spot_img
spot_imgspot_img
16.4 C
Vaslui
25-mai-2024

Husenii vor plãti mai mult pentru taxe si impozite!

- Advertisement -

DECIZII…. Alesii municipiului Husi s-au întrunit ieri în sedinta ordinarã a acestei luni si au luat decizii grele, dat fiind faptul cã, pe ordinea de zi, au figurat peste 30 de proiecte de hotãrâre, inclusiv mãriri de taxe si impozite pentru anul 2019. Majorãrile, unele adaptate la rata inflatiei, altele si peste ea, i-au cam… bulversat pe consilierii prezenti, motiv pentru care inclusiv câtiva membri din PSD au votat împotrivã sau s-au abtinut de la vot. „Omul are constiintã când vrea”, a filosofat Constantin Bârsan, social-democratul care s-a împotrivit proiectelor, devenind astfel tinta ironiilor colegilor de partid.

Fãrã primarul Ioan Ciupilan, absent motivat de la dezbateri, cea care a dat explicatii din partea executivului a fost Liliana Catargiu, viceprimarul urbei. Peste 30 de proiecte de hotãrâre au fost puse în dezbatere, multe dintre ele vizând completarea inventarului bunurilor mobile si imobile din domeniul public sau privat al urbei, dar si o serie de schimburi între locuintele detinute de chiriasii de la ANL. „Care e explicatia? De ce sunt asa de multe?”, a întrebat consiliera Cãtãlina Popa. „Sunt multe cereri”, i-a rãspuns, sec, Cosmin Filip, presedintele de sedintã.

Taxele si impozitele locale, majorate în 2019!

Husenii trebuie sã se pregãteascã sã scoatã mai multi bani din buzunar, pentru taxele si impozitele din 2019. De pildã, cota de impozitare pentru stabilirea impozitului/taxei pe clãdiri rezidentiale si clãdiri anexe, la persoane fizice, s-a majorat de la 0,08% (în 2018), la 0,11% (în 2019). La terenuri intravilane cu constructii, în zona A, de pildã, de la 7.553 lei pe hectar (în 2018) se va percepe 11.330 lei pe hectar, în 2019. Pânã si taxa la Salubritate a suferit modificãri (de la 10,4 le la 10,5 lei – persoane fizice; de la 12,4 lei la 12,6 lei, persoane juridice), dar chiar dacã nu asa de mari, conslierii s-au enervat. Nicoleta Rotariu a intervenit si, argumentatã si categoricã, a vorbit din postura unui agent economic ce contribuie prin activitatea sa, la bugetul local. Aceasta a spus cã oamenii de afaceri locali ar trebui stimulati, sustinuti prin mãsuri concrete, nu pusi sã plãteascã tot mai mult. Ba, a solicitat conducerii Ecosalubrizare Prest sã vinã sã arate o listã cu toate firmele din oras, care îsi achitã taxa de salubritate, cãci, din informatiile sale, sunt multi patroni („unii chiar consilieri”, a spus Nicoleta Rotariu), care nu plãtesc aceastã taxã. A sustinut-o si Cãtãlina Popa, care a spus cã nu este corect ca o scoalã, de exemplu, sã plãteascã peste 12 lei taxã pe curãtenie, pentru fiecare copil, a cãrei familie plãteste si acasã pentru el. „Eu spun cã cel mai bine ar fi ca scolile sã plãteascã gunoiul la kilogram. Cât este, atât sã plãteascã”, a spus consiliera Cãtãlina Popa.

Trãsnaie de la Husi: au vrut sã punã un radar în cimitirul „Sfântul Toma”!

Tot în aceastã sedintã s-a votat Regulamentul prin care husenii sunt responsabilizati cu privire la ordinea publicã si curãtenia urbei. Între altele, s-a pus problema… unui radar, care ar putea monitoriza atent cine încalcã viteza legalã prin cimitir. „Poate masina mortuarã depãseste viteza legalã prin cimitir. Eu spun cã aici trebuie sã fim foarte atenti”, a spus, amuzat, unul dintre consilieri. „Nu avem abilitãti noi de a utiliza radarul. Cum pot eu sã constat contravenienta, atâta timp cât nu am abilitãti?!”, a spus domnul Nãstase, seful Politiei Comunitare. I-a sustinut reticenta si seful de la Administratia Cimitirelor, care a precizat: „Eu consider cã, prin cimitir, chiar dacã este asfaltat, nu trebuie mers cu o vitezã excesivã. Sã fie pus mãcar asa, de bun-simt, un semn de circulatie, sã vadã omul. Acum, nu cred cã putem sã stãm si cu radarul în cimitir”, a spus seful de la Cimitir.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.