spot_img
spot_imgspot_img
15 C
Vaslui
18-mai-2024

Arafat, despre fetiţa în comă care ar fi fost ţinută cu orele la urgenţă: Duşmanul nostru este timpul. Nu putem vorbi de batjocură

- Advertisement -

Raed Arafat a dat o serie de explicaţii privind cazul fetiţei ţinute ore în şir la UPU Râmnicu Vâlcea, precizând că „timpul este principalul duşman” al celor care salvează vieţi.

„Din informaţiile pe care le am până la acest moment, apelul a intrat la dispeceratul de la Rm Vâlcea pe la 15:47 anunţând accidentul la Băile Govora, fiind implicată o fetiţă de 10 ani.     Au fost trimise două echipaje, unul de prim ajutor, aflat la 6 km de locul accidentului şi care a ajuns la orele 15:55, acesta fiind alertat la 15:51, şi un echipaj cu medic care a plecat de la Rm Vâlcea la 15:48 şi care a ajuns la orele 16:03.     La sosirea echipajului cu medic, fetiţa, aflată în comă, era deja în ambulanţă de prim ajutor SMURD, fiind imobilizata şi cu guler cervical. Medicul decide să însoţească fetiţă în ambulanţă de prim ajutor iar pe drum au trbuit să se oprească de mai multe ori pentru aspirarea cailor respiratorii şi asistarea fetiţei care era inconştientă şi vărsa, având un traumatism cranio-cerebral.     Medicul a tentat să efectueze intubaţia însă fără succes, şi a decis continuarea drumului către spital, ce este un demers corect, şi de înţeles, acţiunea acestuia fiind în interesul pacienţei.     Între timp, la orele 16:03 elicopterul de la Craiova primeşte o alertă de decolare pentru un accident rutier în zonă Drăgăşani, judeţul Vâlcea, iar la 16:17 minute, în urmă informatilor că nu mai este nevoie de elicopterul SMURD la accidentul respectiv, dispecerul, aflând de accidentul de la Băile Govora, redirecţionează elicopterul către locul de aterizare din Fedelesoiu, la 8km de Rm Vâlcea, locul obişnuit unde se aterizează în vederea preluării pacienţilor ne-existând un loc de aterizare special destinat lângă spital. Decizia de a nu trimite elicopterul direct la Băile Govora era bazată pe informaţia că ambulanţă în care se află fetiţă se îndreaptă deja sprea Rm Vâlcea fiind inutilă deplasarea la Băile Govora.

Citeste mai mult: adev.ro/q39jz4

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.