ISTORIE… S-au împlinit 28 ani de la căderea comunismului și a tot ceea ce însemna el: stat polițienesc, securitate și regim de austeritate. Un moment de cotitură în istoria României, culminat cu o adevărată revoluție violentă, cu proteste, lupte de stradă, demonstrații desfășurate în toată țara, sute de morți, răniți și executarea conducătorului suprem – Nicolae Ceașescu -, precum și a soției acestuia – Elena Ceaușescu. Frica și spaima din zilele 20-23 s-au instaurat și la Vaslui. Existau și aici zvonuri că teroriștii au împușcat câțiva revoluționari, ba mai mult, că otrăviseră apa din barajele Solești și Pușcași. Important de precizat este și că la Vaslui a apărut primul ziar al Revoluției, care s-a numit „Adevărul” și care continua munca celor de la „Vremea nouă”. Ziaristul Constantin Jomir a scris primul editorial – „Dictatorul a căzut! Am învins!”, prin care anunța o nouă etapă în viața României. Despre cum au trăit vasluienii acea perioadă și cum s-a lucrat la primul ziar al Revoluției, citiți în rândurile următoare paragrafe importante din cartea publicistului Constantin Jomir – „Zbor ucis”, apărută în 2004.
La Vaslui, în ziua în care soții Ceaușescu au fost executați, oamenii s-au adunat în Piața Civică: „Vineri, 22 decembrie, orele 10:30. ~n plin centrul Vasluiului, un grup restrâns de vreo zece persoane, s-au adunat în fața statuii lui Ștefan cel Mare. Apoi, numărul celor din piață a început să crească. Din om în om, se vorbea pe șoptite ce se întâmpla în acele moment la București. (…) Deodată, din zecile de piepturi s-a strigat spontant: „Jos Ceaușescu”, „Jos dictatura!”, „Ieri în Timișoara, azi întoată țara!”, „Armata e cu noi!”, ș.a. S-a înființat un grup de inițiativă care a cerut sorijin sindicatelor din zona industrială. Câțiva temerari, printer care șI Dorel Dăniciuc, Toader Gruia, Gh. Teodor, Ilie Botez șI alțI câțiva au întărit rândurile unor nuclee de muncitori. Apoi, au venit în valuri zeci de vasluieni, pătrunzând în central civic cu autobuzele. ~n piață sua la balconul CJ PCR – un balcon numit speranță – agitația era atât de mare, încât era nevoie ca să explice cineva situația din țară. Șefii județului erau aliniațI la intrarea în sediu șI nu erau capabili de vreo replică. Stația de amplificare din piață, montată de Lucian Pantazi, este urcată la balcon, iar primii care s-au adresat mulțimii au fost Paul Munteanu, Florin Cocoș, Octav Gavril, Nicolae Romașcu, Elvira Chitic, Marian Enache și mulți, mulți alții. Permanenta legătură cu Bucureștiul revoluționar a avut darul de a cunoaște evenimentele (unele distorsionate), așa cum s-au derulat ele în Capitața țării. (…) Apoi, evenimentele s-au succedat rapid. Mulțimea a ales Consiliul Provizoriu de Coordonare și Salvare Națională din Județul Vaslui, din rândurile căruia a fost desemnat un birou provizoriu cu misiunea de a supraveghea derularea continuă a producției în unitățile industriale, securizarea zonelor sensibile, care ar fi putut afecta populația. In prima urgență: paza rețelelor de electricitate, de apă șI nu în ultimul rând, protejarea cetățenilor”.
„Panica se generalizase”
„In noaptea de 23 decembrie, s-a ridicat armamentul de la Securitate și Miliție, dar starea de panică se instaurase profund. Zvonurile contradictori , dar incendiare, circulau cu repeziciune: „S-a otrăvit apa în barajele Solești șI Pușcași”, „Vin tancurile de la Iași”, „In Pădurea Paiu s-au tras focuri de armă”, „La Bârlad, teroriștii au împușcat câțiva revoluționari” etc. Pentru a-i prinde pe teroriști, au fost trimise taburi și tancuri, cu militari și revoluționari. Panica se generalizase. La cârma Consiliului au rămas câțiva în acea noapte. Peste tot erau pericole reale, dar ele erau rodul fricii șI al zvonurilor din umbră. Dorința de libertate era, însă, mult mai mare. Cea mai importantă calitate atribuită CJFSN a fost că nu a permis distribuirea armelor și muniților nici în mâna gărzilor patriotice șI nici a cetățenilor. Presiunea era mare. Pe fondul atâtor zvonuri, se cereau arme, dar CJFSN a rămas pe poziție”, scrie Constantin Jomir.
