spot_imgspot_img
21.5 C
Vaslui
07-mai-2024

Patru arme de vânătoare şi muniţie, furate dintr-o hală din Călăraşi, au fost găsite

- Advertisement -

Cele patru arme de vânătoare şi 40 de cartuşe cu alice care aparţin preşedintelui de onoare al AJVPS Călăraşi, Vasile Gheorghe, şi care au fost furate, la sfârşitul lunii februarie, dintr-o hală din municipiul Călăraşi au fost găsite, luni, în curtea unei societăţi comerciale.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi, armele de vânătoare şi cartuşele au fost descoperite în curtea unei societăţi comerciale din cartierul Oborul Nou, de către paznicul şi şeful său de tură de la o firmă de pază din municipiul Călăraşi, transmite Mediafax.

Armele şi muniţia erau acoperite parţial cu pământ şi cu rugină.

„Armele şi muniţia au fost ridicate de poliţişti în vederea cercetărilor pentru identificarea persoanelor care le-au sustras. Ele au fost găsite în curtea unei societăţi comerciale din cartierul Oborul Nou, aruncate peste gard în curte. În momentul când au fost aruncate s-a declanşat alarma, iar armele şi muniţia au fost găsite de către paznic şi şeful său de tură. Cele patru arme de vânătoare şi 40 de cartuşe cu alice au fost sustrase în noaptea de 22 spre 23 februarie, dintr-un fişet metalic, aflat într-o încăpere a unei hale din municipiul Călăraşi, iar dintr-o magazie au fost furate un aparat de sudură, două bormaşini electrice şi alte unelte de tâmplărie. Hala aparţine lui V.Gheorghe, de 48 ani, din Călăraşi”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Călăraşi, inspector Ramona Tudor.

Din primele cercetări ale poliţiştilor reieşise că paznicul nu şi-a dat seama la încheierea programului de lucru că din hală au fost furate mai multe bunuri, din cauza perimetrului mare pe care îl are în monitorizare, aproximativ două hectare. Construcţia respectivă nu are camere de supraveghere video.

Hala, armele şi muniţia aparţin preşedintelui de onoare al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Călăraşi, Vasile Gheorghe.

romanialibera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.