spot_img
spot_imgspot_img
11.5 C
Vaslui
19-mai-2024

UPDATE: Accident la Cișmeaua Moldovencei

- Advertisement -

UPDATE:

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că vinovat de producerea accidentului este un bărbat de 32 de ani, la volanul unui Ford. Acesta se deplasa dinspre Vaslui, spre Mărășești. La un moment dat a părăsit sensul de mers spre stânga pentru a intra în curtea unui depozit cu materiale de construcție. Nu s-a asigurat la efectuarea manevrei și a intrat în coliziune cu un Matiz ce se deplasa din sens opus. In urma accidentului, două persoane, pasageri în Matiz, au fost rănite. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest dar rezultatul a arătat că nici unul dintre cei doi nu consumase băuturi alcoolice.


ULTIMA ORA…Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier petrecut cu puțin timp în urmă în apropiere de Cișmeaua Moldovencei. In urma accidentului, două persoane au fost rănite ușor și au avut nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului au intervenit două ambulanțe care au preluat victimele și le-au transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. La fața locului s-a deplasat și un echipaj al Poliției Rutiere pentru a face cercetări care să stablească condițiile în care a avut loc evenimentul rutier și cine se face vinovat. Vom reveni cu amănunte.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.