spot_img
spot_imgspot_img
13.2 C
Vaslui
18-mai-2024

Cum vrea Vlasã sã trânteascã referendumul la Pungesti

- Advertisement -

SEMNE DE ÎNTREBARE…În drum spre lada de gunoi a istoriei, Mircea Vlasã face o încercare disperatã de a-si salva scaunul. Stie cã dacã pierde functia de primar vor urma anchete si se va face luminã în afacerile pe care le-a fãcut în opt ani de mandat. Ultima loviturã pe care o pregãteste acum este stabilirea pragului pentru validarea referendumului si anume o prezentã la vot de 50%, când toatã România stie, în urma celor douã suspendãri a lui Bãsescu, cã legea referendumului s-a modificat, iar primarul poate fi demis dacã la vot se prezinã 30% din totalul celor înscrisi pe listele electorale. Dacã acest lucru, pare la prima vedere o prostie, iatã cã sunt indicii cã în Biroului Electoral Comunal (BEC) se întâmplã lucruri necurate. Presedintele, Neculai Burlibasa, cel care va valida referendumul a pornit cu stângul. Pentru prima datã în istoria de dupã Revolutie, în BEC intrã câte doi reprezentanti ai unei formatiuni politice, iar un partid a fost scos “smechereste” din acest organism electoral. Pe surse, am aflat cã filiala Judeteanã a PSD-ului va retrage un membru din BEC, tocmai pentru a nu lãsa impresia cã la Pungesti se va truca referendumul. O altã bilã neagrã a presedintelui este faptul cã sediul BEC este în Primãrie, chiar în biroul secretarului a cãrui sotie este membrã în BEC din partea PSD. Dacã judecãtorul si-ar fi dorit transparentã, mãcar de ochii lumii ar fi putut amenaja BEC-ul în clãdirea noii Primãrii.

Situatie tensionatã la Pungesti. Primarul Vlasã nu se dã dus cu una cu douã din scaunul de primar. Desi duminicã cetãtenii din Pungesti sunt chemati la urne pentru a spune în mod democratic dacã mai sunt sau nu de acord ca Mircia Vlasã sã le fie primar, acesta face tot felul de smecherii pentru a nu fi demis. Pe lângã ameninãtãri la adresa celor care iau ajutor social sau la cei cu care interactioneazã direct prin natura functiei pe care o are sã nu iasã la vot, Vlasã încearcã sã aibã control absolut pe majoritatea Biroului Electoral Comunal, organism însãrcinat cu validarea referendumului. Oamenii sãi din PSD, membri în BEC vor ca referendumul sã fie validat dacã se prezintã la vot 50% din cei înscrisi pe listele electorale, adicã 1256 de persoane. Si forteazã acest lucru pentru cã au majoritatea în BEC. În 2013, legea referendumului la care face referire Vlasã s-a modificat, iar din decembrie 2014 au intrat în vigoare urmãtoarele modificãri: referendumul este valabil dacã 30% din cei înscrisi pe listele electorale se prezintã la vot si se valideazã dacã optiunile valabil exprimate reprezintã 25% din cei înscrisi pe listele permanente. Cu alte cuvinte Vlasã poate fi demis dacã la vot se prezintã 754 de votanti, dintre care 628 voteazã pentru.

Cum aratã BEC la Pungesti si cum a a juns PSD sã aibã majoritatea

Pânã pe 27 februarie partidele politice care aveau reprezentanti în Consiliul Local Pungesti trebuiau sã desemneze câte un membru în BEC. Acest organism putea sã aibã maxim sapte membri cu tot cu presedintele, desemnat prin tragere la sorti de Tribunalul Vaslui. Acesta, obligatoriu trebuie sã fie magistrat. La Pungesti, doar trei partide avea reprezentant în CL si cum numãrul de membri trebuia sã fie impar, se impunea ca un loc din BEC sã fie din rândul partidelor care nu sunt din CL, iar desemnarea acestuia sã se facã prin tragere la sorti. Asa s-a întâmplat pânã acum la toate alegerile din România. Numai cã la Pungesti, judecãtorul Burlibasa cel desemnat sã supravegheze corectitudinea procesului electoral a inventat roata. Si anume a stabilit structura BEC dupã o formulã numai de dânsul stiutã. În CL activeazã doar trei partide politice: PSD, PDL si fostul PPDD care a fuzionat cu UNPR, actul de absortie fiind consfintit printr-o hotãrâre judecãtoreascã rãmasã definitivã din decembrie anul trecut. Firesc ar fi fost ca fiecare sã aibã câte un membru. Judecãtorul stabileste cã fiecare partid sã aibã doi membri si uite asa în BEC apar doi membrui de la PSD si doi membri de la PNL. Majoritatea o face votul judecãtorului. PPDD a fost scos din cãrti, asa cum afirmã presedintele BEC, pentru motivul cã partidul nu a venit cu o adresã stampilatã si semnatã. Pãi de unde sã aducã consilierul local de la PPDD adresã de la un partid care nu existã. Dacã judecãtorul ar fi fost interesat ca procesul electoral sã fie transparent l-ar fi îndrumat pe consilierul local PPDD sã mergã la Prefecturã pentru a lãmuri situatia. Iatã ce spune judecãtorul: “Eu nu mã pricep la politicã. I-am cerut consilierei sã îmi aducã o hârtie stampilatã de partidul ei. La politicã sunt tabula rasa, nu aveam de unde sã stiu eu cã partidul doamnei a fuzionat cu UNPR-ul. Si apoi nu este obligatia mea sã merg la fiecare partid sã le pun oamenii în Birou. Am afisat la avizier anuntul si asta e tot ceea ce trebuia sã fac”. De partea cealaltã, Monica Focsa, consilier PPDD a spus: “Am fost personal la domnul judecãtor ca sã punem oameni în BEC si dumnealui mi-a spus cã nu se poate. I-am întrebat pe fostii mei sefi care acum sunt la alt partid, la PRU si mi-au spus cã nu mã pot ajuta, deoarece partidul lor e nou si nu are nicio treabã la Pungesti. Dacã mi-ar fi spus cineva cã îmi trebuie hârtie de la UNPR, partidul care a absorbit PPDD cu sigurantã cã as fi fãcut toate demersurile pentru a pune oameni în BEC. Acum mã întreb, cum se vor lua deciziile în acest birou, dacã sunt doi oameni de la PSD si doi de la PNL? Scorul este 2-2, iar judecãtorul va înclina balanta”

