spot_img
spot_imgspot_img
14.6 C
Vaslui
27-mai-2024

Primarul Pavăl premiază performerii în educație, dar nu în fiecare an și nu pe toți la fel

- Advertisement -
PE GRABĂ… Consiliul Local Vaslui a aprobat, la începutul anului, ca Gala Olimpicilor să fie organizată pe 5 octombrie, de Ziua Educației. Ca această gală să se desfășoare, legislativul trebuie să aprobe Regulamentul Galei cât mai repede, însă sunt șanse foarte mari ca și această Hotărâre de CL care va fi votată săptămâna asta să nu primească viza de legalitate din partea Prefecturii până la organizarea evenimentului

SELECTIV… După ce anul trecut Primăria Vaslui a ratat organizarea Galei Olimpicilor Vasluieni pentru că domnul primar “a uitat” de olimpici (n.r. așa a declarat personal în ședința CL de pe 22.12.2022), anul acesta edilul municipiului reședință de județ vine cu o nouă inițiativă privind performerii vasluieni, dar și cu un nou Regulament, care exclude unele categorii de premianți.

Simțind cum vocea tinerilor vasluieni se aude tot mai puternic, primarul Vasile Pavăl se erijează de ceva timp, în cel mai ipocrit mod posibil, într-un fel de apropiat al acestora, autoinvitându-se la cele mai importante dintre proiectele lor doar pentru a-și promova apoi imaginea din mijlocul unei categorii de populație față de care a manifestat, timp de mai multe mandate, un vădit dispreț.

Ori de câte ori copiii ni s-au întors acasă cu premii excepționale, primarul nu a ratat prilejul expunerii falsei sale mândrii față de premianți prin renumitele “scrisori publice de mulțumire”. Pe cât de siropoase, pe atât de nesincere, aceste scrisori adresate “tinerilor noștri concetățeni înscriși pe nobilul drum al căutării excelenței în educație” au intrat in contradicție cu faptele domnului primar chiar la finele anului trecut, când dumnealui a uitat să pună în aplicare prevederile HCL de premiere a olimpicilor vasluieni (Gala Olimpicilor din Decembrie 2022, cu un buget aprobat de 84.000 lei). Desigur că promisiunea domnului primar de a repara urgent această omisiune nu a fost respectată. TotușI, cei omiși în decembrie 2022 nu și-au pierdut speranța că poate în 2023 vor fi răsplătiți pentru rezultatele lor excepționale. O nouă inițiativă a primarului vizându-i pe olimpici se pare că va fi iarăși dezamăgitoare pentru ghinioniștii anului trecut.

Săptămâna aceasta, consilierii locali vor dezbate un nou Regulament pentru acordarea de premii elevilor care au obținut rezultate deosebite la etapele naționale ale Olimpiadelor și Concursurilor derulate în anul școlar 2022-2023. Materialul propus de primar nu pomenește însă nimic de olimpicii anului școlar 2021-2022, a căror Gală nu s-a mai ținut. La fel de neîndreptățiți sunt și tinerii cu performanțe remarcabile la concursurile naționale și internaționale pe domeniul Arte, care sunt pentru a doua oară lăsați în afara listelor premianților, contrar hotărârilor anterioare adoptate în unanimitate de către consilierii locali vasluieni.

