spot_imgspot_img
21.6 C
Vaslui
05-mai-2024

Kovesi: În 2010, procurorii au sechestrat bunuri în valoare de peste 300 mil. euro

- Advertisement -

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, prezintă, luni, bilanţul activităţii pe anul 2010 al Ministerul Public, în prezenţa preşedintelui României Traian Băsescu.

Kovesi, a declarat că anul trecut procurorii au sechestrat bunuri în valoare de peste 300 de milioane de euro, iar numărul acuzaţilor trimişi în judecată pentru evaziune şi contrabandă a crescut cu 125%.

„În ultimii ani avut loc o schimbare de esenţă a ministerului. Cel mai bun exemplu al acestei transformări este Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (condusă de procurorul şef Marius Iacob-n.r.) a devenit o structură cu adevărat operativă şi s-a implicat în unele din cele mai dificile cazuri ale anului (cum ar fi cazul privind incendiul de la Maternitatea Giuleşti, unde mai mulţi bebeluşi au murit-n.r.)”, a declarat Kovesi.

„Ne-am obişnuit deja ca cele două structuri specializate – DNA (Direcţia Naţională Anticorupţie) şi DIICOT (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism )- să instrumenteze dosare privind persoane cu funcţii importante, grupări infracţionale organizate cauze care interesează opinia publică şi sunt menţionate an de an de experţii străini”, a spus Kovesi.

În anul 2010, a arătat Kovesi, şi celelalte structuri de parchet au investigat dosare complexe, în domeniul evaziunii fiscale, contrabandei şi corupţiei, remarcate şi în ultimul raport de ţară al Comisiei Europene.

Procurorul general a apreciat colaborarea Ministerului Public cu Ministerului Afacerilor Interne şi Poliţia Română care a permis realizarea unor baze de date complete. Potrivit lui Kovesi, lecţia anului 2010 a fost că eficienţa se obţine prin colaborarea între insitituţiile publice.

La eveniment participă ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, directorul SRI, George Maior, vicepreşedintele ÎCCJ, Rodica Aida Popa, preşedintele CSM Horaţius Dumbravă, şi şeful Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa.

De asemenea, la prezentarea bilanţului iau parte şi procurorul-şef al DIICOT, Codruţ Olaru, procurorul-şef al DNA, Daniel Morar, procurorul-şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul General, Marius Iacob, precum şi judecători, procurori şi mai mulţi membri ai CSM.

romanialibera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.