spot_img
spot_imgspot_img
20.5 C
Vaslui
02-iun.-2024

Supravieţuiesc fără niciun ban!

- Advertisement -

O femeie de 83 de ani şi fiul său de 59 de ani îşi duc zilele de azi pe mâine fără niciun fel de venit. Domnica şi Costică Rusu se chinuie să trăiască după ce femeia a rămas, pentru moment, fără ajutorul social de câteva zeci de lei, iar fiul său fără pensia de handicap de care beneficia până acum. Toate acestea, din cauza guvernanţilor care iau şi ultima firimitură de pâine de la gura celor amărâţi.

Guvernul Boc le ia oamenilor de la gură şi ultima firimitură de pâine. Culmea, tăierile nu vin de la cei care au, ci tot de la cei care nu au. O femeie de 83 de ani, din Negrileşti, şi fiul său sunt condamnaţi de actuala guvernare să trăiască cu 80 de lei pe lună în condiţiile în care ambii membri ai familiei sunt foarte bolnavi. Banii nu le ajung nici de medicamente iar de mâncare nici nu mai poate fi vorba. Bunica Domnica şi fiul său nu ştiu ce să mai facă, după ce femeia a rămas fără ajutorul social iar fiul fără pensia de handicap. Cei doi nu mai au, astfel, niciun fel de venit şi nici alte bunuri pe care să le poată valorifica. Trăiesc amândoi într-o casă bătrânească, veche de zeci de ani, şi tot ce au sunt şapte găini. Cei 200 de metri pătraţi pe care stă să cadă casa bătrânească şi cele şapte orătănii sunt toată averea familiei Rusu. Domnica Rusu, cândva femeie în toată puterea, care până acum câţiva ani cosea cămăşi pentru fetele care ieşeau la horă şi făcea prescuri pentru toţi localnicii care aveau nevoie, a rămas acum, la bătrâneţe, fără niciun fel de ajutor. De-a lungul vieţii, bătrânica a fost încercată de nenumărate ori. Din patru copii, doar unul i-a mai rămas, şi acesta fără puterea să o sprijine. „O fată mi-a murit la 12 ani. A venit de la şcoală şi s-a stins. Alta a murit arsă iar unul din băieţi s-a spânzurat… Unul mi-a mai rămas, cel cu care locuiesc, dar şi ăsta-i amărât…“, spune Domnica. Fiul ei ne-a spus că mama sa a luat pensie de handicap de gradul II până în anul 2001. Pentru că nu se mai încadra, a beneficiat apoi de ajutor social. Banii nu erau mulţi, dar le ajungeau de câteva pâini şi de medicamente. Odată cu modificarea legislaţiei, femeia nu şi-a mai primit nici banii. Ultima dată a încasat 100 lei, ajutorul social pentru luna decembrie. De atunci n-a mai primit nimic şi nici nu ştie dacă îi va mai primi. Banii nu-i mai ridică de la Primărie ci de la Poştă, comisioanele fiind şi ele importante, aşa că nu a avut cine să-i explice cum stă treaba. Povesteşte că zilele trecute a semnat nişte hârtii la Primărie şi speră ca ajutorul să nu-i fi fost tăiat, ci doar întârziat din cauza noii proceduri. „Ea lua banii la începutul lunii. În ianuarie, când a mers la primărie i s-a spus că banii îi va lua de la poştă. A fost chemată să semneze ceva şi sperăm ca această problemă să se remedieze şi să fie vorba doar de o întârziere. Este în vârstă şi are probleme de sănătate. Nu aude, are osteoporoză, diabet, probleme cu inima“, ne-a spus plin de amără-ciune Costică Rusu, fiul femeii.

