Cu discretia ce l-a caracterizat toatã viata, prof. C. Alexandru a pãrãsit aceastã lume, lãsând în urmã lacrimi si regrete din partea rudelor si a acelora ce l-au cunoscut.
S-a nãscut la 24 iunie 1933, la Solesti, în preajma conacului ce a apartinut distinsei familii Rosetti – Solescu. Având în pãrintii sãi, Costache, învãtãtor si Emilia, cadru medical, adevãrate modele, a tinut sã-si conducã viata spre împlinirea telurilor pe care le nutrea. Urmeazã ciclul primar în localitatea natalã, ca mai apoi sã continuie la Liceul ”Mihail Kogãlniceanu” din Vaslui.
Va deveni student al Facultãtii de Filosofie de la Universitatea din Cluj, avându-l printre dascãli pe eminentul cãrturar husean Mihail Ralea. Dupã un an se transferã la prestigioasa Universitate din Bucuresti, unde va absolvi, obtinând atestatul de profesor. Desi i s-a propus un post în învãtãmântul universitar, a refuzat oferta si se va întoarce pe meleagurile natale. Va lucra un an în mediul rural, apoi va desfãsura o bogatã activitate de slefuitor de caractere umane în municipiul Vaslui. Cu sprijinul lui numerosi copii hipoacuzi vor pãsi pe calea normalitãtii. A condus, de asemenea, ca director, mult timp Scoala Specialã pentru Hipoacuzi, dar si Liceul ”Mihail Kogãlniceanu” din Vaslui.
A ocupat diverse demnitãti în învãtãmânt, printre care: inspector general adjunct si inspector general la Inspectoratului Scolar Vaslui. În anul 1992 a fost ales presedinte al Consiliului Judetean si va deveni si vicepresedinte al Asociatiei Consiliilor Judetene din România. A activat în mai multe legislaturi în posturi de deputat si consilier municipal si judetean si a desfãsurat o bogatã activitate în structurile metodico-stiintifice din învãtãmântul românesc.
Dincolo de toate acestea, prof. Constantin Alexandru a fost un mare iubitor si admirator al sportului si turismului.
Încã de pe bãncile scolii gimnaziale si apoi în liceu s-a dovedit un polisportiv. Mentor i-a fost tatãl sãu, practicant al sportului national, oina, dar si un bun schior. “Ticutã”, cum îl numeau cei din familie si prietenii, a fãcut parte din echipele sportive ale liceului pe care îl frecventa, iar tinerii din Solesti îl asteptau cu înfrigurare sã-i antreneze în diverse competitii.
Devenit student se apropie mai mult de fotbal, fiind captivat de numele sonore ale vestitei formatii clujene, Universitatea.
Odatã cu transferul la Bucuresti va fi cooptat în lotul divizionarei B, Stiinta, continuatoarea prestigioasei formatii antebelice, Sportul Studentesc.
La absolvire i se propune sã rãmânã în lot, dar si pe un post de asistent universitar. Mirajul Vasluiului este însã mai atrãgãtor si va reveni pe plaiurile natale. Aici se va alãtura vechilor concitadini, Cocu Cehan, Harry Vitensteim, Costicã Olaru, Valicã Sitrutã Popa etc. si va îmbrãca tricoul de portar al echipei Progresul Vaslui. Din pãcate, într-o partidã de traditie cu rivalii de la Victoria Vaslui, echipa unitãtii militare, vasnicul portar Constantin Alexandru face o adevãratã robinsoniadã, dar terenul desfundat îi joacã feste si va suferi o accidentare gravã, fracturã de claviculã. Acest meci a fost de altfel si ultimul jucat de Ticutã în fata suporterilor orasului natal.
Cel care scrie aceste rânduri îsi aminteste cã în primãvara anului 1959, întorcându-mã de la Campionatele Regionale de atletism, am avut onoarea sã cãlãtoresc în compartimentul de tren cu prestigiosul dascãl care era directorul liceului în care învãtam. Desi fusese cu treburi profesionale la Regiune, n-a pregetat sã nu vinã si la stadion sã-si încurajeze discipolii. De altfel, si în tren aveam sã ascultãm cu emotie din peripetiile sportive ale dascãlului lor.
Vasluienii, cei mai în vârstã, îsi amintesc cã în perioada de iarnã, mai ales în zilele de repaus, în spatele Parcului Copou schia slalomând un schior cu veleitãti. Acest schior era Constantin Alexandru. Dupã cum în unele duminici, însotit de distinsa sa sotie, Cornelia, petrecea ore în sir la sãnius pe pârtia de pe strada Vasile Alecsandri. Sau, de ce nu? Era întâlnit, adeseori, la sãlile de jocuri de la Vointa si Progresul unde îsi disputa cu ardoare partide de tenis de masã.
Sunt, de asemenea, dator sã amintesc si faptul cã dragostea pentru drumetie si munte pentru multi dintre noi, învãtãceii, ne-a fost insuflatã de acelasi mare animator, prof. Constantin Alexandru. As aminti aici frumoasa excursie de pe Valea Prahovei când, desi aveam doar 14 ani, am urcat împreunã cu alti colegi, condusi fiind de profesorul nostru din Sinaia pe platoul Bucegilor, pentru a coborî pe Valea Jepilor spre Busteni. Apoi ne-am deplasat la Poiana Brasov, am vãzut statiunea, am urcat pe Postãvarul. De acolo am admirat frumusetile Vãii Prahovei si ne-am desfãtat privirile spre Tara Bârsei.
Povestirea ar putea continua si sunt multe lucruri ce le-as putea prezenta în legãturã cu preocupãrile multiple ale fostului meu mentor. Din pãcate vârsta înaintatã, dar mai ales o grea suferintã l-a rãpit dintre noi, cei care l-am cunoscut si l-am admirat în tot ceea ce a întreprins.
Vã îndemn sã vãrsãm o lacrimã fierbinte pentru cel ce a reprezentat si va reprezenta o mare valoare pentru urbea noastrã.
Nutrim speranta cã oficialitãtile judetene si municipale vor gãsi modalitãti sã împlânte în marmurã numele profesorului Constantin Alexandru. Adicã, o unitate de învãtãmânt si o arterã de circulatie sã poarte prestigiosul nume. În felul acesta s-ar face o reparatie moralã pentru unul dintre putinii vasluieni, get-beget, ce a avut onoarea sã ocupe demnitãti publice de mare însemnãtate.
Prof. Milutã Moga.