Discuții și atât

Ultima ședință de Consiliu Local de anul trecut a generat discuții aprinse pe această temă, cei mai aprigi contestatari a acestei “omisiuni” a primarului fiind consilierii locali Radu Sorin Cătălin, Florea Tălmaciu Liliana și viceprimarii Braniște Lucian și Mândru Cătălin-Emil. Intervențiile lor au avut un singur răspuns din partea primarului: “Da, eu sunt vinovat de toate astea, sunt singurul vinovat… Mă voi ocupa personal, vom reorganiza cât de curând…”. Timpul a trecut, iar olimpicii perioadei 2021-2022 au fost uitați. Cât despre faptul că hotărârile consilierilor locali nu se respectă, că se admite tacit ignoranța autorităților locale față de valorile acestui oraș, că însuși primarul a simțit să se laude cu o economie-record la bugetul local al anului trecut, iar pe olimpici i-a lăsat nerăsplătiți (s-a economisit fabuloasa sumă de 6.000 de lei), nu ne rămâne decât să concluzionăm, reamintind municipalității vasluiene câteva dintre mesajele care i s-au adresat iarna trecută: “Vasluiul are decernat TROFEU de excelență în educație, iar Primăria nu uită să se fudulească mai tot timpul cu asta. Cum adică au aprobat fonduri pentru olimpici, dar au uitat de ei? În ce fel de oraș bananier trăim? Suntem mai nedumeriți decât copiii noștri olimpici, care nu mai așteaptă nimic de la voi. Copiii noștri așteaptă doar să crească mai repede și să plece de aici în lumea largă. Oameni de nimic ce sunteți”. “Sunteți mândre, stimate autorități, pentru aceste nedreptăți? Felicitări! Vă bateți joc de copiii care își sacrifică timp, energie, aducând cinste acestui județ!… Cinste județelor care au știut să își arate respectul față de toți elevii care au obținut performanțe școlare!… Dar pentru asta îți trebuie viziune, implicare și spirit de organizare. La Vaslui pare-se că astea lipsesc cu desăvârșire”. Acestea au fost doar câteva din gândurile vasluienilor adresate primarului Pavăl, care deși a avut bugetul aprobat pentru premierea elevilor performeri, s-a rezumat doar la a le trimite o scrisoare deschisă de mulțumire.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

10 COMENTARII

  1. Excelent a punctat un cititor mai jos!! Cand aud alesii de medalii se gandesc fix la podium, ei habar nu au cum se dau medaliile la o olimpiada nationala. Ba, tontilor, medaliile de argint, de bronz primesc cei din coada clasamentului. Spre exemplu, elevii vasluieni care anul acesta au luat medalii la info nici macar pentru mentiune sau premiu special nu s-au incadrat sa primeasca. Doar medalii onorifice au primit. Voi sunteti prosti la cap? Cum sa dati mai multi bani elevilor de pe locuri inferioare decat celor care au premii mai valoroase in ierarhia Ministerului Educatiei?
    Cine dracu va face temele de ies asa prost mereu?
    Cum se simte un olimpic cu mentiune speciala sau premiu special cand vede că un coleg de la alta disciplina care are o distinctie onorifica oferita de o societate profesionala, nu de minister, este premiat?
    Consultati site-urile olimpiadelor nationale, sunt publice. Nu dati premiile dupa ureche!!!

    Tovarase Mandru, dumitale esti cadru didactic si viceprimar responsabil cu invatamantul, cum se poate sa nu tragi de maneca subaltenii din apaatul tehnic, consilierii, cand vezi asemenea anomalii????? Ah m-am prins, dumneata esti preocupat sa iti premiezi odrasla din bani publici, ce atata bataie de cap cu olimpicii…
    Am ajuns sa regretam PSD…… cand erau ei la butoane nu erau atatea anomalii. Ei dadeau la toti la fel si macar stiai una si buna. Voi, PNL-stii si USR-istii va bateti joc de olimpici cu niste ierarhizari profund nedrepte. Iar tov primar va canta in struna!

  2. Pe când profesorul Caragață Valeriu era viceprimar aceste gale erau corecte și fără inechități.
    Dacă nu vă pricepeți să le organizați de ce nu vă consultați cu cei care s-au descurcat perfect înaintea voastră? Nu e rușinos să ceri ajutorul. Rușinos este să ne fie munca copiilor luată iar la mișto.

    • Dl Caragață, fost viceprimar al orașului, am înțeles că sunteți Președintele PSD filiala municipiului Vaslui.
      Luați-vă funcția în serios și scăpați ne odată de primarul Vasile Pavăl, care a devenit penibil în ultima perioadă si a luat-o pe urmele lui Dragnea.
      Dacă nu puteți, lasati-l pe Barbu Alexandru care are mai mult sânge în instalație.

  3. O aberatie!! Medaliile, care sunt distinctii onorifice ce nu se acodra de Minsterul Educatiei, ci de societatile de profil (SSMR, SEPI) primesc mai multi bani decat premiile speciale. Adica un elev clasat pe locul 30 sau chiar mai jos la mate, info, chimie primeste mai multi bani decat altul care a primit premiu special, mentiune speciala la o alta disciplina, clasandu-se in primii 15 din tara. Vi se pare normal, stimati domni si doamne consilieri!!! Asa stimulati performanta, promovand nedreptati chiar si in randul olimpicilor????

    Si inca o aberatie!!! In opinia CL Vaslui un premiu special, o mentiune speciala e acelasi lucru cu o diploma de onoare, care practic e o diploma de participare!
    Este rusinos modul cum ati stabilit valoarea in bani a premiilor!! Sper sa se gaseasca vreun olimpic care sa va scuipe in ochi la gala pentru asemenea nedeptati si discriminari.

