PĂTIMAȘ… „Învierea lui Hristos este învierea noastră!”. Așa își începe discursul preotul Răzvan Acostioaei, de la Biserica Sfântul Dumitru din Bârlad. Prelegerile sale despre înviere, iertarea păcatelor și miracolul luminii care izvorăște din mormândul gol al Domnului sunt dătătoare de speranță, dar mai ales de putere că vom învinge în bătălia cu virusul ucigaș, care a întors lumea cu susul în jos. Preotul bârlădean spune că această pandemie nu-i mai rea decât situațiile limită în care doar cu un glonț pe țeava puștii eroii de la Mărășești, Mărăști și Oituz au înfruntat ploia de gloanțe a inamicuilui. Ne vorbește, de asemenea, despre momentul unic, când va fi singur cu Dumnezeu între zidurile bisericii unde slujește, iar lumina și sfântul duh va încerca să le-o transmită enoriașilor săi, din inimă în inimă. Merită să citiți mai jos mărturiile acestui preot care trăiește intens patimile Săptămânii Mari și nu dezarmează în lupta cu inamicul nevăzut, Covid-19.
Pr. Acostioaei Răzvan
Parohia „Sfântul Dumitru” Bârlad
Zilele acestea, destul de triste de altfel, îmi tot vine în minte un cuvânt al lui Einstein care spunea că ,,Putem trăi în două moduri: ca și cum nu ar exista minuni sau ca și cum totul ar fi o minune”. Învierea Domnului este, cu adevărat, o minune nespus de mare și oricât de greu ar fi anul acesta, ar trebui să o trăim ca pe o mare minune a Domnului adresată nouă! Câtă nevoie avem de înviere! Cum tresaltă sufletele noastre când mărturisim învierea lui Hristos! Lumina care izvorăște din mormântul gol al Domnului ne cheamă din nou, apăsat, poate astăzi mai mult ca oricând, pe fiecare dintre noi, să dăm mărturie de lucrurile bune pe care Dumnezeu le-a făcut cu noi! Poate cel mai mare dar primit de noi oamenii este Lumina învierii după cum minunat și îndreptățit spune Sfântul Apostol Pavel: ,, Altădată erați întuneric, iar acum sunteți lumină întru Domnul; umblați ca fii ai luminii !”. Învierea Domnului este încununarea mântuirii noastre întru Hristos, este reîntoarcerea noastră la condiția primordială de fericire, este revenirea noastră la starea în care ne aflam înainte de neascultare, prin participarea din nou la viața veșnică și intrarea în împărăția Cerurilor. Hristos însuși este viața lumii și învierea omului. Părtășia cu Hristos Domnul eliberează omul nu doar de frica morții, ci și de veșnicia ei și dăruiește în modul cel mai real creștinului autentic bucuria de a fi el însuși un candidat la înviere : „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan XI, 25-26). Așadar, învierea Domnului este începutul învierii noastre. Părintele arhimandrit Teofil Părăianu, le spunea, neasemuit de frumos, fiilor săi duhovnicești : ,,Avem cinci daruri ale învierii și anume bucuria, ne-temerea sau curajul, pacea, binecuvăntarea și, pe lângă acestea avem și iertarea păcatelor. Toate acestea le avem însemnate pentru noi și le avem în vedere pentru noi, pentru viața noastră, pentru credința noastră, pentru ai noștri, pentru cei apropiați de noi…”.
Din biruința Măntuitorului asupra morții ne luăm puterea
Lumina învierii nu este o simplă metaforă, o umbră sau o poveste! Viața unui creștin adevărat, a unui creștin botezat și trăitor al Evangheliei, este de fapt o viață în înviere. Noi am înviat împreună cu Domnul nostru, trăim în înviere și suntem fii ai învierii. Ortodoxia, această nesfârșită poveste de dragoste dintre Dumnezeu și om, este, mai mult decăt toate, despre bucuria învierii ! Când avem bucuria învierii în centrul gândirii noastre suntem în miezul Ortodoxiei. Hristos Domnul Cel înviat din morți nu trebuie nici mimat, nici aproximat, nici contra-interpretat, nici ignorat, folosit sau „anexat” ci doar slujit, trăit în bucuria învierii, chiar dacă, uneori, cu omenească ezitare. Atitudinile neputincioase, suspicioase, fricoase, desconsiderante, prigonitoare, exploratoare sau chiar vânzătoare față de minunea învierii sunt doar forme mai mult sau mai puțin voalate ale apostaziei care, cu siguranță, ne depărtează de Darul învierii. Învierea Domnului nostru Iisus Hristos care umple Sfânta Biserică de bucuria triumfului asupra morții, constituie comoara nesecată, idealul și izvorul vieții noastre spirituale cu adevărat creștine. Noi, cei care ne împărtășim de acest har și de această bucurie a învierii – această ireductibilă antiteză a nimicirii, participăm în mod activ la schimbarea lumii întregi. Din biruința Măntuitorului asupra morții ne luăm puterea și în dinamismul nostru moral contribuim efectiv la schimbarea permanentă, în bine, a lumii.
Anul acesta, de Înviere, voi fi doar eu și Hristos între zidurile bisericii
ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI… Ca preot, mă tot întreb de ceva vreme dacă anul acesta Învierea o să fie la fel ca în anii trecuți. Plină de lumină și de bucurie ! Cu siguranță o să fie tristă și dureroasă pentru că o să slujesc singur, despărțit de credincioșii mei dragi, și ei de mine. Întotdeauna am crezut că o biserică este frumoasă prin credincioșii ei jertfelnici și pioși care o umplu cu prezența lor. Între zidurile bisericii unde slujesc, anul acesta, de înviere, voi fi doar eu și Hristos. Hristos, Lumina lumii ! Hristos, Bucuria lumii ! Hristos Cel care le „plinește pe cele în lipsă”! și Hristos cel înviat, o știu, mă va umple de putere ca să strig cu bucurie, pentru mii de inimi care nu pot fi acolo: „Hristos a înviat!” și voi sluji purtând mii de inimi în inimă și, o știu, inimile credincioșilor mei, de la casele lor, vor fi alături de mine și îmi vor răspunde, cu putere, ca altădată: „Adevărat a înviat !”Îmi este frică? Ar trebui să ne fie tuturor frică? Cu siguranță, NU! Hristos, omorâtorul morții, este al nostru și noi suntem ai Lui! Suntem fii ai luminii și fii ai învierii și pe urmă, suntem os de viteji și voievozi! Poporul acesta, nevoit să urce de atâtea ori Golgota (o face și acum!) a răzbit întotdeauna crezând în Dumnzeu, iar mormântul Domnului a fost izvorul învierii noastre. Ne mai este încă frică? Să ne amintim de mila Domnului nostru, de tranșeele Oituzului și Mărășeștiului, de rănitele culmi ale Topliței sau ale Caraimanului, de mausoleele cu oase ascunse în câmpia Sătmarului și în buza Dunării… Neam al celor cu viață veșnică, pe toate le-am trecut făcându-ne puncte de reper întru ființă, Crucile de pe turlele bisericilor, curajul, și, mai ales, credința în înviere.
Hristos a înviat, Bucuria noastră!
Pr. Acostioaei Răzvan, Parohia „Sfântul Dumitru” Bârlad
