STRIGÃTOR LA CER…Dupã ce a cãzut si si-a fracturat o mânã si un picior, bãtrânica a fost consultatã abia dupã aproape zece ore de suferintã.
DE NOAPTEA MINTII!
REVOLTÃTOR…Un nou caz socant la Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui, acolo unde o femeie în vârstã de 77 de ani se zbate între viatã si moarte din cauza nepãsãrii cadrelor medicale, spun rudele acesteia. Femeia, cu o patologie gravã, s-a internat la sfârsitul lunii trecute în unitatea sanitarã, pentru un banal control la inimã. Fiicele acesteia au cerut asistentelor sã le permitã sã-si îngrijeascã mama pe timpul spitalizãrii, însã nu au gãsit întelegere. În a cincea zi de spitalizare, în timp ce încerca sã închidã geamul din salon, bãtrâna a cãzut si si-a rupt mâna si piciorul stâng, complicatii care i-au agravat starea de sãnãtate. Desi incidentul a avut loc la primele ore ale diminetii, femeia a fost consultatã de un medic ortoped abia seara, dupã aproape zece ore de chin si suferintã, si asta doar dupã insistetele fiicelor ei. Tratatã cu nepãsare, starea de sãnãtate a femeii s-a agravat si mai mult, iar a doua zi si-a pierdut cunostinta, fiind transferatã pe sectia ATI, unde zace si acum inconstientã. Familia acesteia a fost sfãtuitã sã se pregãteascã de ce e mai rãu, pentru cã niciun medic din tarã nu riscã sã intre în sala de operatie cu o pacientã atât de bolnavã.
Cazul ne-a fost relatat de Iulia M., una dintre fiicele bãtrânei. “Mama mea a fost internatã, pe picioarele ei, la data de 31 mai, în sectia Medicinã Internã, la doctorita Marcu. Dupã internare, asistenta mi-a cerut sã îi dau pastilele mamei pentru a le pune în fiset, urmând a le administra seara si dimineata. Am fost trimisã inclusiv sã cumpãr perfuzoare. Seara i s-a administrat jumãtate de propanolol, bromhexin si perfuzie cu vitamine. În aceeasi zi, în jurul orei 23:00, am plecat acasã. Sâmbãtã dimineata, la ora 7:30 m-am întors în spital. Mama mea a primit acelasi tratament, numai cã în timp ce i se administra, i s-a fãcut rãu. Am iesit pe hol sã caut o asistentã. Doamna pe care am întâlnit-o în cale a zis cã nu ea se ocupã de acel salon, dar anuntã pe altcineva. Dupã un sfert de orã am iesit din nou pe hol si întâmplarea a fãcut sã dau tot peste aceeasi doamnã. A zis cã va transmite mai departe cã mama nu se simte bine. Stãteam pe hol si plângeam, moment în care o doamnã asistentã a venit la mine si a început sã tipe, sã ies din sectie, cã nu am voie sã stau în salon fãrã solicitare aprobatã din partea conducerii spitalului. Mi-a spus cã ea e sefa de sectie si ea hotãrãste ce trebuie sã fac. Dupã câteva zile aveam sã aflu cã pe doamna respectivã o cheamã Buhãiescu. Am rugat-o pe doamna respectivã sã-mi dea acel document, sã îl semnez, apoi sã îi ia o tensiune mamei. Din ce mi-au comunicat asistentele, mama avea tensiunea 12 cu 8. Câteva minute mai târziu a venit medicul de gardã, care a consultat-o, dar pe mine m-au dat afarã din salon. Asta se întâmpla pe 1 iunie. Am stat pititã într-un colt, doar cu gândul sã-mi ajut mama, sã nu pãtesc ceva cu ea pe timpul spitalizãrii. În seara acelei zile, în jurul orei 23:00, am plecat acasã pentru a nu da dovadã cã sunt lipsitã de bun simt. Am stat cu mama de vineri pânã duminicã, inclusiv. Luni, pentru cã am fost nevoitã sã mã duc la serviciu, am trimis-o pe sora mea la spital, sã stea cu mama. Luni seara, la orele 23:00, a plecat si ea acasã. Marti dimineatã, pe 4 iunie, când s-a întors la spital, femeile din salon i-au spus cã mama a cãzut. La ora 9 am plecat si eu cãtre spital, iar când am ajuns, mama a povestit doctoritei Marcu cum s-a întâmplat incidentul: la ora 6:00 dimineata, cineva a deschis geamul din salon. Mama, fiind cu patul pe directia geamului, s-a dat jos sã-l închidã pentru cã era foarte frig. În acele zile plouase foarte mult. Atunci a fost momentul când s-a dezechilibrat si a cãzut. Am întrebat-o pe asistenta sefã dacã stie cine sunt persoanele care au ridicat-o pe mama de jos si au asezat-o în pat, însã nu am primit niciun rãspuns. La ora 10:00 deja se stia cã are fracturã de femur si fracturã de mânã, ambele pe partea stângã. De la acea orã si pânã la ora 17:00, când m-am dus eu sã caut medicul de gardã de la Ortopedie, nu a venit nimeni sã o vadã. L-am rugat pe domnul doctor Ciocârlea sã vinã sã o vadã pe mama, pentru cã se simte foarte rãu. Ea, de la ora 12:00, deja nu mai putea comunica cu noi. Acele fracturi au dãrâmat-o de tot si fizic si psihic. A venit domnul doctor în cele din urmã, si împreunã am mers la cabinetul asistentelor pentru a se uita pe fisa mamei, sã-i prescrie medicamentatia necesarã. Abia la ora 21:00, mamei mele i s-a fãcut o injectie, care am