În contextual apropierii zilei de 1 Decembrie 2018, când va fi marea sãrbã toare a tuturor românilor, aniversarea a 99 ani de la Unirea Basarabiei cu România capãtã semnificatii cu totul aparte.
Petre Tutea spunea pe bunã dreptate cã România a fost mai departe de Dumnezeu si mai aproape de Rusia. Într-adevãr, pozitionarea noastrã în Rãsãrit ne-a adus multiple necazuri, cele mai multe venind din partea Rusiei. Cândva departe de hotarele noastre, Rusia s-a apropiat treptat, dar în continuu de noi. În 1711, Dimitrie Cantemir, mare cãrturar, dar neinspirat om politic, face greseala de a se ralia cu rusii, de a le arãta drumul spre Moldova. Din fericire, la Stãnilesti, acestia au suferit o mare înfrângere si, pentru un timp, au fost tinuti departe de noi. Au urmat însã alte rãzboaie între rusi si turci, scopul celor dintâi fiind sã ocupe tãrile române, ca o etapã spre idealul lor imperialist ocuparea Constantinopolului. Între 1806-1812, la capãtul unui lung rãzboi, în cursul cãruia fuseserã ocupate tãrile române, totul se terminã cu încheierea nenorocitei Pãci de la Bucuresti.
Tratativele cu rusii erau purtate din partea trucilor de cãtre Fratii Moruzzi, cunoscãtori ai limbilor strãine, turcii neavând acces la acestea prin restrictii religioase. Rusii insistau cãtre o frontierã la Dunãre, apoi voiau sã se multumeascã cu Siretul, iar în final au cerut o granitã pe Prut. Napoleon a trimis o scrisoare cãtre turci prin care le cerea sã nu încheie Pacea cu rusii deoarece el îi va ataca pe acestia în curând. Fratii Moruzzi au ascuns însã apelului lui Napoelon si au încheiat pacea prin care turcii cedau rusilor teritoriul moldovenesc dintre Prut sI Nistru. Mai târziu, Fratii Moruzzi vor fi spânzurati de turci, dar degeaba, rãul fusese fãcut. Ocupând acest teritoriu, rusii i-au acordat initial o oarecare autonomie, declarându-l “oblast”, adicã un tinut aparte. Peste câtiva ani însã, teritoriul va deveni Gubernie, adicã provincie ruseascã si va primi numele de Basarabia. Ceea ce nu s-au gândit românii în zilele noastre, adicã faptul cã existã o Moldovã între Carpati si Prut, iar alta între Prut si Nistru, ceea ce este o anomalie, au gândit rusii pe atunci, de aceea deoarece un mic teritoriu din jurul loclaitãtii Chilia, fusese în stãpânirea domnitorilor munteni din familia Basarab, au numit Moldova dintre Prut si Nistru drept Basarabia. Dupã 1812, Rusia a dus o politicã de deznationalizare a românilor din Basarabia, interzicând orice formã de manifestare a identitãtii acestora prin folosirea limbii, a scoliii, a tipãriturilor etc. Ceea ce au fãcut rusii aici nu s-a întâmplat în Transilvania sau Bucovina, cu toate mãsurile antiromânesti de acolo. S-a format totusi o intelectulitate, care a cultiva valorile românesti pe ascuns, unii reprezentanti ai acestora ca Alecu Russo, Bogdan Petriceicu Hasdeu sau Constantin Stere, emigrând în România. Anul 1905, când are loc prima revolutie în Rusia a însemnat si anul unei redesteptãri nationale a românilor basarabeni. În cei câtiva ani de liberalizare vor apare primele publicatii în limba românã, “Cuvânt moldovenesc” de exemplu, si se formeazã nucleul unei miscãri care va duce mai târziu la unirea cu România. Revolutia din februarie 1917 va intensifica actiunile din