spot_imgspot_img
13.6 C
Vaslui
08-mai-2024

Ministrul Economiei a venit la Guvern pe un salariu de 10 ori mai mic

- Advertisement -

Cine pleacă dintr-un post călduţ, plătit regeşte ca să facă treabă pentru ţară? Aţi spune că nimeni! Iată că există, totuşi, şi astfel de persoane. Una dintre ele este Costin Borc, proaspăt ministru al Economiei. De acum înainte va pleca acasă cu un salariu mai mic de zece ori faţă de cel pe care-l câştiga la privat. Şi nu este singurul care sacrifică bugetul familiei.

“Vrem un Guvern de tehnocraţi”. Asta au cerut românii, asta au primit. Mulţi s-au gândit că nişte adevăraţi specialişti, care au făcut performanţă în mediul privat, nu vor veni pe bani puţini. Dar iată că pentru CV au acceptat câţiva să muncească în slujba statului. Ba chiar, au promis să facă treabă bună.

Unul dintre ei este Costin Borc (50 de ani), ministrul Economiei şi vicepremier.

Surse din cadrul Patronatului din Industria Cimentului au dezvăluit pentru Click! că acesta avea un salariu uriaş din poziţia de director general al Lafarge România: 135.000 de lei, adică 30.000 € pe lună. Dacian Cioloş şi întreaga echipă venită de pe funcţii importante de la Comisia Europeană (CE) ca să-l sprijine au şi ei de suferit. Câştigul lor s-a diminuat văzând cu ochii, potrivit ultimului buletin statistic al CE.

Dacian Cioloş, premierul ţării, are un salariu de 15.108 lei. Din poziţia de consilier al preşedintelui CE câştiga 66.600 de lei (14.800 euro)
Anca Paliu, ministrul Finanţelor, are un salariu de 13.365 lei. Ca şi expert economic la CE avea 53.100 lei (11.800 euro)
Cristina Palmer, ministrul Mediului, are un salariu de 13.365 lei. Ca şef de unitate la CE câştiga 39.600 lei (8.800 euro)
Ciprian Bucur, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, are un salariu de 13.365 lei. Ca şef de serviciu câştiga 27.900 lei (6.200 euro)
Mihnea Motoc, ministrul Apărării, are un salariu de 13.365 lei. Ca ambasador al României în Marea Britanie câştiga 17.100 lei (3.800 euro)
Victor Grigorescu, ministrul Energiei, câştigă 13.365 lei. Ca membru al CA Electrica avea 11.250 de lei (2.500 euro) şi bonus anual de 45.000 de lei

sursa: http://www.click.ro/news/national/ministrul-economiei-venit-la-guvern-pe-un-salariu-de-10-ori-mai-mic

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.