spot_img
spot_imgspot_img
14 C
Vaslui
27-mai-2024

Scandal la Murgeni, la un priveghi! Poliția și mascații au fost chemați, doar că… nu era nici un scandal! (VIDEO)

- Advertisement -

SCANDAL LA PRIVEGHI… Rromii din Murgeni nu se lasă, până nu fac un circ de pomină, pe care să îl potolească doar Poliția și mascații, trimiși de urgență la față locului! Așa s-a întâmplat și pe data de 4 decembrie, la priveghiul lui Averescu Vâlciu, de 62 de ani, când neamurile de rromi din Murgeni și, respectiv Târgu Bujor (Galați) s-au luat la îmbrâncit, la înjurături, blesteme și la alte amenințări cu moartea. Unii dintre etnicii rromi au chemat poliția prin 112, specificând că e nevoie de numeroase forțe de ordine, ca să potolească spiritele, dar n-a fost chiar așa. Nu se știe ce-au avut de împărțit familiile „îndoliate”, însă, se pare, că scandalul de pe 4 decembrie a fost o continuare a circului cumplit început pe 1 decembrie la spitalul din Murgeni, unde defunctul Averescu Vâlciu a fost adus cu un atac cerebral ce s-a dovedit ireversibil. Polițiștii au deschis dosare penale pe numele a trei scandalagii, după ce un tânăr de 20 de ani a ajuns, puțin rănit, la spitalul din Bârlad.

Poliția orașului Murgeni a fost sesizată prin 112, în seara de 4 de decembrie, despre că faptul la priveghiul decedatului Averescu Vâlciu, de 62 de ani, între cei prezenți acolo a ieșit un scandal monstruos! Totul se întâmpla, conform plângerii venite prin telefonul 112, din cauza rudelor de prin Târgu Bujor, din județul Galați, care s-au luat la o ceartă țigănească cu rudele din Murgeni! Doar că, atunci când au venit polițiștii, mascații și jandarmii din Murgeni și Vaslui, era… liniște! Iată ce ne- au transmis reprezentanții IPJ Vaslui despre acest caz.

„La data de 4 decembrie, ora 18:14, Poliția Orașului Murgeni a fost sesizată, prin 112, cu privire la faptul că, în orașul Murgeni, în zona Biserica Mare, are loc un scandal, de mare amploare, în care sunt implicate mai multe persoane. La fața locului, pentru preîntâmpinarea apariției unor fapte antisociale, au fost deplasate mai multe echipaje din cadrul Poliției Orașului Murgeni, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui. În urma primelor cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că sesizarea nu se confirmă.

Cercetările au pus în evidență producerea unei agresiuni, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, o singură persoană fiind vătămată ușor, un bărbat de 20 de ani, din Murgeni. Acesta s-a deplasat singur pentru acordarea de îngrijiri medicale, la un spital din municipiul Bârlad. În cauză, au fost indicate trei persoane bănuite de comiterea agresiunii, bărbați din orașul Tg. Bujor, județul Galați, respectiv Murgeni, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Murgeni în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul sesizat, persoanele participante și dispunerea măsurilor legale”, a precizat inspectorul principal de poliție Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Stare conflictuală de pe 4 decembrie, o prelungire minoră a scandalului făcut la Spitalul Murgeni pe 1 Decembrie!

Atunci a avut loc o adevărată „revoluție” în spitalul din Murgeni, luat cu asalt de țigani, când a fost adus cel care a și decedat ulterior, Averescu Vâlciu, bărbatul de 62 de ani, care era în comă, suferind un atac cerebral.

Primarul orașului Murgeni, Eduard Cazacu, ne-a precizat clar că ce a fost reclamat la Poliția Murgeni ieri, nu a fost real!

„Lumea spune că nu-i așa, cu scandal urât… A fost mai mult așa, câteva îmbrânceli, ei sunt rude, s-au certat doar, mai țipau, că așa vorbesc ei, tare. Au venit și mascații și jandarmii, dar au constatat că nu a fost nimic, doar o îmbrânceală și discuții mai aprinse, dar nu s-a întâmplat ca la spital pe 1 decembrie! Cei de la Poliția din Murgeni au spus clar că nu au avut loc incidente! Nu au fost agresiuni, nu s-au provocat stricăciuni…”, a spus primarul Eduard Cazacu.

CITIȚI AICI: Revoluție în spitalul groazei de la Murgeni, a fost luat cu asalt de rromi (VIDEO, FOTO)

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. Aron, eu sunt tigan, nu mă deranjează că sunt făcut cioara, eu ii fac pe români, vite albe😉 fiecare cu rasismul lui💪💪forța negrii mei💪💪💪

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.