Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, care s-a aflat aproape trei decenii în fruntea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a murit miercuri, 20 mai 2020, la Institutul „Matei Balş”, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Conform agenţiei de presă a Patriarhiei, arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor a murit miercuri, în jurul orei 0:50, la Institutul „Matei Balş” din Capitală, în urma unui al doilea atac de cord. Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen s-a născut în 25 august 1929, în localitatea Greabănu, jud. Buzău, la botez primind numele Vasile. Într-un interviu acordat pentru Basilica, ÎPS Pimen a povestit cum era satul copilăriei sale: „Oamenii erau foarte harnici. În cursul săptămânii, toată lumea era la lucru; după ora opt, dacă mergeai prin sat, nu vedeai decât câte un copil sau un bătrân. În rest toţi ceilalţi erau la lucru la vie, la livadă, la câmp, la cosit ş.a. Iar duminica, la biserică. Asta era! La şcoală, obligatoriu trebuia să ştim 10 cântece patriotice pe de rost. Sâmbăta aducea preotul covata cu colivă şi traista cu colaci, ne înfruptam şi noi, şi apoi mergeam la cei săraci cu pachete (colivă şi colac). Iarna ne organizam să mergem la câte un bătrân, cu un braţ de lemne sau la deszăpezit, iar primăvara pentru a pune în grădină. Niciodată nu se lua să se mănânce din pom sau din vie sau să se guste miere, înainte de a fi duse la biserică. Oamenii erau cu multă credinţă şi se ajutorau unii cu alţii. Se sfătuiau unii cu alţii. Femeile erau îndrumate de preoteasă, mai ales cele tinere. Era această preocupare ca să înveţe ce trebuie să facă o creştină ca să păstreze credinţa şi unitatea familiei. La sărbătorile de iarnă, când se mergea cu plugul, copiii mergeam cu două zile înainte, însă în ajunul Anului Nou mergeau numai flăcăii. Se făcea listă la primărie şi se desemnau doi responsabili. Nu aveau voie să bea sau să facă glume nepotrivite, căci erau trimişi acasă. A doua zi de Paşti se făcea horă, după Vecernie, venea preotul cu câţiva consilieri şi aşa începea hora. La horă fata stătea cu mama la cerdac, în braţele ei, iar flăcăul o cerea pe fiică de la mamă la dans. Se făceau şi baluri care ţineau până la 12, 12 jumătate, iar banii se încasau în folosul obştesc. Şi acolo trebuia să fie un consilier şi de obicei acolo era tata. Aceasta era rânduiala. Totul era cuviincios. Cele mai frumoase zile erau la culesul viilor. Acolo se ajutau ca şi la culesul porumbului. Venea car după car! Când mergeau vitele la păscut, se umplea drumul. Într-un sat de vreo 120 de familii a venit colectivizarea. Mai multe vite erau în satul nostru înainte de colectivizare decât la colectiv, în şapte sate. Aşa era! Oameni harnici! Le plăcea munca şi să facă lucrul aşa cum trebuie, cu multă înţelegere între ei“. Frate de mănăstire Apoi, tânărul a devenit frate de mănăstire şi monah la profesor, pedagog, apoi stareţ, paroh, muzeograf, dar şi reprezentant al Patriarhiei Române la Ierusalim, exarh, Episcop vicar, apoi Arhiepiscop. După cursurile medii urmate la Liceul din Râmnicu Sărat, între 1948 şi 1951 a studiat la Semi¬narul monahal de la mănăstirea Neamţ, fiind în acea perioadă frate de mănăstire. În data de 10 martie 1951 a fost tuns în monahism, pri¬mind numele Pimen, iar la 29 iunie acelaşi an a fost hirotonit ierodiacon. În anul şco¬lar 1951-1952, a fost numit profesor pen¬tru ciclul al ll-lea în cadrul Şcolilor mănăs¬tireşti de la Neamţ şi Secu, apoi, pedagog la Seminarul Teologic de la mănăstirea Neamţ (1952-1953); între 1953 şi 1957 a urmat Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, unde a obţinut licenţa cu lucra-rea: „Personalitatea Fericitului Augustin oglindită în confesiunile sale”.
Citeste mai mult: adev.ro/qam6bo
