• lacul de acumulare a înghetat bocnă, ochii trecătorilor avînd parte de un peisaj straniu • în periplul pe malurile acumulării n-am dat de nici un pescar • doar un marinar mesterea ceva pe la vaporasul Resita • „La noi încă-i bine, fată de ce vedem la televizor. Cum să te mai plîngi cînd la «vale» omătul i-a îngropat de vii pe bietii oameni. Doar Dumnezeu stie ce are de gînd cu noi“, a spus Ion Iftimoaia, un bătrînel din Grozăvestii Hangului, referindu-se la capriciile acestui sezon rece •
Lacul de acumulare de la Bicaz a înghetat bocnă, gerul năpraznic din ultimele săptămîni venindu-i de hac. Imaginea fostului luciu de apă este acum a unui adevărat patinoar părăsit de lume. Cu o brumă de fantezie, poti usor să te crezi pe undeva pe la poluri. Lîngă baraj, locuintele lacustre par acum niste stafii spînzurate pe maluri. Ambarcatiunile ce compun flota firmei Moldoturism, au fost si ele puse la respect de gheturi. Pentru a nu fi strivite, sînt puse zilnic în miscare, atît cît să fie spartă gheata din rada portului. Asta, si pentru a fi posibilă coborîrea pontonului hotelului plutitor, functie de scăderea nivelului apei din lac. Vîntul suflă în rafale, spulberînd zăpada. Pe ponton, doar un singur marinar, ce trebăluia prin preajma vaporasului Resita, fala croazierelor din vară, si un cătel zgribulit, care alerga, cel mai sigur, pentru a nu-i îngheta oasele. Din spusele omului, lacul a mai fost înghetat si-n urmă cu cîtiva ani, dar gerul n-a zăbovit peste zonă atît de mult timp. „Fenomenul nu este o premieră, numai că iernile blînde din ultima perioadă ne-au cam atrofiat instinctul de conservare la temperaturile scăzute mult sub zero grade“, a declarat marinarul. Aruncăm o privire pe întinsul ghetii să sesizăm vreun pescar la copcă, dar în zadar. Acelasi marinar ne spune că în această perioadă nu s-au încumetat să vină, cel putin în imediata apropiere a barajului: „Prea a fost ger ca să se aventureze. I-ar fi înghetat sufletul“. Anul acesta Gerar a pus stăpînire si pe Valea Muntelui. Asta ne-au confirmat-o si localnicii din satele riverane lacului. „A fost si mai este încă iarnă grea. Numai că la noi încă-i bine, fată de ce vedem la televizor. Cum să te mai plîngi cînd la «vale» omătul i-a îngropat de vii pe bietii oameni. Doar Dumnezeu stie ce are de gînd cu noi“, a spus Ion Iftimoaia, om la vreo 60 de ani din Grozăvestii Hangului. „În tinerete nu simteam parcă asa tare frigul. Acum, musai să ai pentru iarnă lemne, mîncare pentru vite, brînză si tochitură în cămară ca să iesi în primăvară“, a adăugat Vasile Ciucanu, zîmbindu-ne pe sub mustata plină de promoroacă.
„Cînd aud cum scîrtîie gheata sub picioare, mă ia cu frig pe sira spinării“
Revenind la problema lacului înghetat, subiect ce ne-a îndemnat la drum si la afirmatia oamenilor precum că nu se mai simt în putere, ne-am amintit despre discutiile purtate în urmă vreo cîtiva ani cu un fost trăitor al satului Izvoru Alb, Ghită Ungureanu, care ne povestea cam cum abordau prin ‘70 locuitorii zonei vitregiile iernilor. „Dimineata, pe lună plină, bărbatii din Izvoru Alb plecau la lucru, scurtîndu-si drumul tot peste gheată. Ca să nu cadă în vreo copcă de-a pescarilor, luau cu ei cîte o beldiută pe care-o tineau sub brat. Dacă s-ar fi întîmplat să cadă-n apă, beldia ar fi rămas pe gheată, iar omul prins de ea s-ar fi tras afară. Au fost cazuri de oameni care au avut ghinion, dar au scăpat cu bine alegîndu-se doar cu cîte-o spaimă zdravănă. Mi-aduc aminte de unul Vasile Feraru si de unul Ursu, care au trecut prin spaima unui posibil înec, dar au scăpat si trăiesc si azi“, ne spunea nea Ghită. „Lumea a îmbătrînit si nu mai are curajul din tinerete. Acum, cînd aud cum scîrtîie gheata sub picioare, mă ia cu frig pe sira spinării“, a adăugat omul. Si totusi, cică, s-ar mai fi găsit un curajos, care si-ar fi adus lemnele din Izvoru Alb la Ruginesti peste lac, cu sania trasă de cal. O fi adevărat, o fi doar un zvon, Dumnezeu stie, cert este că astăzi parcă si lacul e mai singur ca oricînd. Tinerii sînt plecati în lume, copiii s-au împutinat, cine să se mai avînte în luptă cu natura? Cît priveste latura stiintifică a fenomenului, specialistii spun că înghetul lacului nu este un lucru rar, el începe întotdeauna cînd temperaturile scad cu mult sub zero grade, din amonte, de la „debusarea rîurilor Bistrita si Bistricioara“ de unde se extinde treptat pînă spre baraj. În faza maximă de înghet, podul de gheată măsoară o grosime care variază între 40 si 60 de centimetri în zona de la coada lacului si 10 – 15 centimetri la baraj. Dezghetul se realizează o dată cu sosirea primăverii, pe etape, primele semne ivindu-se, la început de martie, tot în zona din amonte, adică la vărsarea Bistritei în lac. Probleme au fost si sînt. Crescătoriile de peste, în prezent nu putine la număr, se confruntă si-n această iarnă cu mari probleme. Bazinele au rămas sub gheată, iar alimentarea păstrăvului se face doar la copcă. Fenomenul îngreunează astfel supravegherea stării de crestere si de sănătate a efectivelor piscicole. Transportul materialelor si a personalului se face cu sania. De aceea, atît oamenii satelor, cît si marinarii ori pescarii, privesc de fiecare dată fenomenul înghetului ca pe o greutate în plus. Si anul acesta mai abitir ca oricînd.