„Vremea nouă” își schimbă numele în „Adevărul”: „să slujească Revoluția și idealurile ei!”
Spre deosebire de multe alte orașe, la Vaslui, autoritățile locale și-au dat seama de nevoia oamenilor de a fi informați corect cu privire la evenimentele din țară și au sprijinit apariția primului ziar al Revoluției. „Palatul Comitetului Județean de partid, avocatul Marian Enache, președintele CJ FSN, Paul Munteanu, vicepreședine al Frontului cei din Biroul Executiv și-au dat seama la timp, că pentru informarea corectă și operativă a opiniei publice, era nevoie de un ziar. Astfel, se pun bazele unei publicații noi. Forfota din redacția vechii publicații Vrema nouă este justificată. Echipa singului ziar județean trece cu inima deschisă șI cu forța cuvântului în tabăra Revoluției. Vasile Avram, Teodor Parcsiu, Constantin Jomir, Dumitru Humă, Vasile Văsâi, Vasile Sbârnu, Constantin Slavic, Vasile Barbu, Lili Trifu, Alexandru Croitoru, Constantin Zbârlea, Petru Necula, Petrică Lascăr, Gruia Paiu, Ioan Bălău, Genovia Gentimir, la care se mai alătură și Ion Enache, Dan Ravaru, Corneliu Bichineț, Ion Iancu Lefter, G. H. Teodor formează o echipă puternică. ToțI îșI dispută opiniile mai agresiv sau mai temperat pe marginea sumarului primului număr al machete și al denumirii primului ziar liber. Din numerosul grup, o voce răzbate în eter: „Să-i punem titlul Adevărul! Și să slujească Revoluția și idealurile ei!”. Propunerea a aparținut ing. Gheorghe Teodor, șeful unui nucelu de revoluționari, care s-a aflat pe baricadele mitingului din municipiul reședință de județ. Altă propunere nu a mai fost. S-a hotărât, astfel, ca ziarul Vremea nouă să-și schimbe denumirea în Adevărul și să apară în dimineața zilei de 23 decembrie 1989 ca primul ziar al Revoluției pe meleaguri vasluiene”, scrie Constantin Jomir în cartea „Zbor ucis”.
„Luați Adevărul, ziarul Revoluției!”
Ziaristul a scris și primul editorial în ziarul Revoluției, în care anunța căderea comunismului și o nouă etapă în viața României: „Mi s-a făcut onoarea de a scrie primul editorial al noii publicații, pe care l-am intitulat „Dictatorul a căzut. Am învins!”, deși Nicolae Ceaușescu nu fusese prins și oricând – dacă am fi sat crezare zvoniștilor – se putea întoarce. Pentru ziariști șI tipografi, a urmat o noapte (22 decembrie) de coșmar. Se vorbea despre atacul teroriștilor asupra tipografiei din Bacău, de uciderea unor ziariști și tipografi din țară… ~n aceste condiții, biroul Consiliului Provizoriu al Frontului ne-a trimis doi ostațși înarmați. Spre cinstea lor, tipografii Ion Mazga, Mariora Luca, Vasile Avasiloaie, Dan Dumitru, Ion Toniță, Nicolae Pintilie (șef tipografie) au lucrat toată noaptea, așteptând veștile proaspete din țară. Grație eforturilor ziariștilor șI tipografilor, în ziua de 23 decembrie 1989, la ora 07:00, în Piața din Centrul Civic, se distribuia gratuit primul număr al noii publicații. Poetul Ion Enache, cu brațele pline de ziare și radiind de bucurie, a fost cel care a strigat din răsputeri: „Luați Adevărul, ziarul Revoluției!”. Dar cine știa în ce tensiune se lucrase, cu ce curaj și cu ce risc”.
