spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
6.1 C
Vaslui
13-mai-2024

MAE salută decizia Guvernului Italiei de ridicare a restricţiilor pe piaţa muncii pentru lucrătorii români

- Advertisement -

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, salută decizia Guvernului Italian de a elimina restricţiile privind accesul pe piaţa italiană a muncii pentru lucrătorii români de la 1 ianuarie 2012.

Potrivit unui comunicat transmis joi de MAE, decizia Executivului de la Roma, care a fost comunicată în cursul acestei zile părţii române, reconfirmă nivelul de excelenţă al relaţiei bilaterale de Parteneriat Strategic dintre România şi Republica Italiană, marcată în anul 2011 de o dinamică importantă prin organizarea celui de-al doilea Summit Interguvernamental (30 mai), vizita la Roma a Preşedintelui României, Traian Băsescu, cu ocazia participării la ceremoniile dedicate celebrării Zilei Naţionale şi împlinirii a 150 de ani de la înfăptuirea Unităţii Italiei (2 iunie) şi vizita de stat în România a Preşedintelui Republicii Italiene, Georgio Napolitano (15-16 septembrie 2011).

MAE subliniază că măsura are o semnificaţie aparte în contextul crizei economico-financiare care afectează întreaga Europă şi reprezintă un factor favorizant pentru consolidarea relaţiilor economice româno-italiene, potenţate de prezenţa unei numeroase comunităţi româneşti în Italia şi a unei semnificative comunităţi de afaceri italiene în România. Totodată, decizia reconfirmă contribuţia membrilor comunităţii româneşti la dezvoltarea economică a Italiei.

Potrivit sursei citate, liberalizarea completă a pieţei italiene a forţei de muncă a reprezentat un subiect constant al dialogului politico-diplomatic, partea română reiterând permanent, atât în dialogul la nivel înalt, cât şi în demersurile Ambasadei României la Roma pe lângă partenerii italieni, necesitatea eliminării restricţiilor aplicate lucrătorilor români, astfel încât aceştia să poată beneficia de aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii celorlalte state membre ale Uniunii Europene.

De asemenea, decizia Guvernului italian reflectă, pe deplin, poziţia promovată la nivelul instituţiilor europene, cel mai recent prin Rezoluţia Parlamentului European privind libera circulaţie a lucrătorilor în Uniunea Europeană adoptată la 15 decembrie 2011 şi prin Raportul Comisiei Europene din 11 noiembrie 2011 referitor la funcţionarea aranjamentelor tranzitorii privind libera circulaţie a lucrătorilor din România. Conform acestor documente, mobilitatea lucrătorilor în spaţiul UE nu ar trebui considerată o ameninţare pentru pieţele muncii din statele membre, menţinerea sau extinderea restricţiilor privind libera circulaţie a lucrătorilor având, de fapt, un efect negativ asupra economiei europene, se arată în comunicatul MAE.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.