Ansamblul statuar „România biruitoare”, opera sculptorului Radu Ciobanu, construit recent în Parcul Catedralei va fi inaugurat și sfințit printr-un ceremonial special vineri după amiază. Mai exact, la ora 18, în parc sunt așteptate oficialități locale, reprezentați ai biserilor, Casei Regale, istorici din toată țara.
Ceremonia va fi urmată de momente artistice. Ridicarea monumentelor a fost coordonată de Asociația Unlimited Connections, care a primit și autorizația de la Primăria Bacău în acest sens, dar fondurile sunt exclusiv private, provenind de la compania Dedeman. Ansamblul statuar care îi înfățișează pe Regele Ferdinand și Regina Maria vor fi donate ulterior Primăriei Bacău.
„Este un tribut gândit pentru a marca Anul Centenarului”, declara cu privire la proiect Oana Radu, coordonatorul asociației Unlimited Connections. „Evenimentul are un program generos, care include un concert al Filarmonicii băcăuane sub bagheta maestrului Ovidiu Bălan și avându-l ca solist pe violonistul Ștefan Tarara”, anunță Consiliul Județean Bacău, care va susține financiar evenimentul de inaugurare. … https://zdbc.ro/inaugurarea-monumentului-romania-biruitoare-costa-370-000-de-lei-de-la-bugetul-judetului-pe-ce-se-cheltuiesc-banii-alocati-evenimentului-de-vineri/