ECOU…. La 99 de ani de la cea mai frumoasã paginã din istoria românilor, ecoul Marii Uniri încã face ca inima tãrii de vibreze, pentru izbânda care a fãcut posibilã “România dodoloatã”! La Gãgesti, comuna în care au fost cantonate trupe, era o aglomeratie de nedescris, sãrãcie si greu, iar tifosul exantematic lovise crunt în populatie. Vestea sublimã a Marii Uniri a fost aflatã mai târziu, când intelectualii din sate prindeau câte o filã de ziar, ca sã citeascã ce se mai întâmplã cu tara. Nu s-a jucat hora Unirii si nu s-a simtit atunci, pe loc, pânã la tãranul de jos rãsunetul izbânzii, dar fiecare român a stiut cã actul Unirii celei Mari a însemnat împlinirea unui vis mãret. De aceea azi bãtrânii nu îsi mai amintesc mare lucru despre 1918, despre cum era atunci satul lor, zona lor, dar profesorii de istorie vin sã salveze memoria unei izbânzi fãrã seamãn.
“De Unire am aflat de la pãrinti, dar putin. Eu eram mic. Pãrintii nostri se ocupau cu agricultura, erau oameni simpli”, spune Sandu Dumitru, 91 de ani, locuitor al satului Gãgesti. Stie însã cât de importantã a fost Unirea pentru România si are un mesaj pentru români: “Le urez sã fie uniti, în primul rând. În al doilea rând, românii trebuie sã se înteleagã si sã asculte si ce spun conducãtorii, dar conducãtorii sã asculte si ce spune tara. Sã asculte unii de altii, cã altfel nimic nu vor izbândi. De 1 Decembrie, urez tãrii noastre multã sãnãtate si La Multi Ani”, spune bãtrânul. Profesorul de istorie, Iacomi Ioan, 67 de ani, gratie pasiunii pentru Istorie, stie mai multe. Pune suflet în ceea ce spune despre satul Gãgesti, un loc precum atâtea altele, în care vestea Unirii s-a auzit mai târziu. “Aici, pânã în 1918, erau cantonate trupe rusesti, mai ales dupã ce Guvernul României si toate oficialitãtile si Regele se mutaserã în Moldova, la Iasi. Chiar la Zorleni era la un moment dat, comandamentul militar, cartierul general. Toate au mers bine, pânã în 1917, pânã la Revolutia din 1917 din Rusia, când majoritatea trupelor rusesti au fost bolsevizate. Perioada asta, 1917 – 1918, a fost foarte grea. Vã dati seama cã aici se refugiaserã toti, era aglomeratie. A fost si o iarnã grea, mai ales în orase erau repercusiuni mai grave, în privinta situatiei materiale. Sã nu uitãm cã 1917, din cauza mizeriei, a lipsei de alimente si a stãrii precare de igienã, a izbucnit un tifos exanetematic. Numai la noi, am vãzut în documentele scolare, nu s-a mai deschis scoala, nu au mai fost cursuri scolare. Au murit foarte multi copii de tifos. Dar nu numai la noi. Din tot ce am vorbit eu cu bãtrânii – am avut ocazia, cãci am scris si despre Ivãnesti o monografie a scolii – nu prea aveau o impresie bunã despre trupele rusesti, cã s-au purtat foarte urât. Erau trupe bolsevizate. Erau trupe cantonate aici. Si aici, în Gãgesti, erau multe trupe. Era greu, stiti prea bine, rãzboiul dezumanizeazã”, spune profesorul Ioan Iacomi.
“Atunci intelectualii satelor au aflat primii de Unire. Mai târziu, la câteva zile, au aflat din ziare”
“Nu îmi amintesc sã fi fost vreun soldat de-al nostru, de aici, care sã fi participat la marea adunare de la Alba Iulia. Nu îmi amintesc eu. La noi, la Gãgesti, s-a aflat de Unire din presã, care ajungea mai târziu, dar ajungea. Cu vreo douã, trei zile mai târziu, dar ajungea. Gãgestiul, în perioada aceea, nu mai era centrul de comunã, din 1905 pânã în 1925, Gãgestii apartineau împreunã cu satele Peicani si Giurcani, de comuna Jigãlia. De ce? Pentru cã prefectul Bahrim era la Husi, care era atunci resedinta judetului Fãlciu. Era Jigãlia, era o zonã importantã, o vale importantã, cã erau numai sate rãzãsesti. Un istoric, Gh. Ghibãbescu, a mers în toate satele acestea si a copiat toate documentele rãzãsesti, actele de proprietate. Cã atunci nimeni nu ti le dãdea. Nu erau ca acum, notariate, ca acum. Si, revenind, atunci intelectualii satelor au aflat primii de Unire. Mai târziu, la câteva zile, au aflat din ziare. Mai era o familie, Frâncu, venitã din Dobrogea, din comuna Vasile Alecsandri, care a adus vestea Unirii”, relateazã profesorul Ioan Iacomi, din Gãgesti.
Gânduri pentru România!
“Cel mai mare istoric al nostru, Nicolae Iorga, a spus despre istorici cã “istoricul este un întelept al natiei”. Dupã 1990, toti ministri au luat mãsuri drastice împotriva orelor de Istorie. Nu au dat importantã predãrii Istoriei. Istoria contribuie la formarea unei culturi generale, a unei culturi istorice si a unei culturi politice. Pentru cã un tânãr care stie istorie nu poate fi manipulat. De aceea, Ziua Nationalã a României trebuie sã ne gãseascã pe noi uniti, iar clasa politicã trebuie sã vadã mai mult de interesele natiei, pentru cã România, dupã Unirea cea mare, dupã 1918, în perioada interbelicã, a fost o perioadã de aur a istoriei noastre, o perioadã în care am dat oameni mari în toate domeniile, oameni de culturã importanti. Au fost multe realizãri. Poate nu atât cât ne-am dorit noi, dar au fost. Si atunci, oamenii politici intrau si erau educati, intrau în politicã bogati, nu se îmbogãteau în politicã. Si atunci, era o clasã politicã, mai ales generatia pasoptistã, dar si pânã la al Doilea Rãzboi Mondial, era o clasã politicã care îsi iubea tara. Eu spun, ca profesor de istorie, sã reflectãm mai mult, sã fim patrioti, sã respectãm legile si tot ceea ce au creat mai frumos si mai bun strãmosii nostri”, spune profesorul Iacomi. “În procesul acesta de globalizare, ar trebui sã nu ne uitãm identitatea nationalã. Sã ne-o pãstrãm si sã ducem mai departe traditiile si obiceiurile românesti. Si, bineînteles, sã ne cunoastem istoria tãrii. La multi ani, România!”, a fost mesajul profesoarei de istorie de la Gãgesti, Cãtãlina Oanã.
“Muzeul Satului” de la Gãgesti!
INEDIT…Gãgestenii meritã laude, întrucât au decis ca într-un spatiu mic, dar bine rânduit, sã aseze un “Muzeu al Satului”, gratie învãtãtotului Rotaru. Obiecte vechi, oale, mobilier, unelte din gospodãrie sau pentru munca la câmp, o bucatã de lemn sculptat, pe care bunicii o foloseau pentru a acoperi stâlpii gardurilor, un tablou vechi, pictat de un om fãrã scoalã, dar talentat sau o caschetã de neamt – toate sunt asezate frumos, în Muzeul Satului de la Gãgesti. Între toate, iese în evidentã o vedere veche din 1944, pe fata cãreia se vede o hartã a tinuturilor românesti, asa cum dintotdeauna au fost. Se mentioneazã cã este vorba despre “România la venirea ungurilor.”