***

Contactat de reporterii noştri, primarul comunei Negrileşti, Ion Văsuianu, ne-a declarat că femeia va primi în continuare ajutor social, dar nu de la Primărie ci prin Poştă, decizia aparţinând Guvernului. „Guvernul a hotărât ca banii destinaţi persoanelor care beneficiază de ajutor social să nu mai fie ridicaţi de la Primărie, ci de la Poştă. Noi am făcut doar anchetele şi din cei 51 care beneficiau până acum, au mai rămas 29. Până acum se încadrau la ajutor social persoanele care aveau trei hectare de teren arabil în zona de munte şi 1,5 hectare de fâneaţă. Acum, beneficiarii nu trebuie să deţină mai mult de 1,5 hectare teren arabil şi fâneaţă. Din câte ştiu eu, această femeie va lua în continuare ajutor social pentru că se încadrează. Sunt necăjiţi, iar fiul este operat pe cord şi acum, că nu se mai încadrează la gradul II de handicap ar trebui să mai primească doar 35 lei pensie. Ce poate face un om bolnav cu 35 de lei? Este strigător la cer ceea ce se întâmplă, dar nu avem nicio putere. Sunt mulţi oameni necăjiţi iar guvernanţii îşi bat joc de ei“, a declarat Ion Văsuianu, primarul comunei Negrileşti.

Operat pe cord, încadrat la gradul III de handicap

Dacă bătrânica îşi va primi în continuare puţinii bănuţi care, cu chibzuinţă, îi va asigura colţul de pâine pentru ziua de mâine, fiul acesteia, Costică Rusu nu prea are sorţi de izbândă. Bolnav de inimă încă de la 16 ani, operat pe cord dar şi de ocluzie intestinală, bărbatul s-a „însănătoşit“ peste noapte. El nu mai este încadrat în gradul II de handicap ci în gradul III. Drept urmare, va încasa de acum doar 35 de lei ca indemnizaţie, bani mai mult decât suficienţi, în viziunea legiuitorului, pentru ca bărbatul să meargă la doctor, să-şi cumpere medicamente, lemne, mâncare şi ce mai are nevoie. „Sunt bolnav de inimă de la vârsta de 16 ani. Am muncit pe unde am putut iar când se afla că sunt bolnav, plecam în altă parte ca să nu fiu dat afară. La sfârşitul anului 2008 am fost ope-rat pe cord în Italia, pentru că acolo eram atunci. Acolo nu mi-a cerut nimeni niciun ban pentru nimic. Atunci mi-au fost schimbate două valve. După asta am venit în România iar la scurtă vreme am fost operat, la Focşani, de ocluzie intestinală. Mi-am făcut documentaţia necesară pentru pensie şi am fost încadrat în gradul II de han-dicap şi am primit pensie 230 de lei. La începutul acestui an am mers din nou la comisia de eva-luare mi s-a spus că nu mă mai încadrez la gradul doi de handicap, ci la gradul trei. Asta ar însemna că ar trebui să primesc 35 de lei. Nu am ce să fac cu aceşti bani în condiţiile în care merg la Focşani şi de două ori pe lună, la control. Nu îmi ajung nici de drum, iar de medicamente nici nu mai spun. Am contestat decizia şi acum aştept răspunsul de la Bucureşti“, a povestit Costică Rusu. Pentru că are probleme şi cu auzul, bărbatul a încercat să obţină bani de la Casa de Asigurări de Sănătate dar nu a reuşit. Deşi a fost diagnosticat cu „hipocuzie neurosenzorială bilaterală formă se-veră“ şi avea nevoie de o proteză auditivă, el nu a putut beneficia nici de asta, pe motiv că… nu sunt bani. Cu lacrimi în ochi, Costică Rusu ne-a spus că el nu a avut de unde să ducă „atenţii“ pentru ca soarta să-i fie mai bună. Momentan, nu mai ia niciun ban iar de ajutat nu are cine să-l ajute. Copiii nu sunt nici ei mai înstăriţi iar una dintre fiicele sale suferă de o boală fără leac. Singura speranţă a Domnicăi şi a lui Costică Rusu este la Dumnezeu. Dar după cum spun chiar ei, Dumnezeu nu le poate da bani ca să-şi cumpere sănătatea. Ca ei mai sunt mii de oameni. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de vreo tăiere, reducere sau altceva, tot ei sunt primii sacrificaţi…

monitorulvn.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.