„Casa Tatãlui meu, casã de rugãciune, nu pesterã pentru tâlhari”, a rãsunat revoltat glasul lui Iisus atunci când, intrând în Templul din Ierusalim, a observat multimea de negustori. Zi de zi vedem în mass-media cum oameni politici de-ai nostri, din dorinta de a ocupa functii cât mai mari, apeleazã la toate trucurile posibile, de la minciuni, promisiuni, diversiune pânã la santaj, pentru a deruta si a convinge pe cetãtenii care merg la vot. Pentru a-si atinge telul cautã, si de multe ori gãsesc, anumite cãi de a se folosi pânã si de Bisericã si de slujitorii ei. Uitã sau nu stiu cã Iisus, adresându-se poporului sãu, spunea: „Care vrea sã fie cel mai mare, acela trebuie tuturor slugã sã fie.” Ei vor sã fie primii profitori, colivari, cei dintâi la bucate. Lãcomia, amnezia, nepriceperea sunt caracteristicile unor oameni politici pe care românii de rând le vãd zilnic, le simt si le reclamã. Este cu adevãrat neplãcut si revoltãtor pentru enoriasi sã constate cã preotul, pentru a rezolva anumite probleme ale bisericii, dar de cele mai multe ori din convingeri de stânga sau de dreapta, ajutã anumiti oameni politici, fãcând parte din aparatul propagandistic al acestora. Îmi amintesc de imaginea unui politician care, luând locul unui mare prelat, a adus lumina de Paste de la locul sfânt spunând „Azi eu sunt pimen. V-am adus luminã din Israel.” Regretabil. Politicul a ajuns sã loveascã pânã si în Bisericã, institutie în care poporul român are cea mai mare încredere. Preotii au ajuns sã fie împãrtiti în trei categorii: „de-ai nostri”, „de-ai lor” si „sfinti”. Poporul român are nevoie de sfinti, de vindecãtori de suflete, nu de târcovnici, asa cum un fost ministru al culturii a ajuns sã îi numeascã pe sacerdoti. Dacã oamenii politici doresc sã ajute Biserica, sã o facã în tãcere, sã tinã cont de vorbele „sã nu stie stânga ce face dreapta”, darul lor sã fie tainic, anonim.
