19.8 C
Vaslui
02-oct.-2022

S-a stins din viață Petrică Lascăr, primul director al Casei de Cultură “Constantin Tănase” din Vaslui

- Advertisement -

DRUM LIN… Petrică Lascăr, unul dintre oamenii care și-a pus amprenta asupra culturii vasluiene, a încetat din viață, zilele trecute, la 90 de ani. Se confrunta, de câțiva ani, cu probleme de sănătate specifice vârstei, astfel că în ultima perioadă prefera să stea mai mult în casă. Petrică Lascăr a fost primul director al Casei de Cultură „Constantin Tanase” din Vaslui și, împreună cu Emil Pascal, directorul Casei de Cultură din Huși, și Cicerone Zbantu, a fondat primul cineclub din Huși. De asemenea, s-a implicat și în desfășurarea Festivalului de Umor “Constantin Tănase”, fiind răspunzător de expoziția de fotografii umoristice, secțiune la care, între timp, organizatorii au renunțat. Petrică a activat, totodată, și ca fotoreporter pentru ziarele „Adevarul de Vaslui” și „Monitorul de Vaslui”. “S-a rupt o parte din inima mea, a fost alături de familie și de cultura vasluiană decenii întregi. A pus suflet în tot ceea ce a făcut, fie că a fost vorba de fotografie, film, teatru, pictură sau muzică. Ne va fi tare dor de el”, ne-a declarat fratele său, Veniamin Lascăr. Toată familia și prietenii l-au condus ieri pe ultimul drum, cel fără de întoarcere.

Pentru rude și cei care l-au cunoscut, a fost o zi apăsătoare. Aceștia au redat tristețea, în mediul online, printr-un mesaj dedicat celui ce a fost Petrică Lască: “Nenea Petrică, fotograful copilariei mele, cel care a imortalizat mii de cadre din viețile de zi cu zi ale familiilor Lascăr, Bugeag, Ștefan și Țundrea. Fără el nu am fi avut idee despre imaginea completă a ceea ce a însemnat o educație corectă, o determinare de fier, un talent deosebit și o iubire neasemuită pentru arta de a trăi pe pielea ta ceea ce, admirând, consideri chiar tu a fi artă. Arta fotografică, arta filmării (cu care a cochetat, producând un scurt-metraj premiat în Cehia), arta scrisului (director de ziar local), arta cititului, arta vorbirii și harul glumelor l-au caracterizat pe Nenea Petrică, veșnicul pișicher zâmbind pe sub mustăți, cu părul lins, cu vocea mâncată de tutun și cu o licărire misterioasă în ochii pătrunzatori din spatele lentilelor groase. Jos pălaria (pe care toți frații Lascăr au purtat-o mereu, ca niște domni) și trecere lină la cele veșnice îți dorim, Petrică!”, a scris pe Facebook Ioan Ștefan Țundrea.

Petrică Lascăr, răsplătit cu Premiul I, în 1969, la Festivalul de la Brno pentru regia filmului „Foiță de staniol”

Petrică Lascăr s-a născut în Grumezoaia, actuala comună Dimitrie Cantemir, într-o familie de învățători. A urmat cursurile Școlii Normale “Vasile Lupu” din Iași, unitatea de învățământ care îi pregătea, la acea vreme, pe elevi să devină învățători. A intrat, apoi, în câmpul muncii, a fost metodist la Casa de Cultură din Huși și s-a implicat în tot ceea ce înseamnă artă. “Activitatea sa pe tărâm cultural a fost una laborioasă. În 1969 a câștigat premiul întâi în țară și la Festivalul de la Brno cu filmul regizat de el „Foiță de staniol”, „un film despre copii, dar pentru oameni adulți”, cum îl caracterizeaza el. Ceva mai înainte, în 1955, când era directorul căminului cultural din comuna ieșeană Dobrovăț, a șocat pe toată lumea când a alcătuit o formație din care mai făceau parte doi preoți – unul la saxofon, celălalt la acordeon -, un învățător la vioară, un medic la vioară și un morar la baterie”, scria în 2006 Daniel Grosu într-un articol din “România liberă”. În același material a fost prezentată și vizita lui Petrică Lascăr în Canada, la fiul său stabilit pe continent american. “Împreună cu Alin, nepotul meu, am mers și am cântat în stația de metrou. Nepotul meu cântă foarte bine la chitară și orgă, iar eu la vioară. Acolo nu-i o rușine să cânți într-o stație de metrou. Cântă și coruri, și interpreți profesioniști, consacrați. La un moment dat, s-a oprit o doamnă care ne-a întrebat dacă nu vrem să cântăm și pentru mama ei, care împlinea 80 de ani și era internată la azil. Am fost de acord, ba chiar mi se făcuse milă, pentru că eu asociam imaginea azilului cu cea a azilurilor românești. Când am ajuns acolo, nu-mi venea să cred. Era ca la hotel, cu recepție jos, un medic la patru camere și asistentă medicală la fiecare cameră în parte. Cea care ne angajase trimisese mașina după noi. Ne-a plătit cu 30 de dolari pe oră și am cântat trei ore”, povestea în 2006 Petrică Lascăr.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

    • Si eu am fost revoltat atunci cind am citit acel articol , dar nu i-am spus nimic lui tata , sa nu-l ranesc, si sa respect memoria dl-ui Emil. Unicul „merit” a domnului Emil era functia sa de director. Singuri, tata si cu Cici Zbantu au realizat scenariul , au ales actorii , au facut filmarile si au editat
      ” Foita de staniol” ( dupa o fapta reala a unui copil , povestita de mama , educatoare la gradinita )…eu pe atunci ,am asistat la tot , inclusiv la filmarile fetitei ( eroina principala ) cind tata si Cici au reusit sa-a o faca sa plinga cu o ceapa. Bineinteles ca domnul director Pascal habar n-avea de acest detaliu , dar despre morti , …numai de bine. Merci pentru remarca d-voastra ….si scuzati-mi emotivitatea.

      • Stiu povestea de la tata,sunt băiatul lui Gigi Stoica de la Husi.Parintii noștri erau buni prieteni iar tatal tau a câștigat locul 1 la festivalul Constantin Tănase cu poze pe care mi le-a facut mie si surori mele in 69 sau 70 nu mai stiu exact.Sincere condoleanțe

        • Multumesc Sebastian, si eu imi amintesc cu drag de nenea Gigi si tanti Puica , de tatal tau care era un om deosebit , si chiar de tine care erai pe timpul ala un copilas dragalas.

  1. Se duce o generatie de oameni muncitori si dedicati. Nici nu vreau sa ma gandesc la cei care au preluati functiile de conducere in cultura, invatamant…..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.