spot_imgspot_img
16.5 C
Vaslui
30-apr.-2024

VIDEO | Tractor împotmolit pe o stradă din Huși, pe care Primăria a cam… „uitat” să o modernizeze

- Advertisement -

POCINOG… Imaginile surprinse astăzi pe o stradă locală, aflată nu chiar departe de centrul târgului, arată că procesul de asfaltare din municipiul Huși mai are destul până să fie la nivelul de civilizație, dorit de toți contribuabilii. Lăsată fără vreo modernizare de ani de zile, strada Doctor Cherimbach aproape că o ia la vale, mai ales dacă se întâmplă, ca azi, vreun mijloc de transport să vrea să o străbată, pentru a ajunge la vreun locuitor din zonă. Un tractor cu o remorcă s-a afundat în noroiul moale și riscul de a se duce tot la vale era evident. Șoferul însă a reușit să strunească cumva vehiculul. Cei care au văzut situația au comentat, pe bună dreptate: „E frumos, Primăria Huși? Strada Dr. Cherimbach în acte e asfaltată?”, a reacționat hușenaul care a și surprins imaginile de la fața locului. „E drept că și panta este abruptă, dar și cum arată strada asta, pare o uliță de la bunica, din Voloseni, nicidecum o stradă din Huși, la cinci minute de centru”, a fost o altă reacție. „O să ajungă asfaltarea și pe acolo. S-a făcut prin alte părți, să fim serioși. Nu mai arată Hușul ca acum 10 ani, dar nu se poate tot o dată. Să avem răbdare”, a căutat concilierea un alt hușean. Până la urmă, tractorul împotmolit a fost scos la liman, iar cei de pe „Doctor Cherimbach” au spus că, poate cu prilejul acesta, atenția autorităților a fost îndreptată mai mult spre strada lor, care chiar are nevoie urgentă de modernizare.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.