spot_img
19.4 C
Vaslui
17-iun.-2024
spot_img

Primul nou-vasluian din 2010

- Advertisement -

NOI VASLUIENI Primul nou-nãscut al anului 2010 la Vaslui a fost o fetitã! La Spitalul de Urgentã Vaslui, 5 tinere au devenit mame în primele ore ale noului an

În timp ce alti vasluieni se distrau la trecerea dintre ani, mai multe familii se “îmbogãteau” cu câte un bebelus. Medicii obstetricieni din Vaslui au avut mult de lucru în cea mai lungã noapte din an. În doar cîteva ore, au asistat la nastere cinci femei. Toate au adus pe lume bebelusi perfect sãnãtosi. “Dacã de la ora 21 a zilei de 31 decembrie 2009 pânã la ora 0.00 s-au nãscut sapte copii, la trecerea dintre ani au mai apãrut pe lume încã cinci bebelusi. Au predominat nasterile masculine. Dacã primul copil nãscut în 2010 a fost o fetitã, ceilalti patru copii au fost toti bãietei. Absolut toti micutii sunt sãnãosi Nu s-au înegistrat evenimente deosebite în noaptea de Revelion, ceea ce ne bucurã”, a declarat Elena Tilicã, asistent sef în cadrul Sectiei de Neonatologie a Spitalului Judetean de Urgentã Vaslui.

O fetitã, cea mai grabitã din an

Anul Nou a fericit familia Gãlãteanu din localitatea Bãcesti.

Conform traditiei populare, copiii nãscuti în prima zi a anului sunt mai norocosi decât cei nãscuti în alte zile ale anului. Asa considerã si Petronela Vasilica Gãlãteanu despre fetita sa, cã va fi norocoasã. “Îmi doream foarte mult un bebelus. Faptul ca fetita mea a venit pe lume exact de Revelion, am certitudinea cã nu voi uita niciodatã aceste clipe unice pe care le-am trãit. Si pentru sotul meu bucuria este imensã, mai ales cã el îsi dorea nespus de mult o fetitã. Nu voi astepta prea mult si îi voi face pereche, un bãietel, ca sã creascã împreunã, sã fie de vârste apropiate. Noi suntem de loc din Bãcesti, e primul meu copil, l-am nãscut pe cale naturalã, asa am dorit eu. Iulia Maria a obtinut scor Apgar 10, este un bebelut sãnãtos, de 3400 grame, este bine cã am nãscut-o la termen. Sincer, a fost o adevãratã suprizã cã s-a nãscut în noaptea dintre ani. Si pe urmãtorul la fel as dori sã-l nasc, tot de Revelion”, a declarat Vasilica Petronela Gãlãteanu, tânãra mãmicã, în vârstã de numai 19 ani.

Si la Maternitatea din Bârlad au venit pe lume noua bebelusi

La Maternitatea din Bârlad, în noaptea de Revelion a fost adusã o femeie, care trebuia sã nascã. Femeia a adus pe lume primul copil pe anul 2010, o fetitã de 3,1 kg, care a venit pe lume la orele 9.20, pe 1 ianuarie. Alti opt copii (patru fete si patru bãieti) s-au nãscut la acest început de an în Maternitatea din Bârlad. Copii nãscuti în primele trei zile ale acestui an, sunt sãnãtosi, iar astãzi vor pleca deja spre casã. În casele a nouã familii din Bârlad si zona ruralã din jur, noaptea de Revelion va fi de acum încolo un prilej dublu de petrecere. Masa se va umple de bunãtãti, nu doar pentru serbarea dintre ani, ci, în primul rând, pentru cã în respectivele case vor fi aniversate zilele de nastere ale celor mai mici dintre membri. Ei au venit pe lume între 1 si 3 ianuarie si mai au doar câteva ore de petrecut în acelasi salon, pentru cã astãzi, în scurt timp, biletele lor de externare vor fi completate. Prima dintre cele nouã mãmici care au spart gheata la trecerea dintre ani a fost o femeie din Bârlad. “Nici nu mã gândeam sã nasc de Revelion. Mã pregãtisem împreunã cu familia sã petrecem trecerea dintre ani asa cum s-a întâmplat de fiecare datã. Nu a fost însã cum am crezut, pentru cã, pe 31 decembrie, m-au apucat durerile. Am rezistat cât am putut, dar la un moment dat nu mai rezistam durerilor si am chemat Salvarea. Dupã ce am ajuns la Maternitate, au mai trecut câteva ore pânã când am nãscut. Chiar dacã m-am chinuit, nicio petrecere de Revelion nu-mi putea oferi atâta fericire ca cea pe care mi-a oferit-o nasterea fetitei mele”, a spus tânãra mãmicã. În tabãra cealaltã, cea a proaspetilor tãtici, bucuria este la fel de mare. “Ne-am pregãtit din timp pentru Revelion, ca tot omul, dar bãnuiam cã nu vom avea timp de stat la petrecere. Bãnuiam cã în primele ore ale noului an se va naste copilul nostru, pentru cã venise timpul. Când sã ciocnim sampania, sotia mea nu a mai putut rezista durerilor si am chemat Salvarea. La amiazã, pe la orele 12.00, pe 1 ianuarie, bãietelul nostru era deja nãscut. La anul, de Revelion o sã facem o petrecere si mai mare”, ne-a mãrturisit emotionat unul dintre tãticii bebelusilor nãscuti în prima zi a anului 2010. Chiar dacã au fost de gardã în noaptea de Revelion, cadrele medicale de la Maternitatea din Bârlad spun cã sunt multumite de primele semne ale noului an. “Toti copiii care s-au nãscut de pe 1 ianuarie, începând de la ora 9.20 si pânã acum, sunt sãnãtosi si nu ridicã probleme », ne-a precizat medicul Gabriela Danis, directorul medical al Spitalului de Urgentã « Elena Beldiman » Bârlad.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.