spot_imgspot_img
10.7 C
Vaslui
30-apr.-2024

PDL îi apără scaunul lui Băsescu

- Advertisement -

Cu PSD şi PNL ameninţând cu suspendarea, democrat-liberalii vor modificarea Legii referendumului pentru ca demiterea preşedintelui să fie aproape imposibilă.

Repetarea scenariului din 2007, când scaunul de preşedinte al lui Traian Băsescu s-a jucat la referendum, dă frisoane PDL, care ia măsuri de precauţie.

Ca să nu-i ia pe nepregătite punerea în aplicare a planului PSD şi PNL de suspendare a şefului statului, democrat-liberalii au pregătit o modificare a legii astfel încât, dacă se ajunge la referendum, demiterea să fie aproape imposibilă, neputând să fie făcută decât cu votul a jumătate plus unu din numărul total al alegătorilor, adică aproape 9 milioane.

De altfel, este o revenire la vechile prevederi ale actului normativ, modificat în 2007 de majoritatea parlamentară „322”, în sensul înlesnirii procedurii.

Ce îi sperie pe PDL-işti

Prevederea care îi nelinişteşte pe democrat-liberali este cea intrată în vigoare, în 2007, cu acordul Curţii Constituţionale, cu doar două săptămâni înainte de referendumul de demitere a lui Băsescu. Potrivit acesteia nu mai era nevoie de prezenţa la urne a majorităţii alegătorilor, iar preşedintele era demis dacă pentru aceasta se pronunţa majoritatea celor care mergeau la vot.

Democrat-liberalii vor acum revenirea la forma veche a legii care impune ca plebiscitul să fie valid dacă la el participă jumătate plus unu din cei înscrişi în listele electorale, iar în cazul demiterii, aceasta să se producă dacă este susţinută prin vot de 50%+1 din numărul total al alegătorilor.

Mai exact, dacă planurile PSD şi PNL de suspendare sunt puse în parctică şi se ajunge la referendum, „concedierea” lui Traian Băsescu ar trebui să fie confirmată de aproape 9 milioane dintre români.

Practic, misiunea este imposibilă, de vreme ce până acum, în aceste condiţii, au fost validate, ca prezenţă, doar două referendumuri – cel din 2003, de revizuire a Constituţiei, şi cel din 2009, privind trecerea la parlamentul unicameral şi reducrerea numărului de aleşi. Chiar şi aşa, numărul celor care au răspuns favorabil întrebărilor puse nu s-a apropiat de 9 milioane.

Toader: demiţi mai uşor preşedintele decât primarul

„În România este mai uşor să demiţi preşedintele decât un primar. Nu este normal”, a justificat demersul liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, unul dintre semnatarii proiectului de modificare a legii, depus, spune el, „ieri sau azi-dimineaţă” (marţi sau miercuri – n.r.) la Cameră.

Precauţia PDL vine şi în contextul în care sondajele de opinie din ultima perioadă relevă că mai mult de jumătate dintre români – 65% potrivit IPP – ar vota pentru demiterea lui Băsescu, dacă s-ar organiza acum un referendum.

Scenariul se potriveşte mănuşă opoziţiei, Ion Iliescu declarând chiar recent că, în 2007, PSD „s-a grăbit” cu suspendarea.

evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.