spot_imgspot_img
12.6 C
Vaslui
30-apr.-2024

Românul transferat la un spital din Bulgaria după explozia din Capitală a murit

- Advertisement -

Pacientul român transferat în data de 27 august la un spital din Sofia, Bulgaria, după explozia dintr-un apartament din București a decedat în data de 12 septembrie, informează Ministerul Sănătății.

„Secția consulară de la Sofia a informat familia, iar Ministerul Afacerilor Externe, la solicitarea Ministerul Sănătății, a asigurat repatrierea trupului neînsuflețit. Tragicul eveniment este un aspect care ține de viața privată a familiei. În perioada în care pacientul a fost internat la Sofia, Ministerul Sănătății s-a asigurat că pacientul are parte de cele mai bune îngrijiri. Reprezentanții ministerului au fost în legătură cu autoritățile bulgare, iar cei ai Ministerului Afacerilor Externe român din țara vecină au vizitat în mod regulat pacientul”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății citat de Mediafax.

Conform datelor medicale de la Spitalul Universitar de Urgență din București, la momentul transferului, pacientul avea arsuri de gradul II și III pe 60 la sută din suprafața corpului.

„Aceste arsuri, precum și vârsta înaintată (74 de ani), au avut un impact major asupra șanselor sale de supraviețuire”, potrivit documentului citat.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/romanul-transferat-la-un-spital-din-bulgaria-dupa-explozia-din-capitala-a-murit_1985533.html#ixzz4LIpE0uk7
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.