spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
10.6 C
Vaslui
12-mai-2024

Vârsta de pensionare, vechimea în muncă şi speranţa de viaţă în România şi alte state europene. Unde se poate ieşi cel mai devreme la pensie

- Advertisement -

Creşterea vârstei de pensionare este un trend întâlnit în aproape toate statele europene, motivul fiind dat pe de o parte de îmbătrânirea populaţiei, iar pe de alta de nesustenabilitatea fondurilor de pensii publice. În cele ce urmează vă prezentăm statistica vârstei de pensionare pe fiecare stat. Demn de menţionat este şi că nu numai vârsta de pensionare, ci şi vechimea în muncă variază de la stat la stat în Uniunea Europeană, majorându-se în medie cu 3,3 ani faţă de anul 2000. Astfel, conform ultimelor date publicate de Eurostat, durata medie în „câmpul muncii” înregistrată de români este de 33,5 ani, perioade mai mici fiind înregistrate doar în alte şapte state. Durata estimată a vieţii profesionale a variat între statele membre, de la 31,8 ani în Italia, 32,4 în Croaţia şi 32,9 în Grecia până la 39,9 ani în Danemarca, 40,5 în Olanda şi 41,9 în Suedia. În 2018, durata preconizată a vieţii profesionale a persoanelor din UE (adică numărul de ani în care se preconizează că tinerii care au acum 15 ani să lucreze în întreaga lor viaţă) a fost de 36,2 ani. Aceasta este cu 0,3 ani mai lungă decât în 2017 şi 3,3 ani mai lungă decât în 2000. Potrivit statisticii, în medie, la nivel european, bărbaţii vor lucra în continuare mai mult decât femeile, durata de muncă pentru bărbaţi fiind de 38,6 ani şi de 33,7 ani pentru femei.

Vârsta de pensionare în statele din Europa

Austria: vârsta de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi de 65 de ani pentru bărbaţi. Între 2024 şi 2033, vârsta de pensionare a femeilor va creşte progresiv până o va egala pe cea a bărbaţilor.

Belgia: vârsta legală de pensionare este de 65 de ani, fiind programată să crească la 66 de ani în 2025 şi la 67 de ani în 2030.

Bulgaria,începând cu anul 2020, femeile ies la pensie la 61 de ani şi 4 luni, iar bărbaţii la 64 de ani şi 2 luni, vârste care cresc progresiv până la 66 de ani şi 6 luni în 2030.

Cehia: vârsta de pensionare variază până la 65 de ani, în funcţie de anul naşterii, gen, numărul de copii şi suma veniturilor. Ex: un bărbat născut în 1971 va ieşi la pensie la 65 de ani, adică în 2036.

Cipru: vârsta legală de pensionare este de 65 de ani.

Croaţia: în cadrul sistemului de pensii de stat se poate primi pensia pentru limită de vârstă la 65 de ani pentru bărbaţi şi 62 de ani şi patru luni şi pentru femei.

Danemarca: vârsta de pensionare de 65 de ani creşte treptat până la 67 de ani până în 2022 şi la 68 de ani în 2030.

Citeste mai mult: adev.ro/qtp934

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.