EMOTII… 8 Martie nu este doar ziua femeilor celebre, a celor care, spre meritul lor incontestabil, au reusit sã facã în viatã lucruri care sã capete notorietate. Undeva, în penumbrã, sunt acele milioane de mame care nu se vãd aproape niciodatã în prim-plan. Rãmân, cuminti, în culisele acestei vieti, ca sã facã loc, cât mai în fatã, familiei, copiilor cu care se mândresc atât de mult. Pun, asadar, la picioarele celorlalti munca lor, dragostea, sacrificiile lor si stiu cel mai bine de pe lume sã se bucure de bucuria celor dragi. Dar, în aceste zile, cei care simt cã au în familia lor o astfel de femeie, trebuie sã stie cã e momentul sã-si arate recunostinta.
Cele mai multe dintre femeile luptãtoare si cu o capacitate de sacrificiu care lasã de multe ori sentimentul cã pot muta si muntii din loc, rãmân în penumbra destinului. Dar nu din resemnare, ci din dorinta de a lãsa locul cât mai în fatã pentru cei dragi – copii, soti. Nimeni, mai bine ca ele, nu stiu sã se bucure de bucuria celorlalti, trãind prin ei succesul, izbânzile, dar si orice tristete s-ar abate peste cei dragi. La aceste femei minunate, care pot fi gãsite în orice familie, 8 Martie nu vine cu cosuri de flori scumpe sau cu mãrtisoare deosebite. Nu aleargã reporterii sã le întrebe cât au muncit, câte lupte cu necazurile au câstigat, dar nu neaparat pentru ele, cât pentru binele celor dragi. „Celebrele mame anonime”, asa cum un mare scriitor le considera, sunt de gãsit pretutindeni. Tãcute, muncitoare, decente, neobosite, acesta nu se plâng niciodatã dacã nu primesc o floare de 8 Martie. Poate o umbrã tristã se aseazã pe chip dar, la primul zâmbet al celor dragi, ea va uita supãrarea.
„Femeia la tarã este simplã si noi nu stim decât sã muncim”
Tatiana Meleghe are 55 ani, este din Drânceni, mamã a unui bãiat de 31 de ani, cãsãtorit si stabilit în Timisoara, dar si a unei fete, coafezã la Husi. În curând, în toamnã, va fi si bunicã de la bãiat, iar vestea aceasta, crede ea, este cel mai frumos mãrtisor. „Cel mai bun lucru este sã fim sãnãtosi”, este convinsã Tatiana. A fãcut liceul la Galati, pe care l-a absolvit în 1982. A lucrat trei ani în învãtãmânt, suplinitoare, dupã care, în 1987, a ocupat un post de telefonistã la Oficiul Ghermãnesti. „Am fost telefonista cu numãrul 3, pânã în 2001, când a venit automatizarea. Din 2001, cu pãrere de rãu, am avut numai încercãri de a avea un serviciu, cãci pe unde se angaja, nu dura mult si se închidea, fiind o perioadã grea din punct de vedere economic. Am intrat un an, ca magazionerã la Spitalul Ghermãnesti, iar într-un an s-a închis spitalul; am lucrat la Cooperatie aproape un an, apoi s-a închis Cooperatia. Si apoi am mai lucrat ca gestionarã. De 10 ani nu am mai lucrat. Dar as vrea sã mai lucrez, am putere de muncã, m-as descurca”, spune Tatiana. „Cel mai frumos 8 martie eu l-am avut în perioada cât am lucrat în învãtãmânt. Nu prea era cu ce, erau mame mai pregãtite, mai putin pregãtite, dar toate puneau suflet în ce fãceam acolo, în serbãrile copiilor, în acele fire rosii si albe, pe care unele le fãceau asa, cum puteau. Era frumos! Am lucrat într-un sat mult mai departe de Ghermãnesti, care, de toamna, de când începea sã ningã, pânã primãvara nu mai iesea lumea de-acolo. Veneau la serbãri mame mai bucuroase, dar si multe mame triste, dar primind acele mãrtisoare, le vedeam fericite”, îsi aminteste ea. Tatiana este una dintre mamele norocoase, cãci, de 8 Martie, sotul si copiii vin cu câte o floare, cu mãrtisor, însã spune cã în satul de pe valea Prutului sunt multe mame aproape pãrãsite de proprii copii. „Stiti, care mai au copii pe-aproape, mai primesc câte ceva, tin cont cã este 8 Martie, dar care nu, nu mai stie nimic. Femeia la tarã este simplã si noi nu stim decât sã muncim”, spune ea. Tatiana are o cãsnicie de 31 de ani si secretul acestei trãinicii este urmãtorul: „Supãrarea nu trebuie sã vinã odatã cu sotul. Dacã te superi odatã cu el, atunci nimic nu rezolvi, dar dacã lasi sã treacã furtuna, atunci va rãsãri si soarele. Sã ne supãrãm pe rând. Eu asa cred”, spune, râzând, Tatiana Meleghe.
