spot_imgspot_img
17 C
Vaslui
07-mai-2024

Veşti bune. FMI şi Banca Mondială în România: Vă descurcaţi mai bine ca alte ţări

- Advertisement -

Oficialii FMI şi cei ai Băncii Mondiale au făcut declaraţii optimiste după întâlnirea de sâmbătă cu premierul Emil Boc.

Premierul Emil Boc s-a întâlnit, sâmbătă, la Palatul Victoria cu delegaţia comună în România a Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene pentru o discuţie legată de stadiul realizării acordului cu FMI, scrie NewsIn.

Reprezentantul FMI, Jeffrey Franks s-a arătat optimist în ceea ce priveşte perspectivele economiei româneşti. „Cu reformele împinse mai departe şi îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor comunitare, dacă veţi continua cu planuri solide de investiţii, credem că va exista o creştere economică pozitivă în 2012 şi chiar se va accelera (…) Dacă ne uităm la situaţia economiei româneşti acum, sunteţi într-o poziţie mult mai bună decât acum trei ani atât din punctul de vedere al creşterii economice, cât şi din cel al depăşirii unor viitoare dificultăţi care ar putea apărea. Nu numai că sunteţi într-o postură de creştere, puteţi avea creştere sustenabilă fără a dezechilibra economia”, a spus Franks.

Din partea Băncii Mondiale, Istvan Szekely a atenţionat guvernul de la Bucureşti că România trebuie să fie credibilă pe pieţele financiare internaţionale, atâta vreme cât deficitul bugetar trebuie finanţat de pe aceste pieţe. „Va trebui să finanţaţi totul de pe piaţă, aşa că de acum trebuie să fiţi atrăgători pentru pieţe şi acest lucru este foarte important”, a spus Szekely arătând că dobândirea credibilităţii pe pieţele financiare este un lucru dificil de menţinut în contextul economic internaţional.

Pe de altă parte, Szekely s-a declarat mulţumit de măsurile luate de România şi de efectele lor. „Dacă ne raportăm la alte ţări, dumneavoastră vă descurcaţi foarte bine, iar acesta este un semn clar că politicile au fost bune”, a conchis Szekely.

Întâlnirea de la Palatul Victoria a urmat unei noi runde de discuţii a delegaţiei FMI la Ministerul de Finanţe, desfăşurate sâmbătă dimineaţa.

REALITATEA.NET

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.