spot_imgspot_img
12.6 C
Vaslui
30-apr.-2024

Pietonalul Ștefan cel Mare, repopulat cu tei. Ce au mai cerut ieșenii la scrutin

- Advertisement -

Aceeaşi soartă ar avea şi piatra cubică, menţionată adeseori la rubrica „observaţii” de cei care au votat. „Trebuie scoase pietrele şi făcut ca pe Lăpuşneanu”, „Tei şi traseu pentru tocuri”, „Să dispară pietrele de pe pietonal”, sunt mesajele ieşenilor. La fel ca în problema teilor, municipalitatea ştie de problemă, dar se face că plouă. Cel puţin pe margini ar trebui un culoar pentru cei care nu poartă încălţăminte sport

Peste 13.000 de ieşeni au denunţat decizia primăriei de a tăia teii de pe pietonalul Ştefan cel Mare. Consultarea publică iniţiată de şefii municipalităţii la presiunea grupului civic „Iaşul iubeşte teii” a înregistrat un rezultat zdrobitor al „teiştilor”: 94% dintre votanţi au cerut replantarea teilor. „Populaţia ne-a convins că «Iaşul iubeşte teii» a avut dreptate în a readuce teii pe Ştefan cel Mare”, a declarat ieri primarul interimar Mihai Chirica.

La consultare au votat 14.249 de ieşeni, iar 13.347 dintre aceştia s-au declarat în favoarea replantării teilor, în timp ce doar 638 de ieşeni au girat acţiunea de tăiere din 2013. Teii ar putea fi replantaţi cel târziu în luna noiembrie.

Ce mesaje au avut ieşenii pentru primărie

Mii de formulare completate de către ieşeni au conţinut şi comentarii prin care aceştia şi-au arătat nemulţumirea faţă de acţiunea primăriei din 2013. În unul dintre mesajele frecvent întâlnite se solicita ca persoanele responsabile de tăierea teilor să plătească din salariile proprii replantarea teilor. „În calitate de pensionar, am suferit mult lipsa umbrei teilor”, este un alt mesaj scris de un ieşean, mesaj care, de asemenea, a putut fi citit destul de des pe formulare.

Totodată, ieşenii au reproşat primăriei şi modul în care s-au făcut şi alte amenajări urbanistice pe pietonal. „Trebuie scoase pietrele şi făcut ca pe Lăpuşneanu”, „Tei şi traseu pentru tocuri”, „Să dispară pietrele de pe pietonal”, sunt doar câteva dintre mesaje.
În schimb, din rândul celor care s-au pronunţat în favoarea păstrării salcâmilor, s-au remarcat mesaje precum „teii sunt buni pentru clădirile comuniste”, „pietonalul e mai aerisit cu salcâmi” sau „risipă de bani publici”.

sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/pietonalul-stefan-cel-mare-repopulat-cu-tei-ce-au-mai-cerut-ie-enii-la-scrutin–107329.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.