    • Alesii poporului vasluian sunt mult, mult prea prosti ca sa aiba habar ce si cum inseamna o distinctie la o olimpiada nationala. Pentru ei, diploma de onoare sau mentiunea e acelasi lucru. Iar medalia, chiar daca se da si elevilor din coada clasamentului, pt politicieni este mai valoroasa. Pentru simplu fapt ca suna mai bine cuvantul medalie decat mentiune sau un premiu special. De unde sa aiba ei habar ce reprezinta acestea?
      Cand niste fosti elevi, mediocri de altfel, au ajuns consilierii care voteaza si stabilesc cum se dau banii pt olimpici nu trebuie sa avem asteptari sa faca o ierarhie corecta. Sunt mult, mult prea proști sa priceapa sa faca ceva corect, echitabil… Nu ai ce le cere. Atat pot niste capete seci..

    • Aveti perfectă dreptate! Medaliile și acele diplome de onoare sunt foarte jos clasate! Poate cei din primărie vor consulta și profesorii care participă la concursuri și olimpiade școlare! Așa vor afla că premiile și mentiunile ministerului sunt cele care conteaza, după mențiuni vin medaliile, premiile speciale și alte premii de consolare!

  4. O eroare in regulament pe care văd ca nimeni nu o sesizează!!!
    Sunt trecute de doua ori mențiuni in regulament, dar nu se pomenește nimic de premiile speciale și de mențiunile speciale care, ca și poziționare in clasamentul national, sunt superioare medaliilor!!!
    Reparați aceasta anomalie pentru ca veți ajungeți sa premiați din nou elevi din coada clasamentului și ii uitați pe ceilalți care s-au clasat muult mai bine!
    Ori ISJ, ori aparatul tehnic al primăriei, ori comisia de specialitate a CL ar fi trebuit ca pana acum sa semnaleze aceasta eroare!
    O medalie, este o distincție onorifica și se acorda după premiile/mențiunile speciale!

    • Și au dispărut din regulament premianții de la activitățile extrașcolare. Cei talentați care au muncit și după orele de școala și au participat la concursuri naționale avizate de Ministerul Educației.

  5. Ce pretenții vrei să ai de la un primar inginer cu privire la respectarea valorilor tinerilor vasluieni.
    Un inginer primar care nu a profesat nici o zi în domeniul ingineriei construcțiilor de clădiri, dar care ne lasă moștenire construcții megalomanice tipic lui Ceaușescu. Dacă dictatorul făcea clădiri mari ca să impresioneze poporul, comunistul Pavăl a făcut clădirile mari în oraș ca să aibă de unde fura firmele de construcții a băieților lui, Răzvan Pavăl și Sebastian Pavăl.
    Uitați-vă doar la un singur exemplu: PIAȚA CENTRALĂ fosta Piață Vidin, care este mai mult GOALĂ.
    Domn Primar Vasile Pavăl a comandat arhitectului orașului ditamai construcția monstruoasă care a păpat banii vasluienilor vreo 5 ani la rând. Constructorul a fost firma COREVAS, patron fiind inginerul Costan, care a fost falimentată de firmele de construcții a băieților primarului. Săracul inginer Costan după ce a falimentat, a ajuns sa lucreze la Primăria Vaslui ca șef Serviciu Investiții.
    Tipic Comunismului domnilor Consilieri Locali ai PSD care ați votat proiectele șefului vostru de partid.
    Poate ne spun consilierii PSD la următoarea ședință de CL, dacă investiția de 5 milioane de euro a fost amortizată în cei 10 ani de când Piața Centrală a fost dată în folosință.

    • Dar tinerii noștri cu care se mândrește primaru când vin acasă cu trofee de la cele mai mari concursuri naționale și internaționale de ce nu au loc la Gală???
      Ei se pregătesc după orele de școala și plătesc lunar la profesorii care îi pregătesc. Sunt copii actori, dansatori, scriitori ori mari instrumentiști mari soliști deja pe care primăria îi cheamă toată vara la spectacole și alte activități in oraș gratis. Nici măcar la Gala asta o dată pe an nu metită premiați???
      Profesorii lor ne-au spus că odată mai demult erau premiați și copiii ăștia. Acum primarul a renunțat că sunt prea mulți premianți !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.