spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
18 C
Vaslui
11-mai-2024

Jaf în șantierul organizat la baza statuii lui Ștefan cel Mare: au fost furate mai multe scule electrice

- Advertisement -

FURT… Încă un ghinion s-a abătut asupra proiectului organizat la baza statuii Ștefan cel Mare din Băcăoani. Trei tineri au furat mai multe scule electrice din șantier, în valoare de peste 23.000 lei. Totul întâmplat în primăvara acestui an, adică înainte ca structura din lemn să se prăbușească din cauza vântului, însă s-a aflat abia acum, când polițiștii vasluieni au reușit să găsească făptașii. Este vorba despre o fată și un băiat de 19 ani, din comuna Solești, precum și un amic de-al lor în vârstă de 23 ani, din comuna Muntenii de Sus.

Cei trei au acționat în noaptea de 21/22 aprilie, însă au fost reținuți de polițiști pe 28 septembrie. „În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au stabilit faptul că, în perioada sus-menționată, persoanele bănuite de comiterea infracțiunii ar fi sustras, dintr-un șantier organizat la baza statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare, pe durata nopții, prin forțarea ușii de acces a unui container metalic (ce servea drept magazie), mai multe scule electrice, pe care le-ar fi valorificat. Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunii este estimat la peste 23.000 lei. La data de 28 septembrie, respectiv 29 septembrie 2023, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au luat față de cele trei persoane cercetate măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Aceștia urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unor măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a persoanelor implicate și dispunerea măsurilor legale.

În urmă cu două luni, construcția turistică de la baza statuii a fost pusă la pământ în urma unei furtuni

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. De furat se fură peste tot. Din parlament până în școli. Puneți un umflat besinos de polițist comunitar, să păzească și gata. Mare rahat. Să vedem face pușcărie și arhitectul colibei alea de lemn,sau banii ăia sunt dați la scăderi !!

  2. Te caci pe tine ce fel s-a ajuns să se construiască.A ajuns un cacat din lemn sa fie daramat la o adiere de vânt mai puternică.Daca ar fi construit si Ștefan cel mare( pe vremea lui) nici nu am fi stiut de el….acum știm datorita felului cum se construia: lucruri trainice” Sa va mai spun ceva: mergeți la biserica Sf.Ioan….si o sa vedeti aceeași prostie a epocii noastre….scarile alea din lemn…pe care te cocotai pe becul ala au putrezit… dovada ca de asta au pus lacătul pe ele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.