înteles cã era un anticoagulant. Din momentul când si-a rupt mâna si piciorul, eu si sora mea nu am mai pãrãsit-o pe mama. Pe data de 5 iunie, la ora 10:00 eram în spital, moment în care a venit si doamna doctor Marcu. În acel moment mama nu mai putea sã deschidã ochii. I s-a luat tensiunea, avea 9, dar doamna doctor mi-a zis cã e bunã. I-am zis cã cineva va rãspunde de neglijenta aceasta pentru cã eu am adus-o pe mama pe picioarele ei în spital, cu bolile pe care le avea si pe care le tineam sub supraveghere, cu tratamentul pe care-l lua de atâta timp. Doamna doctor s-a înfuriat si trãgea de pat, de perfuzii, atât de urât încât toate femeile din salon s-au speriat. Dupã aceea mama a fost transferatã pe ATI. Din ziua de 4 iunie, mama nu a mai mâncat nimic, a fost alimentatã doar prin perfuzie. Am solicitat doamnei manager Ana Rinder ca în timpul orelor de vizitã sã îmi fie permis sã îi ud mamei buzele cu apã pentru cã din cauza oxigenului pe care îl avea pe fatã nici salivã nu mai avea în gurã. Doamna manager a vorbit cu medicul Ungureanu. Acest medic m-a acuzat cã îmi urmãresc interesul, însã într-un final a sunat la ATI sã mã primeascã si sã stabilim un program de vizitã. Eu voiam sã vin în vizitã la mama seara, dupã ora 18:00 sau dimineata, la prima orã, dar m-am lovit de refuzul celor la de la ATI, mai putin a sefului de sectie. Drept urmare, am intrat sã-mi vãd mama doar în timpul orelor de vizitã. De miercuri si pânã sâmbãtã i-am rugat pe medici sã mã lase sã-i dau mãcar apã. Nici mãcar pânã luni, pe 10 iunie, nu am primit rãspuns. În tot acest timp, mama zace pe un pat cu mâna si piciorul rupt. Toatã lumea asteaptã sã-i creascã valorile, pentru a putea fi operatã, dar nimeni nu-i udã mãcar buzele uscate. În schimb, mi-au cerut mie consimtãmântul pentru operatie. Cu alte cuvinte, aceleasi persoane care nu mã lasã sã-mi îngrijesc câtusi de putin mama, îmi cer acordul sã o bage în sala de operatie din care s-ar putea sã nu mai iasã vie. Luni, la întâlnirea pe care am avut-o cu conducerea spitalului, directorul medical al unitãtii mi-a spus cã mama are foarte multe boli. Dumnealor nu vor sã accepte cã mamei mele nu i s-au administrat îngrijiri medicale în regim de urgentã , cu atât mai mult cu cât chiar dânsele sustin cã era foarte bolnavã. Doamna director medical mi-a spus cã o fracturã de femur si o fracturã de mânã nu sunt urgente medicale, în conditiile în care astea s-au întâmplat pe timpul spitalizãrii. Ultimul cuvânt al doamnei Mãrginean a fost sã-mi iau mama acasã asa cum e, cu mâna si piciorul rupt. Am solicitat sã o transfere cãtre o altã clinicã medicalã, dar mi-au zis sã-mi caut eu o clinicã care mã primeste. Mama mea putea sã moarã de bolile cu care a intrat în spital, însã nu accept ca ea sã moarã de suferintã. Timp de 28 de ore sã nu intervii la un pacient despre care stiai cã este slãbit din analizele fãcute la internare, dar sã îl lasi pentru cã are o vârstã si trebuie sã moarã, mi se pare strigãtor la cer” ne-a declarat Iulia M, fiica pacientei.
“Niciun medic nu riscã sã o opereze”
Managerul SJU Vaslui, Ana Rinder, spune cã pacienta a fost consultatã inclusiv de profesori universitari, care au spus cã o operatie în starea de sãnãtate actualã ar putea fi fatalã. “Pacienta a fost internatã pe sectia Medicinã Internã. Pe timpul spitalizãrii a avut loc un incident, în sensul cã doamna s-a ridicat din pat, fãrã a solicita sprijinul cuiva, sã închidã un geam. Probabil, din cauza unei ameteli, a cãzut, fracturându-si piciorul si mâna. Pacienta are diagnostice foarte grave, este o bolnavã cronicã, motiv pentru care, din pãcate, nu poate fi operatã, pentru cã asta ar însemna sã moarã pe masa de operatie. Astãzi, domnul doctor conferentiar Paul Sârbu, de la Spitalul “Sfântul Spiridon” din Iasi, împreunã cu dr. Wilhelm Friedl, seful Clinicii de Ortopedie, Traumatologie si Chirurgia Mâinii din cadrul Spitalului din Aschaffenburg din Germania, au operat din nou la noi în spital. L-am rugat pe domnul doctor Sârbu sã o consulte pe pacienta respectivã si dacã dumnealui considerã cã poate fi operatã într-un centru universitar, noi o transferãm acolo. Domnul doctor, cu toatã dorinta noastrã, a tuturor, de a ajuta femeia, a scris în foaie cã nu poate fi operatã. Eu stiu cã durerea e mare când ai pe cineva din familie care trece prin asa ceva, dar între a face bine unui pacient si a face rãu, întotdeauna se alege binele. Iar binele în acest caz înseamnã ca pacienta sã nu fie operatã”, a precizat sefa spitalului din Vaslui. Rudele pacientei au depus plângeri la mai multe institutii ale statului, în special pentru ca alti vasluieni sã nu fie nevoiti sã treacã prin ce trec ele.
