spot_imgspot_img
19.4 C
Vaslui
30-apr.-2024

Scandal sexual la un liceu din Vaslui: o elevă acuză tâmplarul de hărțuire

- Advertisement -

REVOLTĂTOR… Este anchetă la Liceul Ștefan Procopiu din Vaslui, după ce o elevă a acuzat un angajat al instituției de învățământ că i-a atins corpul și a încercat să o sărute. Incidentul, care ar fi avut loc la începutul săptămânii trecute, a ajuns în atenția conducerii liceului abia joi, 4 martie, când eleva s-ar fi prezentat cu unchiul ei la școală. A doua zi, după ce a aflat că este acuzat de hărțuire sexuală, bărbatul și-a luat liber, însă a revenit la muncă luni, 8 martie, provocând indignarea colegilor săi, care spun că acesta nu s-ar fi aflat la prima faptă de acest gen. Angajat de aproximativ șase ani la respectiva instituție de învățământ, bărbatul figurează în rapoartele de activitate ca având o atitudine ireproșabilă în interiorul unității de învățământ. În plângerea înaintată către conducerea liceului, eleva a menționat că bărbatul a luat-o în brațe, i-a atins corpul și i-a tras masca de pe față, încercând să o sărute. Toate astea în condițiile în care, începând de luna trecută muncitorul fusese desemnat, alături de alți trei colegi, să supravegheze la respectarea măsurilor de protecție sanitară, asigurându-se că elevii poartă mască de protecție și respectă distanțarea fizică.

Cazul, de-a dreptul revoltător, ne-a fost adus în atenție de mai mulți angajați ai Liceului Ștefan Procopiu din Vaslui, care ieri au rămas înmărmuriți după ce și-au văzut colegul acuzat de hărțuire sexuală întorcându-se la serviciu. “Incidentul este cât se poate de real, fiind înregistrat și la conducerea unității. Vorbim despre un angajat al liceului care a agresat o copilă. Bărbatul este la cel puțin a doua faptă de acest gen, săvârșită asupra elevilor de aici. S-a înaintat și plângere la conducere, sper să se ia măsuri, pentru că vorbim de un recidivist, dacă îl putem numi așa. Din punctul nostru de vedere, asemenea persoană nu are ce mai căuta în sistem. El este tâmplar, are o vârstă înaintată, e ieșit la pensie, dar continuă să lucreze aici. În urmă cu un an și jumătate a fost protagonistul unui alt incident asemănător. Atunci, o fată care stătea în cămin a făcut plângere că a fost hărțuită de aceeași persoană. Nu s-a făcut nimic și iată că acum faptele se repetă. Marțea trecută, pe holurile liceului, această persoană a hărțuit-o pe elevă, a atins-o pe corp, i-a tras masca de pe față și a încercat să o sărute. Eleva nu are tată, motiv pentru care miercuri a venit însoțită de unchiul ei la școală. Cei doi au făcut plângerea care, din ce am înțeles, ar fi ajuns la conducerea liceului. După ce a aflat că este acuzat de hărțuire, bărbatul și-a luat liber o zi, vineri, însă azi (n.r. luni) a revenit la serviciu, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nouă nu ni se pare normal acest lucru, pentru că avem și noi copii, la rândul nostru, avem fete de vârsta acelei eleve și nu vrem să mai vedem persoane cu asemenea probleme lucrând cu elevii. De fiecare dată când au fost probleme de acest gen, s-a pus batista pe țambal, de teamă să nu ajungă scandalurile în presă, iar imaginea instituției să nu aibă de suferit. Ori așa ceva nu se mai poate. Se va ajunge la lucruri mult mai grave dacă nimeni nu ia atitudine. Acesta este și motivul pentru care am decis să contactăm ziarul dumneavoastră. Vrem ca oamenii să afle, anchetele să se desfășoare pe bune, iar cei vinovați să fie trași la răspundere”, ne-au declarat angajați ai liceului Ștefan Procopiu din Vaslui.

“Vă rog să luați măsurile necesare ca astfel de incidente să nu mai aibă loc”

După incidentul în care a fost implicată, adolescenta, elevă în clasa a XII-a, a solicitat conducerii liceului să ia măsuri ca nicio altă elevă să nu mai treacă prin astfel de momente. Potrivit acesteia, agresiunea sexuală ar fi avut loc în timpul orei de educație fizică, după ce profesorul a trimis-o în clasă pentru a duce o adeverință. În momentul când a vrut să iasă din clasă, pe hol, fata a dat nas în nas cu “un domn cu părul alb”, care a luat-o în brațe, a mângâiat-o pe corp, apoi i-a tras masca de pe față, încercând să o sărute. “M-am speriat foarte tare, l-am rugat să îmi dea drumul pentru că trebuie să ajung la oră”, scrie eleva în plângerea înaintată către conducerea liceului.

Bărbatul era desemnat cu supravegherea elevilor

Bărbatul acuzat de hărțuire este angajat ca muncitor, iar de curând fusese desemnat de către administratorul liceului să se ocupe și cu supravegherea elevilor, astfel încât aceștia să respecte distanțarea fizică pe holurile școlii. Potrivit directorului general al Liceului “Ștefan Procopiu”, prof. Ionela Busuioc, în acest caz a fost deschisă o anchetă, pentru a se vedea dacă cele reclamate de elevă se adeveresc. “Noi încercăm să vedem cine este vinovat, dacă într-adevăr lucrurile s-au petrecut așa cum s-a scris în acea plângere. Vom încerca să luăm legătura cu fata, apoi vom discuta și cu angajatul respectiv, să vedem unde este problema. El și-a luat vineri zi liberă fără să anunțe, motiv pentru care a rămas cu ziua respectivă neplătită. Nu am mai primit asemenea sesizări despre angajatul respectiv. Activitatea profesională a domnului a fost analizată, în luna noiembrie a anului trecut, în Consiliul de Administrație al liceului. Ca urmare a comportamentului său exemplar, i s-a prelungit contractul de muncă. Despre incidentul de anul trecut nu știu nimic, însă acum pot să vă confirm că am primit această plângere a elevei. Voi discuta atât cu eleva cât și cu angajatul respectiv, iar dacă se va constata un comportament neadecvat din partea domnului respectiv, atunci vom lua o decizie la nivel de Consiliu de Administrație”, ne-a declarat conducerea unității de învățământ.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

6 COMENTARII

  1. Unii mai stiau ca asta mai face din astea.
    Si portarii uneori , inainte de pandemie se bagau in seama seara la elevele de la liceu care ieseau pe afara sau stateau in camin. Unii pedagogi mai beau si fac scandal si injura sau bat elevii din liceu. Alti profesori vorbesc urat elevilor si ii jignesc. Elevii care sunt agresivi, rar sunt pedepsiti, cel mult cu media scazuta la purtare care e egala cu 0 pt aia. Dar cui sa ii pese? Sa ii inregistram nu avem voie, daca nu aducem dovezi nu ne crede nimeni. Si atunci ce facem? ne facem ca nu exista problemele, ca ei au dreptate, ca noi suntem draci si gata povestea… Cred ca si prin alte scoli e la fel, ca in romania.

  2. sa dus,, disiplina in scoli… Pina nu a stirnit ea ,,, ia dat de inteles ca … nu deodata hai… date la ea… Sau .. e osibil ca nu sau inteles… la…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.