãrare.

Considerãm inacceptabilã organizarea defectuoasã a procesului de votare, întrucât limiteazã, prin incompetentã sau rea-vointã, un drept fundamental. De asemnea, suntem indignati si îngrijorati cã autoritãtile, în loc sã rezolve în turul doi al alegerilor problemele întâmpinate în primul tur, a ales sã denomizeze românii care și-au cerut în mod pasnic si civilizat dreptul de a vota. A considera agitatori cetãtenii care intrã în dialog cu autoritãtile, pentru a-și exercita libertãtile constitutionale, indicã aceasi mentalitate din pricina cãreia studentii anilor ’90, din Piata Universitãtii, au fost socotiti huligani si golani. Este grav că autoritãtile descurajeazã, în felul acesta, exprimarea civicã si încalcã, din nou, principiile democratice. Protestul este un drept si o datorie civicã în orice societate deschisã. Asdar, cerem ministrului Afacerilor Externe, domnul Titus Corlãtean, ministrului românilor de pretutindeni, domnul Bogdan Stanoevici si prim-ministrului Victor Viorel Ponta sã-si asume public responsabilitatea pentru superficialitatea cu care au tratat alegerile din diaspora si pentru aroganta arãtatã românilor care au cerut sã le fie respectate drepturile constitutionale. Cerem, prim urmare, urmãtoarele:

  • suplimentarea sectiilor de votare pentru românii din diaspora;
  • asumarea responsabilitãtii pentru situatia în care s-au aflat românii din diaspora, dar si studentii din Bucuresti si Cluj;
  • demisia celor care au blocat votul românilor din strãinãtate;
  • oprirea turismului electoral;
  • campaniile electorale bazate pe programe politice;
  • campanii electorale curãtate de publicitatea manipulatoare, care determinã oamenii sã voteze dezinformat, pe baza carismei si nu a programului politic;
  • introducerea votului electronic.

Dacã nu vor fi luate, imediat, mãsuri de bunã organizare a procesului de organizare în diaspora, considerãm cã prim-ministrul în dubla sa calitate de ministru si premier, dar si candidat la prezidentiale, se face vinovat de influentarea ilegitimã a procesului de votare, iar, în mãsura în care românii din diaspora si-au exprimat optiunea pentru dreapta politicã, eventuala desfãsurare defectuoasã în turul al doilea va indica un boicot deliberat la adresa cetãtenilor cu drept de vot si persecutia în functie de orientarea politicã.

Multumim cã sunteti aici si sustineti libertatea de exprimare si democratia.”

Opozitie hotãrâtã… Echipati cu bannere, iesenii au scandat împotriva PSD-istilor

Mai jos, puteti citi o parte dintre sloganurile scandate asearã, în fata Palatului Culturii:

  • „Ghinion, ghinion/Tara s-a trezit din somn!”;
  • „Cu o sticlã de ulei, tara asta nu o iei!”;
  • „Cu fãinã si cârnati, tara asta nu ne-o luati!”;
  • „Nu vreau zahãr si ulei/Vreau sã scap de derbedei!”;
  • „Vai de voi, votul vostru e la noi!”;
  • „Justiție, a noastrã libertate”;
  • „Libertate, te iubim, ori învingem, ori murim!”;
  • „Democratie, nu tiranie”;
  • „De la vot sã ne opresti, Ponta, tu, sã nu îndrãznesti!”;
  • „Cu sau fãrã voia ta, România va vota!”;
  • „Victor Ponta, nu fii trist, noi nu vrem un comunist!”;
  • „Eu votez, nu plagiez!”;
  • „PSD, partid de hoti, ticãlos si mafiot”;
  • „Libertatea de a vota, nu ne-o va lua nimenea”;
  • „Hai cu toti în turul doi, sã ne luãm tara înapoi!”;
  • „Ascultati-i pe nepoti si nu mai votati cu hoti!”;
  • „Ponta, nu uita, România-i tara mea!”;
  • „Ponta si ai lui, sãrãcia neamului”;
  • „PSD, nu uita, te mutãm în Rusia!”;
  • „România, trezeste-te!”;
  • „Jos mafia, sus patria!”;
  • „Votãm, votãm , pe Ponta sã-l alungãm!”;
  • „Vor sã voteze, lãsati-i sã voteze!”;
  • „Fi-ti eroi în turul doi!”;
  • „Vrem sã votãm, nu sã emigrãm!”.

Protestul fusese pregãtit sã aibã loc în fata Prefecturii, însã primãria a dat peste cap toate planurile, hotãrând, prin dispozitia de autorizare a mitingului de protest, ca acesta sã aibã loc în fata Palatului Culturii. Astfel, protestatarii n-au mai avut voie sã meargã, în grup, de pe Bulevardul Stefan cel Mare pânã în Piata Unirii, asa cum fusese planul, iar protestul s-a rezumat doar la îndemnuri de mers la vot si la scandãri împotriva PSD-ului.

Miscãri asemãnãtoare au avut loc, asearã, si în orase ca Timisoara, Cluj, Constanta si Bucuresti. Toate au avut acelasi scop: solidaritatea fatã de românii din diaspora, care nu au putut vota la primul tur al alegerilor prezidentiale, si mobilizarea masei de români pentru participarea la cel de-al doilea scrutin. Scandãrile anti-PSD au venit pe fondul proastei organizãri al primului tur de alegeri, dar si pe baza orientãrii politice de dreapta.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.