spot_imgspot_img
10.7 C
Vaslui
30-apr.-2024

Primarul Pavãl criticã dur activitatea administratorilor de asociatii

- Advertisement -

“Activitatea multor administratori de asociatii de proprietari din municipiul Vaslui este necorespunzãtoare, lasã mult de dorit. Unii vin câteva luni, iau un salar-douã si apoi pleacã. Nu sunt buni gospodari, nu-i intereseazã sã-si facã bine treaba. Am avut discutii cu câtiva care habar n-aveau ce scãri de bloc administreazã”, declarã primarul Vasile Pavãl cu privire la activitatea unor administratori. Edilul a declarat cã functionarii Primãriei Vaslui au auditat unele asociatii “unde nu am descoperit lucruri prea frumoase si care vor fi fãcute publice cât de curând”, a anuntat Pavãl. Este posibil ca municipalitatea sã aplice unele amenzi administratorilor, mergându-se pânã la ridicarea atestatului. “E un pic de stat în stat si nu îmi place acest lucru. Desigur, legea conferã o anumitã autonomie asociatiilor, dar asta nu înseamnã cã pot face ce vor în municipiu”, a mai spus primarul. De mentionat cã, în ultimul timp, au apãrut si administratori “tepari”, persoane care merg din usã în usã si cer sume de bani pentru diferite “treburi administrative”. Acestea profitã de faptul cã multe asociatii de proprietari s-au desfiintat si este usor sã pãcãlesti cetãtenii spunându-le cã s-a format la loc o nouã asociatie. “A existat o persoanã care a pãcãlit multi vasluieni în Zona Traian si Cuza Vodã. La un bloc, a furat chiar si un gard mic din fata scãrii. Au alergat oamenii dupã el si l-au luat la întrebãri, am înteles cã i-au ars si o mamã de bãtaie. Colaborãm în aceastã perioadã cu politia pentru identificarea acestor infractori”, a mai spus primarul Vasile Pavãl.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

16 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.