A crescut singurã 4 copii care au ajuns profesori, ofiter si pompier!
Altã mamã, alt destin! Viorica Dogariu, de pildã, are 62 de ani si, în urmã cu 19 ani, a rãmas vãduvã, cu 4 copii. A muncit la Scoala Ghermãnesti, contabilã, si a fost, în toatã discretia care a caracterizat-o, o luptãtoare. „Au trecut repede anii. Copiii m-au ascultat si asta a fãcut ca nimic sã nu fie greu. I-am învãtat sã fie corecti, în primul rând. Sã nu deranjeze si sã nu facã rãu la nimeni. Sã respecte pe toatã lumea”, spune Viorica Dogariu. Se mândreste cã fiii sãi au învãtat carte, ajungând profesori, doi dintre ei, unul ofiter si unul pompier. Are de la ei si douã nepotele, pe care le iubeste nespus. „Cele trei lucruri care mi-au fost de mare folos în toti acesti ani au fost: credinta, munca, fãrã discutii munca, si sufletul”.
Trei feciori, cu dragoste pentru mama rãmasã în sat!
MÂNDRÃ… Maria Bohotineanu, 51 de ani, este din Ghermãnesti. Are 3 feciori, unul de 29 de ani, altul de 24 ani si, cel mic, de 21 de ani. Desi nu a avut serviciu, a muncit în gospodãria sa cât pentru 3 servicii, dupã cum glumeste ea. A avut grijã de casã, de pãmânt si de douã bãtrâne, o mãtusã si mama soacrã. „Foarte greu a fost. Muncim pãmântul la tarã, de dimineatã pânã seara. Sotul era la serviciu, aducea banul, dar, în schimb, eu eram cu casa, cu grãdina, cu copiii, cu îngrijirea. Vedeam de ei, de ce au luat o notã micã, de una, de alta, ca o mamã. O zi din viata unei femei care stã acasã si munceste în gospodãrie este grea. Te trezesti la primele ore ale diminetii, faci sectorul la animale, dupã care vedeam de copii. Plecau la scoalã, veneau si întrebau: mamã, ce mâncãm? Si mâncarea trebuia sã fie gata”, spune, cu glasul blând, Maria Bohotineanu. Aratã mâinile sale muncite, dar si tabloul unuia dintre bãieti, cu toca de absolvent pe cap. E mândrã si fericitã. „Bãiatul cel mai mare munceste în Anglia, dar a rãmas cu sufletul neîmpãcat, cãci si el s-a înscris la facultate, însã nu a putut continua. Nu am avut bani sã îl tinem. A plecat la muncã, pentru a-si face un rost. Fratii sãi, copii la fel de buni la carte, au mers la facultate, la Iasi”, spune Maria. „Da, copiii mei sunt recunoscãtori pentru câte am fãcut pentru ei. Mereu mã ajutã. Zic, hai sã îi dãm mamei câte ceva. Din putinul lor, mi-au dat acum sã îmi încep lucrarea la danturã cã vedeti cum e. Si eu le-am spus, lãsati, nu trebuie. Dar bãietii au zis, nu, mama, nu trebuie sã arãti asa, cã tu nu esti bãtrânã, la 51 de ani. Sunt fericitã pentru ei. Bucuria mea a fost întotdeauna bucuria copiilor”, spune ea. A primit deja darurile de mãrtisor: îmbãrtisãri, vorbe bune si un ghicevi cu trandafiri, de la feciorul cel mic, despre care spune cã „asa e el, mai mãmos”.
