spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
6.1 C
Vaslui
13-mai-2024

Numai patru corupti ar cam fi în Neamt

- Advertisement -

• printre inculpati a fost si un functionar public • parte din procese s-au încheiat cu sentinte cu suspendare •

Procurorii nemteni au instrumentat anul trecut 60 de cauze penale cu fapte de coruptie, dar numai patru dosare s-au finalizat cu inculparea acuzatilor. „În 2011 au fost solutionate 60 de cauze penale avînd ca obiect infractiuni de coruptie, iar în patru dosare s-au emis rechizitorii. Au fost trimisi în judecată patru inculpati. Pentru luare de mită a fost un inculpat un functionar public, doi conducători auto au fost inculpati pentru dare de mită, iar un alt caz a fost pentru trafic de influentă“, a declarat Stelian Olteanu, seful Sectiei urmărire penală din cadrul Parchetului Judetean. Au fost scosi de sub urmărire penală 24 de învinuiti cercetati în 11 cauze. În alte 43 de spete, procurorii au adoptat solutii de neurmărire penală. Unul din cei inculpati anul trecut pentru dare de mită a fost Cătălin Toader, de 35 de ani, din Roman. Pe 15 martie 2011 acuzatul a vrut să-l determine pe seful de post din Tupilati să închidă ochii în cazul unui transport de o jumătate de tonă de alcool netimbrat. El l-a ofertat pe politist cu cei 550 de litri de alcool, ba chiar si cu 43 milioane de lei numai pentru a scăpa basma curată. A fost prins în flagrant pe cînd dădea banii capcanati. Judecătorii l-au condamnat la sase luni de închisoare cu suspendarea executării si au confiscat suma cu titlu de mită. Cu acuzatia de luare de mită s-a ales si o functionară de la Primăria Zănesti, care a cerut 100 de euro pentru eliberarea unui duplicat de pe certificatul de nastere al unei persoane, alta decît denuntătoarea. Aceasta din urmă stia că nu ar fi avut dreptul să ia acel act, drept pentru care i-a oferit Adinei Stroea 50 de lei. Pentru că functionara s-a simtit umilită si a întrebat-o pe denuntătoare dacă nu cumva „este luată în rîs“. Tot atunci a pretins pentru efectuarea serviciului 100 de euro. Oamenii legii au aflat despre incident prin numărul unic de urgentă 112. Oricum, înainte de a pleca din primărie, denuntătoarea i-a lăsat învinuitei copia de pe cartea de identitate a soacrei, pentru a demara demersurile în vederea obtinerii duplicatului. Tot atunci a luat si numărul de telefon al functionarei. Ulterior a sunat pentru a întreba în ce monedă să-i remită banii cu titlu de mită, dar Stroea i-a replicat că nu discută asemenea lucruri la telefon. Pe 21 noiembrie a avut loc flagrantul. Certificatul era pregătit, iar acuzata i-a indicat femeii coltul biroului pentru a lăsa „buletinul“. Femeia a lăsat două bancnote de 50 de euro, pe care făptuitorea le-a împins sub niste documente. I-a dat actul si i-a atras atentia să nu mai vorbească cu nimeni despre acest lucru. După ce denuntătoarea a iesit au intrat oamenii legii. S-a trecut la perchezitia corporală, ocazie cu care anchetatorii au găsit, ascunsi în sutien, cele două bancnote. În poseta acesteia s-au mai găsit 500 de euro si 1.000 de lei, bani personali. Recent inculpata a fost condamnată la sase luni de închisoare, cu suspendare.

www.monitorulneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.