Basarabia în vederea obtinerii independentei si apoi a Unirii cu România. Un rol deosebit în aceastã miscare l-au avut militarii basarabeni, multi dintre ei cunoscând direct realitãtile românesti prin participarea la râzboi pe fronturile în tara noastrã. Se formeazã un Partid National Moldovenesc si un Partid Progresist Moldovenesc, ambele având aceleasi idealuri nationale. Pe 20 octombrie 1917 are loc un Congres al tuturor formatiilor din militari sau civili în cadrul cãruia se pune problema viitorului Basarabiei în contextul marilor frãmântãri din Rusia. Principala hotãrâre a fost constituirea Sfatului Tãrii, un organism care juca rolul unui Parlament. Pe 21 noiembrie 1917 are loc prima sedintã a organismului nou-constituit. În privinta dorintelor membrilor Sfatului Tãrii subliniem câteva aspect esentiale: pe clãdire s-a ridicat drapelul tricolor, s-a oficiat o slujbã relgioasã în limba românã, iar corul protoierlui Mihail Berezovchi a interpretat ca inm national “Desteaptã-te, române!” si melodia “Pe al nostru steag e scris unire”. Acum se remarcã si marii fruntasi ai luptei pentru Unirea cu România: Ion Inculet, Pan Halippa, Pantelimon Erhan etc. În continuare, evenimentele se precipitã. Astfel, are loc proclamarea Republicii Democrate Moldovenesti, având un Guvern intutilat Consiliul Directorilor Generali, constituit la 7 decembrie 1917. Situatia noului stat era însã destul de fragilã. Pe teritoriul Basarabiei se aflau trupe rusesti, multi dintre soldatii acestora fiind bolsevizati si atacau organismele tânãrului stat, care era lipsit de forte armate în stare sã se opunã acestora. De aceea, Sfatul Tãrii va chema în ajutor armata românã. Pe data de 24 ianuarie este proclamatã independenta totalã fatã de Rusia a republicii românesti, data fiind semnificativã, de aceea în Declaratia de Independentã s-a spus: “fiecare sã-si dea seama cã mântuirea noastrã este numai într-o Românie nouã, a tuturor românilor”. În mai multe judete din Basarabia ideea unirii devine tot mai frecventã si exprimatã cu tãrie. La fel se întâmplã la congresele diferitelor categorii sociale. De exemplu, la Congresul Studentilor. Din rezolutia acestui congres, citãm: “Noi, studentii din Basarabia, dându-ne seama de starea dureroasã de lucruri de la noi si, voind sã lucrãm pentru îndreptarea ei, ne-am hotãrât sã pornim la luptã împotriva a tot ce a fost si este rãu în viata noastrã. Noi socotim cã mântuirea neamului nostru este numai în unirea tuturor fiilor nostri, într-o singurã tarã. Noi, de la strãini, nu mai asteptãm nimic. Suntem fericiti cã pentru ajungerea aceluias scop putem da mâna cu fratii nostri din Transilvania, Bucovina, România, Serbia si Macedonia. La lupta sfântã pe care o începem noi, acum, chemãm pe toti fratii nostri basarabeni. Veniti, fratilor, cu totii sã facem o tarã nouã si mare a tuturor celor de un sânge cu noi!”. Dorinta unirii se rãspândeste în toate zonele tãrii si în toate straturile sociale. La întrunirea Sfatului Tãrii, care urma sã hotãrascã destinul acestui tinut românesc, majoritatea deputatilor au votat pentru unire, existând abtineri numai din partea reprezentantilor minoritãtilor. O atitudine deosebitã a avut-o regatul polonez, care s-a declarat trup si suflet alãturi de români.
