Sacrificiul unei soții și mame, răsplătită de Dumnezeu cu un dar de neprețuit: iubire veșnică

Poveste de viatã cum nu s-a mai auzit…

DIN DRAGOSTE… A fost mireasã în capot si în cãmasã de noapte, într-un salon al Spitalului din Husi, cu primarul si secretarul veniti sã oficieze direct în maternitate cununia civilã, dar a fost cea mai fericitã, pentru cã era luatã în cãsãtorie de bãrbatul pe care îl iubea cu tot sufletul! Iatã, ce început inedit pentru una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste, care s-a depãnat cuminte si discretã undeva, într-un sat, al comunei Bunesti-Averesti. Mirabela Petrache, una dintre femeile care prin însãsi viata sa, poate fi un exemplu de devotament pentru multe femei, se uitã în urmã la cei 16 ani de cãsnicie atât de mult încercatã de provocãri si este convinsã cã a fãcut cea mai bunã alegere. Sotul sãu, Cristin Petrache, la doar un an si jumãtate de la cãsãtorie, a fost la un pas de moarte. O combinã i-a retezat un picior si l-a lãsat infirm, în cârje. Fatã tânãrã, de doar 20 de ani atunci, frumusicã si isteatã, Mirabela era îndemnatã de multi sã îl lase pe Cristin, cãci acum e „în halul în care e” si e pãcat de tineretea ei. „Cum sã îl las, dacã eu îl iubesc? Eu cu el o sã fiu toatã viata mea, e bãrbatul meu”, le-a spus, hotãrâtã, tuturor Mirabela. Si asa a fost! Pentru devotamentul si dragostea ei, destinul nu i-a rãmas deloc dator, astfel cã i-a dãruit o cãsnicie de poveste. Cristin, sprijinit în douã cârje, s-a dovedit a fi unul dintre cei mai harnici oameni din comuna Bunesti- Averesti (la propriu), iar Mirabela, pe lângã un bãiat, i-a mai dãruit si o frumusete de fetitã. „Eu nu m-am uitat la ce spune lumea, eu m-am uitat la bãrbatul meu si la dragostea noastrã, atât”, spune, apãsat si cu mândrie, Mirabela.

Nu doar de 8 Martie, ci zi de zi ar trebui scoase în evidentã puterea si rostul femeilor de a aduce bucurie, sperantã, dragoste si împlinire în viata celor dragi. Sunt nenumãrate asemenea exemple, sunt mii si mii de povesti fericite, însã exemplul de astãzi se opreste la Bunesti-Averesti, la familia Mirabela si Cristin Petrache. Nu este om în comunã care sã nu stie povestea lor si sã nu trãiascã un amestec de uimire si admiratie fatã de acesti oameni simpli, dar deosebiti prin pilda de viatã pe care o pot oferi. În 2005, Mirabela avea 16 ani si era o fatã frumusicã si foarte isteatã. S-a îndrãgostit de Cristin, care era cu 8 ani mai mare, dar nu asta avea sã fie vreo piedicã, ci faptul cã ea nu era dintr-o familie cu stare, cum (încã) se mai pretindea pe vremea aceea, iar familia lui Cristin nu prea era de acord. Vãzând cã el, un flãcãu vrednic din sat, care lucra pe atunci în Armatã si era râvnit si de alte fete, este cu totul pentru ea, o iubeste si are gânduri serioase, Mirabela a stiut cã lângã acest om este locul ei. Oricât a îndurat, a lãsat deoparte totul si a fost lângã omul drag. Au programat cununia civilã la Primãria Bunesti-Averesti într-o sâmbãtã, pe 22 aprilie 2007, numai cã în vinerea de dinaintea nuntii, Mirabela a fost dusã la spital, cãci îi sosise sorocul sã nascã. La Spitalul Husi, ea a nãscut un bãietel frumos si sãnãtos, de 3 kg, pe care l-a numit Denis George. Acasã însã, toate erau gata pregãtite de cununie.

Mireasã în capot si cãmasã de noapte, într-o salã din maternitatea din Husi

Si dacã toate erau pregãtite pentru cununie, Cristin nu s-a lãsat! A vorbit cu primarul si cu secretarul de comunã, i-a luat pe amândoi si au ajuns cu totii la spitalul Husi. „Da, a fost ceva ce nu s-a mai vãzut! Ne-am dus cu totii într-un salon, într-o încãpere din spital si asa ne-a cununat domnul primar, cu secretarul comunei. Eu eram în capot si în cãmasã de noapte, abia nãscusem, dar eram foarte fericitã! Am spus „da” din toatã inima mea. Veniserã doamnele asistente, infirmiere, a fost ceva ce nimeni nu vãzuse… Toatã lumea din spital îmi spune „miresica”. Întrebau „unde e miresica noastrã?”. Cristin si-a dorit mult sã avem acelasi nume când voi naste, ca bãiatul sã fie pe numele lui. Si a gãsit solutia aceasta. Dar noi am fost fericiti. Când te cãsãtoresti cu omul pe care îl iubesti, nu conteazã ce haine porti, unde esti, ce e în jur. Conteazã acest pas mare si frumos”, spune Mirabela, cu emotie.

Dupã numai un an si jumãtate de la cãsãtorie, sotul a rãmas infirm, în cârje

Dar viata avea sã îi punã dragostea si devotamentul Mirabelei la mare încercare. Dupã numai un an si jumãtate de la cãsãtorie, Cristin, fiind la câmp si muncind pe o combinã, a fost prins si utilajul i-a sfârtecat un picior. A fost la un pas de moarte, iar momentele trãite au fost cumplite. Mai mult mort decât viu, Cristin a ajuns la Spitalul Husi, unde a fost operat de dr. Nelu Tãtaru, atentie, în curtea spitalului, chiar în ambulantã. Nu ar mai fi ajuns în sala de operatie. Si un adevãrat miracol s-a produs atunci, în septembrie 2008, cãci el a fost salvat. A rãmas însã fãrã un picior, în cârje. Tânãra sotie de doar 20 de ani a început la scurt timp sã fie cãinatã de toti din jur si sã fie îndemnatã sã îl pãrãseascã pe Cristin, cã el de-acum e infirm si nu mai e bãrbat pentru ea. Practic se întorsese roata. Mirabela însã nu a ascultat de nimeni. Dragostea sa era mai puternicã decât vorbele rele si era momentul ca sã arate si ea cât poate sã lupte pentru sotul ei, asa cum si el luptase cu toatã lumea, când era sfãtuit sã nu ia de nevastã o fatã simplã si sãracã. „Cum sã îl las eu vreodatã pe bãrbatul meu? Niciodatã pe lume! Si dacã nu mai avea un picior, el tot al meu era si noi tot amândoi trebuia sã fim. Am luptat împreunã si nu era asta ceva sã ne despartã. Mai mult ne-a unit! Împreunã am trecut peste toate! El a continuat sã fie harnic, sã munceascã din cârje mai mult decât altii cu douã picioare, iar eu i-am fost alãturi. Am nãscut si o fetitã frumoasã în 2019, care ne-a împlinit enorm. Acum e la grãdintã, Amalia o cheamã. Suntem topiti dupã ea. Fratele ei, Denis, este mare, are 16 ani. Este elev la Husi si învatã foarte bine, suntem foarte mândri de el. Familia e totul”, spune Mirabela, cu hotãrâre si mândrie.