spot_img
spot_imgspot_img
22.9 C
Vaslui
19-mai-2024

PROGNOZA METEO pentru această săptămână | Se întorc PLOILE și FURTUNILE în toată țara

- Advertisement -

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru săptămâna aceasta. Potrivit acesteia, luni vom avea parte de temperaturi de peste 30 de grade, dar începând de luni seară vin ploile în averse și descărcări electrice.

PROGNOZA METEO pentru LUNI
ÎN ŢARĂ-În vestul, centrul şi nordul ţării, vremea va fi în general instabilă şi se va răci. Pe arii extinse în Maramureş, Transilvania şi la munte, local în Moldova, Crişana şi Banat vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp. În restul teritoriului, în cursul zilei vremea va fi călduroasă, cu cerul variabil, iar spre seară şi noaptea vor fi unele înnorări şi pe arii restrânse îşi vor face apariţia fenomenele specifice instabilităţii atmosferice. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade în Maramureş şi 33 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei, iar cele minime, între 11 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 21 de grade pe litoral.

Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/prognoza-meteo-ploi-furtuni-543855.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.