TRÃIASCÃ ROMÂNIA MARE… La 1 decembrie 1918, vestea unirii Transilvaniei cu România a însemnat marcarea unui nou început ce a bucurat întreaga populatie si a oferit optimism si sperantã întregului popor cu privire la viitor. Sentimentele românilor au fost concentrate în discursul regelui Ferdinand, când acesta a primit delegatia de la Alba Iulia, sositã sã aducã ultimele informatii despre Marea Unire: „Putem privi cu încredere în viitor, cãci temeliile sunt puternice, bazate pe principii democratice, ce sunt o chezãsie pentru dezvoltarea fireascã a unei vieti sãnãtoase, ele sunt cimentate prin credinta nestrãmutatã a unui sir întreg de generatii, de apostoli ai idealului national, ele sunt si sfintite prin sângele vitejilor mei ostasi care au luptat si au murit pentru unire. Sã consacrãm unirea gândurilor, unirea sufletelor, dar si unirea în muncã roditoare, prin strigãtul: Trãiascã România mare, puternicã si unitã!”
Sã onorãm vitejia strãmosilor!
Astãzi, când vorbim despre viitor, cuvintele alãturate sunt de cele mai multe ori: sumbru, fãrã sperantã, îngrijorãtor, impresii uneori mascate de un fals îndemn la optimism. Exercitiul democratic este unul stângaci, atunci când existã, iar „viata sãnãtoasã” îsi pierde din însemnãtate în conditiile în care pare din ce în ce mai greu de atins. Temeliile suportã zi de zi presiunile accidentale ori intentionate ale unei societãti care aratã cã nu mai are niciun ideal. Un lucru de necontestat rãmâne sacrificiul strãmosilor, strãmosi cãrora le-am permis sã se transforme în simple numere si statistici. Sã onorãm vitejia si curajul faptelor lor a devenit un gest ce necesitã prea mult efort sau ce este perceput ca nemaiavând sens. Românii obisnuiau sã se gândeascã unii la altii ca la o mare familie destrãmatã, familie ce lupta pentru a fi împreunã. Lupta se dãdea cu fiecare gând si faptã, din toatã fiinta, în fiecare zi. Desi constiinta nationalã era deja cristalizatã, pentru a-si putea exercita toate drepturile, pentru a avea libertatea de a clãdi o viatã mai bunã, fãrã implicarea si dorinta strãinilor, poporul stia cã definirea granitelor României Mari si dobândirea independentei sunt vitale.
Românii, oameni neînfricati si iscusiti la vorbã!
Povestea poporului nostru este una de supravietuire, poveste mai veche decât Dacia Traianã, poveste cu oameni neînfricati pe câmpul de luptã si iscusiti la vorbã, ce au pus bazele României moderne si care au dus aceastã natiune prin Marele Rãzboi, cãtre victorie. Aceastã poveste reprezintã zestrea credintelor generatiilor trecute, însã cei mai multi dintre noi refuzã sã redescopere trecutul si sã-l aseze într-un context înfloritor pentru Patria Mamã. Cu toate cã aripile avântului nostru au fost de nenumãrate ori nemilos tãiate, în prezent suntem o natiune liberã. Responsabilitatea fatã de patrie nu a dispãrut sau cel putin nu ar fi trebuit sã disparã deoarece acum avem datoria de a gestiona aceastã libertate, astfel încât România sã se poatã dezvolta. Fãrã o continuitate a viziunii pentru care au luptat generatiile trecute, tara noastrã se aflã în pericolul de a pierde ce a obtinut cu sacrificiul a milioane de vieti. Pentru ca aceasta sã nu se întâmple, tinem sã revigorãm constiinta nationalã prin vorbele lui Vasile Goldis, unul dintre fãuritorii Marii Uniri: „Sãrbãtoarea de 1 Decembrie este înnoirea an de an a jurãmântului nostru de credintã pentru unitatea politicã nestirbitã a natiunii române între hotarele ei firesti mãrginitã de apele Nistru, Tisa si Dunãre, a jurãmântului nostru de credintã în solidaritatea noastrã nationalã deasupra vremelnicelor deosebiri de religii, de clase sociale ori de conceptii referitoare la organizãrile împreunei vietuiri a oamenilor. Tara noastrã româneascã vrem sã trãiascã în veci si în aceastã tarã vrem sã trãim în veci ca români împreunã. Iatã însemnãtatea istoricã a zilei de 1 Decembrie pentru neamul românesc.”
Acestea fiind spuse, duminicã, 1 decembrie 2019, se dã tuturor ocazia de a reînvia povestea neamului românesc. Toti cei care simt româneste vor simti din nou „unirea gândurilor, unirea sufletelor”, dar pentru ca „unirea în muncã roditoare” sã fie posibilã este nevoie de implicarea tuturor. Sã nu uitãm de cei pentru care România a fost cu adevãrat Patria Mamã, de cei care au luptat pentru idealul tãrii ca pentru idealul propriu si de cei care au împlinit visul de unire al unui neam. Ei sunt cei care pot inspira viziunea continuitãtii neamului românesc.
Asociatia Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” din Bârlad crede cu tãrie în aceastã viziune, iar românismul nu l-a considerat niciodatã învechit. Este o certitudine faptul cã meritãm un trai mai bun, iar dacã ne uitãm în urmã avem tot dreptul sã ne dorim sã dezvoltãm o tarã de care sã fim mândri. Sã lãsãm solidaritatea sã ne pãtrundã în suflet, iscusinta în minte si întelegerea în inimã pentru a face primii pasi cãtre un viitor mai bun!
