spot_imgspot_img
10.7 C
Vaslui
30-apr.-2024

Sanitas: Ministerul Muncii va prezenta o propunere de CREŞTERE a salariilor asistenţilor sociali

- Advertisement -

Președintele Federației Sanitas, Leonard Bărăscu, a transmis că, săptămâna viitoare, consilierii ministrului Muncii ar putea prezenta o „propunere fezabilă” de creșteri salariale în sistemul de asistență socială.

Membrii Biroului Operativ al Federația Sanitas s-au întâlnit, miercuri, cu consilierii ministrului Muncii, Rovana Plumb. „În urma discuțiilor avute s-a stabilit organizarea unei noi întâlniri săptămâna viitoare, în cadrul căreia echipa ministerului Muncii să prezinte o propunere fezabilă de creșteri salariale în sistemul de asistență socială”, a declarat Leonard Bărăscu, şeful Sanitas.

Acesta a precizat, totodată, că întâlnirea a urmărit identificarea unor soluții care să permită alinierea salariilor lucrătorilor din asistență socială la cele ale angajaților din sistemul sanitar public.

Guvernul a aprobat, miercuri, ordonanţa de urgenţă privind majorarea, de la 1 octombrie, a salariilor din sistemul sanitar cu 25%. Actul normativ prevede inclusiv majorarea unor sporuri, dar şi o serie de facilităţi pentru medicii rezidenţi.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/sanitas–ministerul-muncii-va-prezenta-o-propunere-de-crestere-a-salariilor-asistentilor-sociali_241020.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.