De ce este important BEC

BEC este cel care va stabili pragul electoral, conform legii. Si dacã pragul este atins, referendumul în functe de rãspunsul la întrebare se valideazã. Combatantii din aceastã campanie, deja speculeazã acest lucru. Oamenii lui Vlasã spun cã referendumul se valideazã cu 50%, si cã nu se va face acest procent, mai ales cã foarte multi pungesteni sunt plecati la lucru în strãinãtate. De aceea îndeamnã oamenii sã nu mai iasã deloc la vot. Opozitia e constientã cã este greu de atins pragul de 50%, acestia se bazeazã pe o prezentã de 45-48%. Însã ei cred în victoria lor, fiindcã sunt la curent cu modificãrile aduse la legea referendumului si anume de pragul de 30%. Peste aceastã confuzie, presedintele BEC toarnã gaz si iritã si mai mult taberele. Iatã ce a declarat acesta, ziarului Vremea Nouã: “Nu am stabilit procentul pentru care este valabil referendumul. O vom face prin vot în cadrul BEC dupã terminarea votãrii în baza legii” . Acesta a precizat cã ia în calcul legea refendumului numãrul 3 din anul 2000 si legea alesilor locali. Întrebat dacã ia în considerare modificãrile aduse legii 3/2000, în urma deciziei Curtii constitutionale, Neculai Burlibasa a spus sec: “Nu mã pot antepronunta, dar vã asigur cã vom respecta legea si cã totul se va supune la vot”. Declaratia presedintelui BEC adânceste si mai mult misterul în Pungesti, unde tabãra celor care au cerut demisia este în fierbere.

Miting la Pungesti. Protestatarii au cerut corectitudine în timpul referendumului

PROTEST…La aflarea vestii cã Vlasã si-a fãcut cãrtile în BEC si cã se doreste validarea referendumului cu 50%, oamenii din Pungesti au organizat un protest spontan. Peste 200 de oameni s-au strâns în fata Primãrie si au cerut transparentã în procesul electoral. “Nu înteleg de ce un judecãtor încearcã sã-l cocoloseascã pe acest vierme politic, care a fãcut atât rãu comunei. De abia acum înteleg de ce acest referendum care trebuia sã se tinã acum doi ani a ajuns sã se deruleze cu doar douã luni înainte de încheierea mandatului primarului. Atunci stiam cã prefectul USL l-a protejat pe Vlasã când oamenii si-au exercitat suveranitatea si au strâns peste 1000 de semnãturi pentru a-l trimite pe primar acasã, pentru cã era pe tapet chestiunea gazelor de sist, iar primarul le-a fãcut jocurile guvernului corupt al lui Ponta. Dar acum, când strada si-a câstigat dreptul de a spune nu politiceinilor corupti, vine un judecãtor si ne spune cã dupã vot va stabili pragul. Ca si cum dânsul ar negocia legile acestei tãri. Oare nu vede cã Dragnea este judecat cã a încercat sã masluiasã un referendum, oare nu vede cã DNA încearcã sã facã ordine acolo unde coruptia e atât de puternicã. Ce vrea acest judecãtor. Sã mai facem un colectiv la Pungesti. De unde a auzit dumnealui cã în BEC se pun câte doi membri de la acelasi partid. Eu unul personal nu am mai auzit si îl rog pe judecãtor sã aplice legea si sã nu mai exercite suveranitatea în numele unui grup de interes” a spus Ticu Pâslaru, liderul Miscãrii de Rezistentã de la Pungesti

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.