Declaratia de Unire a Basarabiei cu România, adoptatã de cãtre Sfatul Tãrii la 27 martie (stil vechi, pe stil nou – 9 aprilie), începe astfel: “În numele poporului Basarabiei, Sfatul Tãrii declarã: Republica Democraticã Moldoveneascã (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagrã si vechile granite cu Austria, ruptã de Rusia acum o sutã de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric si dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure sã-si hotãrascã soarta lor, de azi înainte si pentru totdeauna se uneste cu Mama sa România”. Actul uniri a fost ratificat cu mare entuziasm de conducerea statului român, care a legitimat dorinta basarabenilor, integrarea acestei provincii realizându-se împreunã cu cea a Transilvaniei, Banatului, Crisanei, Maramuresului si Bucovinei, în cadrul mult-doritei Românii Mari. Unirea sufleteascã s-a petrecut în timp, însã a fost scurmatã brusc în 1940, când amenintatã de Uniunea Sovieticã, România i-a cedat acesteia Basarabia si Bucovina de Nord. Desi se convenise ca rusii sã ocupe teritoriul în decurs de trei zile, ca sã permitã românilor o retragere organizatã, ca de obicei nu s-au tinut de cuvânt. Cu toate acestea, mii si mii de basarabeni au cãutat sã se salveze pe teritoriul românesc, desi rusii parasutaserã trupe la Prut, pentru organizarea unor adevãrate filtre. Spre durerea majoritãtii basarabenilor, trupele române se retãgeau fãrã luptã si erau atacate si batjocorite de minoritarii din Basarabia, fãrã sã poatã reactiona, deoarece astfel ar fi oferit rusilor pretext pentru evadarea generalã a României. Rusii au capturat reprezentanti ai autoritãtilor române, pe care apoi i-au schimbat cu militantii comunisti asa-zisi români în frunte cu Ana Pauker. Au urmat zeci de ani de suferinte, între altele exilarea unui mare numãr de români basarabeni din Siberia si alte tinuturi ale vastei Uniuni Sovietice. Deznationalizarea a continuat sub diverse forme brutale sau subtile. Dupã 1989, Basarabia a devenit Republica Moldoveneascã, recunoscutã imediat de regimul Iliescu. În 1990 a existat posibilitatea unirii, deoarece la Moscova avusese loc o încercare de loviturã de stat a vechilor bolsevici. Încercarea esuatã a creat însã o stare de haos pentru o scurtã perioadã. Atunci tãrile baltice si-au proclamat independenta, iar o delegatie din Basarabia a venit la Bucuresti, a propus actiuni în vederea uniri, dar a fost trimisã înapoi spunându-i-se cã este prea devreme.
În 1990-1991, am fost deseori în Basarabia si am constatat dorinta pentru Unire cu România la foarte multe persoane pe care le-am întâlnit. Din pãcate, astãzi, din cauza atitudinii de nepãsare, ca sã nu o numim altfel, a guvernelor românesti de dupã 1989, atmosfera este cu totul alta. Sunt mult mai putini cei care doresc unirea, desi sunt dintre cei mai buni români de peste Prut. Anul trecut, am asistat la o actiune pur si simplu monstruoasã a jandarmeriei românesti, care a actionat cu o brutalitate de neiertat asupra basarabenilor din Bucuresti, ce manifestau pentru Unirea cu România. Bineînteles, actiunea jandarmilor a dat apã la moarã lui Igor Dodon si acesta, om declarat al rusilor, a câstigat detasat alegerile pentru presedintia statului. Este uimitor faptul cã presa româneascã scrisã si audio-vizualã face în mod inconstient, “sau poate nu?”, jocul rusilor, numindu-i pe românii dintrePrut si Nistru moldoveni, ca si cum noi, românii din Carpati din Prut, nu am fi nici noi români. Fiind în preajma marii aniversãri de care aminteam la început sã ne îndreptãm gândurile cu totii cãtre fratii nostri de peste Prut, de peste Nistru si de mai departe, sã încercãm sã ne lepãdãm de pãcatul mortal al indiferentei si sã sperãm cã nedreptãtile istoriei se vor sterge odatã cu revenirea la Românie Mare, asa cum o dorea Eminescu, de la Nistru pânã la Tisa, un far cãlãuzitor. Si pentru românii din alte pãrti, din Maramuresul de peste Tisa, din Banatul, zis sârbesc, din Histria, din Macedonia etc.
Dan Ravaru
