spot_img
28.9 C
Vaslui
17-iun.-2024
spot_img

Numărul şomerilor a scăzut în iunie, nou nivel minim istoric

- Advertisement -

Numărul de şomeri a scăzut în a şasea lună a acestui an cu 7.959 faţă de luna precedentă, până la 470.353, nivel minim istoric, iar rata şomajului a coborât la 5,3%, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În luna mai, în România erau 478.312 şomeri, în creştere cu 7.425 faţă de luna precedentă, iar rata şomajului a fost de 5,4%, potrivit datelor provizorii ale INS.

Un nivel atât de scăzut precum cel din iunie al numărului de şomeri şi al ratei şomajului nu s-a înregistrat niciodată în România începând din 1994, de când se calculează şomajul după standardele BIM.

Datele revizuite în acest an arată, spre deosebire de primele estimări, că numărul de şomeri a coborât sub 480.000 încă din luna ianuarie 2017 şi s-a menţinut apoi sub acest prag.

Statisticile INS arată că numărul şomerilor a scăzut cu circa 56.000 în ultimul an, de la 526.553 în luna iunie 2016.

Potrivit news.ro, şomajul este în continuare mai mare în rândul bărbaţilor, cu o rată de 5,9% în luna iunie, în timp ce, în rândul femeilor, şomajul este de doar 4,4%, mai arată datele oficiale.

De la începutul acestui an, şomajul a scăzut în ianuarie, aprilie şi iunie, dar a crescut în februarie, martie şi mai, evoluţie pusă de economişti în relaţie cu majorarea salariului minim pe economie de la 1 februarie, de la 1.250 lei până la 1.450 lei.

Patronatele şi unii economişti au avertizat că majorarea este prea rapidă şi i-ar putea afecta pe unii angajaţi fără calificare şi din zone sărace, care sunt plătiţi cu salariile cele mai mici.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/numarul-somerilor-a-scazut-in-iunie-nou-nivel-minim-istoric_369133.html#ixzz4oPHMuIhp

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.