spot_img
spot_imgspot_img
22.9 C
Vaslui
19-mai-2024

Schimbare radicală. Ce trebuie să faci după ce ți-ai cumpărat un autoturism

- Advertisement -

Potrivit unui nou proiect de ordonanţă de urgenţă al guvernului, cumpărătorul unei maşini are la dispoziţie 60 de zile să-şi „îndeplinească obligaţiile de natură fiscală/financiară prevăzute de lege cu privire la deţinerea şi înmatricularea vehiculelor”, altfel înmatricularea va fi suspendată automat.

„În termen de 60 de zile de la data înscrierii/ transcrierii transmiterii dreptului de proprietate a unui vehicul, titularul certificatului de înmatriculare este obligat să-şi îndeplinească obligaţiile de natură fiscală/financiară prevăzute de lege cu privire la deţinerea şi înmatricularea vehiculelor. Autorităţile fiscale competente transmit autorităţii competente situaţia vehiculelor pentru care proprietarii nu şi-au îndeplinit în termen obligaţiile prevăzute la alin. (2).

Înmatricularea vehiculelor se suspendă de drept, în cazul proprietarilor care nu şi-au îndeplinit în termen obligaţiile prevăzute la alin. (2), începând cu prima zi după împlinirea acestui termen”, se scrie în proiectul postat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului.

Executivul precizează că aceste prevederi sunt parte a unui proiect legislativ mai amplu care vizează debirocratizarea şi simplificarea administrativă.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/schimbare-radicala-ce-trebuie-sa-faci-dupa-ce-i-ai-cumparat-un-autoturism_1949437.html#ixzz4C2vWGVU8
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.